Ciobanul, declarat învingător în faţa poliţistului, la Superkombat Alex Filip - „Mă voi ridica şi nu voi renunţa“ (galerie foto)

Arbitrii meciului Alex Filip (Constanţa) - Bogdan Năstase (Iaşi), de la categoria -77 kg a secţiunii Superkombat New Heroes a galei Superkombat de la Ploieşti, l-au declarat câştigător, după trei runde, pe luptătorul ieşean. 
 
Filip (29 de ani, 1,80 m, 77 kg), sportiv de la Oyama Karate (antrenor, Marius Burlacu), este poliţist de profesie şi a intrat în scenă purtând celebra sa mască „Anonymous“. Cioban din satul ieşean Coarnele Caprei, Năstase (21 de ani, 1,79 m, 76,8 kg) a venit costumat ca atare: căciulă, sarică şi bâtă, pe care le-a purtat şi după meci, la anunţarea deciziei. De asemenea, ieşeanul a urcat în ring purtând cizme de cauciuc, iar, la final, pentru ca show-ul să fie complet, a făcut flotări, şi-a sărutat toiagul norocos, a fluierat ca şi când şi-ar chema oile şi a dat cu căciula de pământ. Au fost însă şi voci, dintre susţinătorii lui Alex, care au contestat decizia arbitrilor, văzându-l câştigător pe Filip, cu 2-1 la reprize. „Nu caut scuze şi nu voi spune că este cineva de vină. Nu este o înfrângere, ci doar un meci pierdut, un impuls pentru mine de a mă ridica mai sus şi de a ajunge şi mai departe! Vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine pentru mesajele pe care mi le-aţi trimis înainte şi după meci şi pentru susţinerea de care am avut parte! Voi reveni. Mă voi ridica şi nu voi renunţa!“, a postat Alex Filip pe Facebook.

 „Ăsta e spiritul unui luptător de kyokushin”


 „Pentru noi tu eşti campionul”, „Pasionaţii genului îţi sunt oricum alături, pentru că meriţi”, „Primele două runde au fost ale tale. S-a făcut manevră”, „Toți știu să câștige, puțini știu să piardă. Este doar o luptă pierdută, dar nu ai pierdut războiul”, „Capul sus, Alex, cei care au crezut cu adevărat în tine nu au cum să nu o facă necondiţionat! Ai risipit multă energie pe procedee care nu au ieşit cum ţi-ai dorit şi asta te-a costat. Insistă mai mult pe ele, combinate cu serii de braţe şi picioare la antrenamente, chiar şi opt reprize. Stilul tău e unul de învingător, doar la rezistenţă mai trebuie lucrat”, „Ăsta e spiritul unui luptător de kyokushin”, „A fost clar un meci în care ai dominat în proporţie de 80% . Decizia arbitrilor a fost greşită”, „Nimeni nu a ajuns campion fără să cunoască înfrângerea, iar tu încă nu ai fost înfrânt, a fost doar o decizie greşită”, „Cu siguranță, ai câștigat 2-1 la reprize”, „Mai ai de muncit în materie de kickbox pentru că tu vii din alt sport. Îmi place că eşti băgăreţ şi bătăios”, „Cineva a arbitrat doar repriza a treia”, „După părerea mea, meciul a fost câştigat de tine într-o proporţie covârşitoare. Sunt foarte surprins de decizie. Cred că, în momentul acesta, procedeele cu un grad mare de dificultate şi munca asiduă din fiecare zi au pierdut în faţa circului. Dacă-mi permiţi, aş putea să remarc «absenţa parţială» din ultima repriză, dar, repet, decizia a fost eronată. Poate aşa au văzut arbitrii, uneori subiectivi sau foarte sensibili la numere de circ”, „Scorul corect era 2-1, în cel mai rău caz putea să existe o prelungire. Cu siguranţă, ciobanul carpatin o să aibă nevoie de o refacere de lungă durată după loviturile încasate”, „Frumos meci. Neaşteptată replica din partea ciobănaşului. Tare şi el. A fost o partidă cu mult peste valoarea unora de pe main card” şi „Ai luptat bine, păcat că decizia a ţinut cont numai de show-ul ciobănesc şi chematul oilor la stână. Clar 2-1 pentru tine la reprize. Se vede că eşti caracter mare, l-ai felicitat pe cioban deşi era clar că decizia trebuia sa fie invers”, au fost câteva dintre mesajele postate de prietenii lui Filip pe Facebook. Adversarul constănţeanului a încheiat meciul cu ochiul drept aproape închis.
 
Sursa foto: Facebook (Superkombat Fighting Championships) şi capturi sport.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.