Ciprian Marica, deţinătorul brandului FC Farul, şi proiectul său Mesaj către suporteri. „Asta încerc să-i fac să înţeleagă“

Fostul fotbalist Ciprian Marica, deţinătorul brandului FC Farul, a declarat că proiectul său fotbalistic la Constanţa va fi gata în curând şi atunci îl va prezenta. Baza proiectului este un centru de copii şi juniori, care a fost pus pe roate, cu grupe şi antrenori, iar în plan, în viitorul apropiat, s-ar afla şi o echipă de seniori.
 
„Deocamdată, lucrăm la proiect şi îl voi prezenta. În acest moment, nu vreau să spun nimic, întrucât nu e complet. Dar, cât de curând, când va fi gata, voi vorbi despre el. Mă interesează cât mai mulţi oameni de fotbal alături. Aceasta e primordial la mine. Am mai vorbit şi de Carabaş, Dennis Şerban, Curt. Eu n-am un război cu nimeni, nu dau pe nimeni la o parte şi nu pun condiţii că ăla vine, ăla nu vine… Pentru mine toţi care vor să ajute echipa sunt bineveniţi. Şi aceasta încerc să-i fac şi pe suporteri să înţeleagă. Mai nou, înţeleg că n-au o problemă cu mine, că mă acceptă, dar că nu acceptă pe nu ştiu cine. Acceptăm pe toată lumea! Când pornim la un drum, nu avem voie să avem animozităţi faţă de unii sau de alţii. Nu ştiu ce a fost până acum, cine cu cine s-a certat. Eu încerc să-i fac pe toţi să înţeleagă că nu trebuie să existe astfel de certuri când este interesul echipei la mijloc“, a punctat Ciprian Marica.
 
Sursa foto: Facebook (Ciprian Marica)
 
Citeşte şi:
 
SSC Farul îi dă replica lui Ciprian Marica „S-a spus că ne este frică de un audit. Nimic mai fals!”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1185

Caelia Mamaia SRL, proces cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

14 Mar 2024 820

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a rămas fără permisul de conducere. Ce amendă a primit fostul fotbalist

08 Oct 2023 1393

Definitiv! Apele Române au pierdut procesul deschis fostei firme a lui Ciprian Marica. „Instanța nu poate stabili cadrul procesual“

25 Sep 2023 1250

E oficial Marele Rivaldo, acționar la Farul Constanța!. „Cel mai răsunător «transfer» din istorie“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Sep 2023 2048

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, dată în judecată de Apele Române! Judecătoria Constanța, decizie definitivă (MINUTA)

08 Sep 2023 905

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, în proces cu Apele Române. Anunțul Judecătoriei Constanța

07 Sep 2023 1088

Cum au pierdut Apele Române procesul intentat firmei Caelia Mamaia SRL, deținută până de curând de Ciprian Marica (MOTIVARE)

03 Sep 2023 3393

Firme Constanța Ciprian Marica s-a retras din Caelia-Mamaia SRL! Cui i-a cesionat părțile sociale și pentru ce sumă

01 Sep 2023 5480

UPDATE. Farul Constanța Eric de Oliveira, membru al staff-ului, a suferit un accident vascular cerebral! Mesajul campioanei României

26 Jun 2023 3494

Farul Constanța își amenajează parcarea de la stadion și construiește o cafenea! Răspunsul primit de la Mediu

22 Apr 2023 10779

Farul Constanța va deschide, la City Park Mall, un stand pentru produsele comercializate de club. La baza Academiei Hagi a fost deschisă o cafenea (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 6012

Ciprian Marica, fost fotbalist la Șahtior Donețk „Să ne rugăm pentru pace și pentru toți oamenii din Ucraina!“

26 Feb 2022 2213

Ciprian Marica „Acuzațiile care mi se aduc sunt la limita ridicolului“

24 Jan 2022 3031

Ciprian Marica, după meciul România - Islanda „Am mai trăit un moment negru al fotbalului românesc“

12 Nov 2021 2523