Constanța Centru Național la proba de Speedkick, sub coordonarea ACS Marina. O nouă secție, înființată la clubul de pe litoral (GALERIE FOTO)

 
 
  • În Adunarea Generală, Dan Ungureanu, președintele Marina Constanța, a subliniat că  anul 2021 a fost unul extraordinar din punct de vedere competițional la gruparea pe care o conduce.
  
Asociația Clubul Sportiv Marina Constanța a susținut, în format hibrid (cu participare fizică și online), Adunarea Generală a clubului.
 
Reuniunea a avut loc în sala de conferințe a hotelului Carol din Constanța cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva Covid-19.  
 

Agenda adunării generale a cuprins atât aspectele obișnuite ale unei astfel de ședințe de evaluare și planificare, dar și elemente care sunt reflecții ale filosofiei proprii, ale culturii organizaționale specifice, care conferă autenticitate și unicitate Clubului Sportiv Marina Constanța. În cadrul adunării generale au fost prezentate bilanțul contabil, rapoartele coordonatorilor secțiilor de Taekwondo WT, Ju Jitsu, Judo și Pangration,  precum și evaluarea comunicării publice și îndeplinirea obiectivelor de performanță asumate. De asemenea, a fost aprobată înființarea secției de Squash, sub coordonarea președintelui Ungureanu Dan, se arată într-un comunicat al clubului.

 
Totodată, în cadrul întâlnirii au fost dezbătute aspecte privind tehnologiile informatice utilizate pentru optimizarea activității, proiectele de viitor ale clubului sportiv și efectele acestora, au fost prezentate lecțiile identificate și elementele implementate.
 

Pornind de la angajamentul față de comunitate, de valorile și principiile clubului și luând în considerare intențiile de integrare a sportivilor în societate, precum și de susținere a conceptului european privind dezvoltarea unor cariere duale, clubul nostru a dezvoltat programele ACS Marina Scholarship și „Nu vei fi toată viața doar sportiv și antrenor”. Astfel, cu ocazia adunării generale au fost prezentate și discutate obiectivele și strategiile de dezvoltare personală ale instructorilor și antrenorilor.  Participanții au beneficiat de excelente prezentări din partea firmei Marina Management SRL privind conceptul de competențele profesionale, modalități de dezvoltare și perfecționare, aspecte privind încheierea contractelor de activitate sportivă, de voluntariat, de finanțare, etc. fiind explicat, în manieră personalizată, cadrul juridic aferent subiectelor analizate, precum și opțiuni ori strategii personale și organizaționale de adoptat, conform sursei citate.

 
  
Dan Ungureanu, președintele Marina Constanța, a subliniat că  anul 2021 a fost unul extraordinar din punct de vedere competițional.
 

Aș începe cu rezultatele foarte bune ale secției de Taekwondo WT – disciplină olimpică, din care enumăr titluri de campion național și balcanic, numeroase medalii la cupa României și competiții internaționale. La secția de Taekwondo WT vreau să scot în evidență organizarea și implicarea Federației de Taekwondo WT care în acest context pandemic a depus eforturi să organizeze competiții și să sprijine cluburile din țară. În urma rezultatelor sportivilor noștri si a managementului excelent a consiliului director al ACS Marina, în anul 2021 Constanța a fost desemnată Centrul Național la proba de Speedkick, sub coordonarea clubului ACS Marina Constanța, a menționat Dan Ungureanu.

 
În anul 2021. a fost înființată secția de Judo a Clubului Sportiv Marina Constanța, sub coordonarea antrenorului Timur Gelal.
 

La această disciplină clubul nostru a participat la două evenimente, Cupa Black Sea pe plajă unde am obținut cele mai multe medalii dintre cluburile constănțene participante și Cupa CSM Sf Gheorghe unde am participat cu 51 de sportivi obținând locul 1 la clasamentul general. Sunt sigur că anul 2022 va fi unul foarte bun pentru secția de Judo, a mai spus președintele clubului.

 
Referitor la activitatea Secției de Ju Jitsu, afiliată la Federația Română de Arte Marțiale, Dan Ungureanu a punctat că sportivii si-au întrecut obiectivele de performanță scontate.
 

După un campionat național excelent cu foarte multe titluri naționale, munca sportivilor noștri se încununează la finalul anului cu un titlu de campion mondial prin David Rizu, un titlu de vicecampioană mondială prin Kraus Daria precum și două clasări onorante pentru David Dorneanu și Stefan Avram. Pentru secția de Ju Jitsu urmează Campionatul European U16,U18 &U21 la Heraklion, Creta în luna Martie 2022, a arătat Dan Ungureanu.

 
Totodată, la Marina Constanța anul 2021 a fost unul în care competențele privind elaborarea și managementul proiectelor sportive, în condițiile impredictibilității oferite de pandemia de Covid-19, au fost perfecționate.

 

Astfel, Clubul Sportiv Marina Constanța a obținut prin concurs, finanțare de la Primăria Municipiului Constanța pentru proiectul sportiv “Sportul de performanță împotriva Covid 19” orientat către susținerea sportului de performanță. Proiectul a fost un succes, ceea ce ne oferă speranțe și încredere pentru viitor, iar pe această cale țin să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în conceperea acestuia și în derularea activităților, a arătat președintele grupării.

 
Marina Constanța a oferit un punct de vedere și în urma înființării CSM Constanța.
 

Dată fiind dinamica activităților privind inițiativa autorităților locale de înființare a Clubului Sportiv Municipal Constanța, în urma analizei informațiilor apărute în mass media locală, Clubul Sportiv Marina Constanța dorește să salute intenția oficialităților, să ureze succes noii entități și își declară deschiderea privind identificarea unor modalități mutual avantajoase privind colaborarea, atât la nivel de management, cât și la nivelul secțiilor aferente ramurilor sportive, unde ACS Marina Contanța obține constant performanțe, a arătat Dan Ungureanu.

 

În anul 2022, obiectivele de performanță sportivă au fost stabilite și asumate la nivel de excelență, iar în domeniul managementului sportiv, ACS Marina Constanța împreună cu partenerii săi își propune să coordoneze eficient Centrul Național de Taekwondo WT Speedkick și să contribuie la înființarea Asociațiilor județene de Taekwondo WT și de Arte Marțiale.
 

Motto-ul ”Respect-Disciplină-Performanță” definește sistemul relațional al  Clubului Sportiv Marina Constanța și ne determină să ne asumăm excelența în fiecare acțiune. În concluzie, privim cu încredere și curaj spre viitor știind că valorile în care credem și principiile pe care le respectăm ne vor deschide calea către noi performanțe și contribuții semnificative pentru comunitatea locală, se mai precizează în comunicat.

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 437

#citeșteDobrogea Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 519

Constanța Raportul de evaluare pentru diferența de preț asupra terenului deținut de Ion Dumitrache, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 609

Comemorări Constanța 12 ani de la decesul fostului comandant al navei „Independenţa“, Constantin Preda

21 Mar 2024 1628

Al cui rămâne Portul Tomis Constanța? Tomis Marina Management, contract până în decembrie 2024. Compania cere prelungirea până în 2040

17 Mar 2024 2812

Imobiliare Constanța Undă verde la Mediu pentru firma lui Ion Dumitrache privind investiția de la Bufetul Felix

27 Feb 2024 792

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 855

O nouă investiție Alezzi, în zona Pescărie, din Constanța. Demersuri făcute la Agenția pentru Protecția Mediului

06 Feb 2024 989

Constanța Tineri sancționați cu amendă uriașă de polițistii locali pentru că efectuau desene tip graffiti

26 Jan 2024 758

Prințesele Cantacuzino, victorioase în procesul cu Primăria Constanța! Miza, un teren de 450 de metri pătrți, deținut de aristocrați și preluat abuziv de comuniști

24 Jan 2024 1161

Minifotbal Constanța Campionii de la CS CFR TTS Arsenal Inel II, start cu dreptul în 2024

09 Jan 2024 1002

Umoristul Ananie Gagniuc, la ceas aniversar! Povestea celui care a început drumul profesional ca militar la Constanța

07 Jan 2024 673

LIVE Viața și activitatea inginerului Dumitru Manole, cuprinse într-un volum lansat la Muzeul Național al Marinei Române (FOTO+VCIDEO)

20 Dec 2023 1344

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 984

Constanța Gala Premiilor Marina 2023. Miruna Daniela Iuga, cel mai bun sportiv din acest an al clubului (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Dec 2023 2016