Cel mai nou membru al clubului de pe litoral Bogdan Ungureanu, preparator fizic la HC Dobrogea Sud

  • Fost handbalist, Bogdan Ungureanu a activat şi ca preparator fizic la loturile naţionale de fotbal tineret, dar s-a ocupat şi de pregătirea echipei Ripensia Timișoara.

Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa a pus punct astăzi vacanţei de iarnă şi a efectuat, în Sala Sporturilor din municipiu, primul antrenament pe 2022.

De la prima şedinţă de pregătire au absentat motivat internaționalii Ionuț Nistor, Daniel Vasile și Irakli Chikovani, în schimb Marin Vegar s-a prezentat la reunire.

A participat şi cel mai nou membru al clubului de pe litoral, preparatorul fizic Bogdan Ungureanu.

După cum informează HCDS, Bogdan Ungureanu (31 ani), fost handbalist profesionist (între anii 2010 și 2015, la Politehnica Timișoara), a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest, în 2016, cu specializarea preparator fizic.

Între 2017 și 2019 a fost angajatul Federației Române de Fotbal, ca preparator fizic la loturile naționale de tineret, iar din 2019 s-a ocupat de pregătirea echipei Ripensia Timișoara.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


Sursa foto: HC Dobrogea Sud

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4075

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1612

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2381

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1465

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1521

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1779

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1458

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2254

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1486

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2413

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2066

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1861

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1800

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1730

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1928