Ce performanță! România s-a calificat în semifinale la Campionatul European de tineret

Echipa națională de fotbal tineret a României a susținut meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele Campionatului European din Italia și San Marino.

La Cesena, în Italia, tricolorii mici, lideri în grupa C, au întâlnit Franța, a doua clasată, ambele echipe având câte șase puncte înaintea partidei și fiind despărțite de golaveraj.

După două victorii senzaționale în primele două meciuri, 4-1 cu Croația și 4-2 cu Anglia, România era aproape de accederea în careul de ași, mergând mai departe cu victorie, egal și chiar cu o înfrângere la două goluri diferență în disputa cu francezii.   

La final, tabela de marcaj a arătat 0-0, astfel că România s-a calificat în semifinale, urmând a întâlni Germania, campioana europeană en-titre! Francezii au încheiat grupa pe locul doi și merg și ei în penultimul act, în care se vor duela cu Spania.   

Echipa națională a României (selecționer, Mirel Rădoi) a jucat cu: I. Radu (cpt.) - Manea, Nedelcearu, Rus, Boboc - Nedelcu, Cicâldău (59 Băluță) - Olaru (72 Vl. Dragomir), I. Hagi, Fl. Coman - Pușcaș (82 Ad. Petre). Față de primele două partide, Rădoi  a decis să menajeze la partida cu Franța câțiva fotbaliști, Băluță, Pașcanu, Fl. Ștefan și Man.  

Mai mult de jumătate din echipa tricoloră de start (șase jucători) a fost alcătuită din actuali (Ianis Hagi, Boboc) sau foști (Manea, Nedelcu, Cicâldău, Fl. Coman) de la FC Viitorul, formați și lansați de clubul constănțean.   

Calificarea în semifinalele Campionatului European este echivalentă cu prezența la Jocurile Olimpice! 

Programul Euro 2019:
 

Grupa A
 
16 iunie: Polonia – Belgia 3-2, Italia – Spania 3-1

19 iunie: Spania – Belgia 2-1, Italia – Polonia 0-1
22 iunie: Belgia – Italia 1-3, Spania – Polonia 5-0

Clasament: 1. Spania – 6p (8-4) - calificată, 2. Italia – 6p (6-3), 3. Polonia – 6p (4-7), 4. Belgia – 0p (4-8).  
 
Grupa B
 
17 iunie: Serbia – Austria 0-2, Germania – Danemarca 3-1
20 iunie: Danemarca – Austria 3-1, Germania – Serbia 6-1
23 iunie: Austria – Germania 1-1, Danemarca – Serbia 2-0

Clasament: 1. Germania – 7p (10-3) - calificată, 2. Danemarca – 6p (6-4), 3. Austria – 4p (4-4), 4. Serbia – 0p (1-10).
 
Grupa C
 
18 iunie: ROMÂNIA – Croația 4-1, Anglia – Franța 1-2
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA 2-4, Franța – Croația 1-0
24 iunie: Franța – ROMÂNIA 0-0, Croația – Anglia 3-3

Clasament: 1. România – 7p (8-3) - calificată, 2. Franța – 7p (3-1) - calificată, 3. Anglia – 1p (6-9), 4. Croația – 1p (4-8).
 
Semifinale
 
27 iunie: semifinala 1 (19:00, TVR 1, TVR HD), semifinala 2 (22:00, TVR 1, TVR HD)
 
Finala
 
30 iunie (21:45, TVR 1, TVR HD).

Sursa foto: Facebook (Echipa națională de fotbal a României)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO TEXT Crucea Roșie Română inaugurează în Constanța „Centrul de Promovare a Sănătății“ (FOTO+VIDEO)

05 Oct 2023 1420

Mega-dosar la DIICOT Constanța! 15 persoane trimise în judecată

27 Sep 2023 4365

Misiunea pompierilor români în Franța s-a încheiat (FOTO)

01 Sep 2023 914

Intervențiile pompierilor români Misiunile din Franța și Grecia continuă. Care sunt dotările echipajelor

24 Aug 2023 887

Constanța, pe podium la Campionatul Mondial de canotaj. România a cucerit șase medalii (GALERIE FOTO)

05 Aug 2023 1503

IGSU Unde s-au stabilit pompierii români trimiși în Franța să lupte cu flăcările! Informații de ultimă oră (GALERIE FOTO)

03 Aug 2023 783

România, prin Uniunea Democrată Tătară prezentă la Grand Prix de Kurash organizat în Paris-Franţa (GALERIE FOTO)

25 Jul 2023 843

Antrenament cu trageri de luptă în Poligonul Capu Midia în cadrul exercițiului „Eagle Royal 23” (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Feb 2023 1229

Jurnalista constănțeană Steliana Bajdechi împlinește 61 de ani. Drumul de la inginerie la cariera în presă

21 Jan 2023 2327

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, la vernisajul expoziției „Misiunile Militare Franceze în România”

10 Nov 2022 1192

Ministrul francez al apărării, vizită în România. Când este așteptat oficialul

02 Nov 2022 1032

Convoaie cu tehnică militară franceză urmează să ajungă în România

12 Oct 2022 1010

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Pompierilor „Celebrăm astăzi curajul, devotamentul și tenacitatea celor care salvează vieți“

13 Sep 2022 906

Patru jucători de la Farul Constanța, titulari contra Franței, la Campionatul European (GALERIE FOTO)

22 Jun 2022 1301

Emmanuel Macron a dormit într-un cort, în locul hotelului din Mamaia. Ce a făcut la prima oră

15 Jun 2022 2834