Ciprian Marica a fost la meciul dintre AS CS Farul și Știința Acalab Poarta Albă. Ce a spus fostul internațional despre discuțiile cu SSC Farul

Echipa de fotbal AS CS Farul Constanța, nou înființată și care a demarat procedurile pentru a-și schimba denumirea în FC Farul, a disputat astăzi, la Poarta Albă, meciul din etapa a doua a Ligii a 4-a de seniori a județului Constanța, cu Știința Acalab Poarta Albă.

AS CS Farul s-a impus cu 7-2, iar la meci a fost prezent și fostul fotbalist Ciprian Marica, cel care a câștigat la licitație marca FC Farul.

Văd dăruire și  ambiție la jucătorii noștri. Pe de altă parte, se observă și că echipele cu care ne confruntăm își dau viața pe teren contra noastră, încearcă să se lupte cu noi de la egal la egal, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Ne dorim să promovăm tineri, să jucăm cu cât mai mulți jucători de 19 ani și chiar și mai tineri. Acesta este primul obiectiv. Să promovăm tineri și să le dăm încredere. În același timp, ne dorim să și promovăm în Liga a 3-a. În aventualitatea în care ajungem la un numitor comun cu echipa de Liga a 2-a (n.r. SSC Farul), atunci acești copii își vor păstra în continuare obiectivul și, dacă vor putea promova și vor avea forța necesară, ne dorim ca ei să joace și în Liga a 3-a. Negocierile cu SSC farul sunt pe drumul cel bun. Am găsit un numitor comun și cred că în viitorul apropiat putem să ne unim forțele și să fim toți în aceeași barcă. După cum bine știți, printr-o hotărâre de Guvern, stadionul  a trecut la Primărie. Urmează să avem niște discuții cu cei de acolo și sperăm ca Farul să joace pe stadionul Farul, a declarat fostul internațional, pentru Digi 24 Constanța.


Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1204

Caelia Mamaia SRL, proces cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

14 Mar 2024 837

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a rămas fără permisul de conducere. Ce amendă a primit fostul fotbalist

08 Oct 2023 1401

Definitiv! Apele Române au pierdut procesul deschis fostei firme a lui Ciprian Marica. „Instanța nu poate stabili cadrul procesual“

25 Sep 2023 1258

E oficial Marele Rivaldo, acționar la Farul Constanța!. „Cel mai răsunător «transfer» din istorie“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Sep 2023 2063

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, dată în judecată de Apele Române! Judecătoria Constanța, decizie definitivă (MINUTA)

08 Sep 2023 911

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, în proces cu Apele Române. Anunțul Judecătoriei Constanța

07 Sep 2023 1135

Cum au pierdut Apele Române procesul intentat firmei Caelia Mamaia SRL, deținută până de curând de Ciprian Marica (MOTIVARE)

03 Sep 2023 3449

Firme Constanța Ciprian Marica s-a retras din Caelia-Mamaia SRL! Cui i-a cesionat părțile sociale și pentru ce sumă

01 Sep 2023 5523

UPDATE. Farul Constanța Eric de Oliveira, membru al staff-ului, a suferit un accident vascular cerebral! Mesajul campioanei României

26 Jun 2023 3514

Farul Constanța își amenajează parcarea de la stadion și construiește o cafenea! Răspunsul primit de la Mediu

22 Apr 2023 10820

Farul Constanța va deschide, la City Park Mall, un stand pentru produsele comercializate de club. La baza Academiei Hagi a fost deschisă o cafenea (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 6039

Ciprian Marica, fost fotbalist la Șahtior Donețk „Să ne rugăm pentru pace și pentru toți oamenii din Ucraina!“

26 Feb 2022 2222

Ciprian Marica „Acuzațiile care mi se aduc sunt la limita ridicolului“

24 Jan 2022 3041

Ciprian Marica, după meciul România - Islanda „Am mai trăit un moment negru al fotbalului românesc“

12 Nov 2021 2532