Ciprian Marica „Am promisiunea că atât Consiliul Local, cât şi Consiliul Judeţean vor susţine Farul Constanţa“

Fostul internaţional Ciprian Marica, finanţatorul echipei de fotbal SSC Farul Constanţa, a precizat că, de când a preluat formaţia, el a asigurat întreaga susţinere bănească, însă există promisiunea că şi autorităţile locale vor veni alături de nou promovata în Liga a 2-a.
„Până în momentul de faţă, toată susţinerea a venit din partea mea, nu vorbim de nicio altă susţinere bănească, de niciun fel. Sigur că discuţiile au fost ca împreună să facem. Eu sunt un om de echipă şi cred că singur nu pot schimba lucrurile. Am nevoie de autorităţi, de mediul de afaceri, de oamenii care chiar iubesc şi simt ceva pentru această echipă. Am încercat să construiesc un proiect foarte serios, pe cinci ani, cu obiective, cheltuieli şi randament, tocmai pentru a face performanţă. Am promisiunea că atât Consiliul Local, cât şi Consiliul Judeţean vor susţine Farul Constanţa şi vor dori să facem din ea o echipă de top şi de performanţă“, a punctat Ciprian Marica, la o emisiune a Telekom Sport.
 

„Noi suntem departe“

 
Acesta a precizat la acelaşi post de televiziune şi care a fost contribuţia sa financiară la SSC Farul până în prezent. „Vorbim de peste 400.000 de euro, în aproape cinci luni. Sigur că şi cu datoriile şi cu problemele de rigoare. De acum înainte depinde de ce obiective ai sau ce îţi propui. Ne uităm la echipele care îşi propun să promoveze că au un buget de peste 1,2 milioane de euro. Noi suntem departe, dar ceea ce m-a determinat să sprijin Farul a fost ambiţia oamenilor de a readuce această echipă în prim plan. În primul rând suporterii, care au înfiinţat SSC Farul şi nu au lăsat brandul să moară. Au promovat din Liga a 4-a în a 2-a în doi ani la rând. E clar că această echipă e iubită. Meciul de promovare din Liga a 3-a în Liga a 2-a l-a jucat cu 7.000 de spectatori în tribună. În sezonul precedent, Farul a fost susţinută de Consiliul Local şi, după discuţiile mele cu autorităţile, îşi doresc să aibă o echipă. Constanţa, acest oraş minunat, merită să aibă o echipă şi nu se poate mulţumi doar cu ce reuşeşte să facă Gică Hagi personal şi cu ambiţia lui. Acest oraş îşi doreşte să construiască o echipă solidă, pe care să o readucă în prim-planul fotbalului românesc“, a spus Marica, potrivit sursei citate.
 

„În Anul Centenar, vrem să venim cu echipa în prima ligă“

 
Din lotul care a încheiat anul 2018 clubul s-a despărţit de mai mulţi jucători, iar pentru 2019 vor fi aduşi alţii astfel încât lotul să cuprindă 24 de fotbalişti. „Mai avem doar zece jucători. Într-un lot vorbim de 24 de fotbalişti, probabil vor veni unii şi în probe. Ne gândim să mergem în cantonament cu 30 de jucători şi vom decide apoi cine va rămâne. Vrem să construim ceva solid. Obiectivul pentru acest campionat e menţinerea în Liga a 2-a, clasându-ne mai sus de locul zece. Este un obiectiv realist, nu ne propunem o nebunie, nici nu ar fi posibil, dată fiind poziţia în care ne aflăm azi. Vrem să construim o echipă pentru anul viitor, astfel încât să reuşim să ne batem la promovare. Şi trebuie să promovăm! Anul viitor, sărbătorim 99 de ani de Farul, iar în Anul Centenar vrem să venim cu echipa în prima ligă“, a mai spus Ciprian Marica, care se va baza în continuare pe antrenorul Petre Grigoraş: „A venit la echipă într-o situaţie grea, pe care şi-a asumat-o, alături de mine. Ştiam că vom pierde foarte multe meciuri. Ne-am asumat împreună această situaţie de criză şi vom continua împreună“.

Pe loc de retrogradare

 
SSC Farul a încheiat 2018 pe loc de retrogradare, clasamentul fiind: 1. Sportul Snagov - 46p, 2. Academica Clinceni - 45p, 3. Petrolul Ploieşti - 45p, 4. U Cluj - 44p, 5. Chindia Târgovişte - 44p, 6. FC Argeş - 41p, 7. CS Mioveni - 34p, 8. Energeticianul - 29p, 9. UTA - 29p, 10. Pandurii Tg. Jiu - 28p, 11. ASU Poli - 25p, 12. Ripensia Timişoara - 25p, 13. Daco-Getica Bucureşti - 24p, 14. Luceafărul Oradea - 23p, 15. Aerostar Bacău - 22p, 16. Metaloglobus Bucureşti - 21p, 17. SSC Farul - 20, 18. CS Baloteşti - 19p, 19. Dacia Unirea Brăila - 12p, 20. ACS Poli Timişoara - 10p. La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:

SSC Farul Constanța s-a despărțit de 12 fotbaliști
 
Ce spun Ciprian Marica şi Petre Grigoraş SSC Farul încheie anul pe loc de retrogradare. Va urma o remaniere a lotului de jucători 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1017

Caelia Mamaia SRL, proces cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

14 Mar 2024 664

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a rămas fără permisul de conducere. Ce amendă a primit fostul fotbalist

08 Oct 2023 1343

Definitiv! Apele Române au pierdut procesul deschis fostei firme a lui Ciprian Marica. „Instanța nu poate stabili cadrul procesual“

25 Sep 2023 1202

E oficial Marele Rivaldo, acționar la Farul Constanța!. „Cel mai răsunător «transfer» din istorie“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Sep 2023 1982

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, dată în judecată de Apele Române! Judecătoria Constanța, decizie definitivă (MINUTA)

08 Sep 2023 862

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, în proces cu Apele Române. Anunțul Judecătoriei Constanța

07 Sep 2023 1006

Cum au pierdut Apele Române procesul intentat firmei Caelia Mamaia SRL, deținută până de curând de Ciprian Marica (MOTIVARE)

03 Sep 2023 3160

Firme Constanța Ciprian Marica s-a retras din Caelia-Mamaia SRL! Cui i-a cesionat părțile sociale și pentru ce sumă

01 Sep 2023 5341

UPDATE. Farul Constanța Eric de Oliveira, membru al staff-ului, a suferit un accident vascular cerebral! Mesajul campioanei României

26 Jun 2023 3431

Farul Constanța își amenajează parcarea de la stadion și construiește o cafenea! Răspunsul primit de la Mediu

22 Apr 2023 10679

Farul Constanța va deschide, la City Park Mall, un stand pentru produsele comercializate de club. La baza Academiei Hagi a fost deschisă o cafenea (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 5931

Ciprian Marica, fost fotbalist la Șahtior Donețk „Să ne rugăm pentru pace și pentru toți oamenii din Ucraina!“

26 Feb 2022 2188

Ciprian Marica „Acuzațiile care mi se aduc sunt la limita ridicolului“

24 Jan 2022 2995

Ciprian Marica, după meciul România - Islanda „Am mai trăit un moment negru al fotbalului românesc“

12 Nov 2021 2495