Constanţa, locul întâi pe echipe la Campionatul Naţional de gimnastică

 
  • Întrecerea individuală a fost doar concurs de calificare, la echipe s-au decernat medalii.
 
La Constanţa s-a disputat Campionatul Naţional de gimnastică rezervat junioarelor I şi II, concurs pe echipe şi la individual.
 
Întrecerea individuală a fost doar concurs de calificare, la echipe s-au decernat medalii.

La junioare 1, nivelul 5, titlul naţionala fost câştigat de CSS1 / Farul Constanţa.

În competiția junioarelor 1 (nivel 6), la individual, cel mai mare punctaj din calificări l-a avut Amalia Puflea (CSȘ Bârlad), urmată de Andreea Preda (CSȘ 1 Constanța) și de Ana Turcu (Dinamo), iar la nivel 5, gimnastele din Constanța - Bianca Vişovan (CS Farul), Alexia Gabriela Vănoagă și Miruna Valentina Botez (CSȘ1) - s-au calificat de pe primele 3 locuri, câștigând titlul și în competiția pe echipe.

Titlurile în competiția pe echipe au fost câştigate la junioare 2 de LPS Cetate Deva (nivel 3) și de CSA Steaua (nivel 4), iar la junioare 1 de CSȘ 1 Constanța / Farul Constanța (nivel 5) și de Dinamo (nivel 6).

Întrecerea a fost organizată de FR Gimnastică în baza înscrierilor oficiale transmise de către cluburile afiliate, pentru fiecare categorie de vârstă. 

Campioana europeană de junioare de la Mersin Ana Maria Barbosu (CSȘ Focșani) a concurat doar la paralele, antrenorii considerând că e mai bine să nu forțeze după entorsa de la gleznă.

Asemenea Anei Maria Barbosu, la această ediție a campionatelor naționale un număr semnificativ de gimnaste au concurat doar la anumite aparate, sau au fost retrase din competiție in baza deciziei antrenorilor lor.

Regulamentul de înscriere, respectiv validare, a participării sportivelor la Campionatele Naționale (conform regulamentului FIG), permite antrenorilor decizia finala de a confima, respectiv infirma, înscrierile inițiale, stabilind și aparatele la care va concura fiecare gimnastă.



Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea normelor și măsurilor sanitare și de protecție în vigoare, în Sala Sporturilor din Constanța fiind permis accesul publicului în premieră de la începutul pandemiei cu SARS-CoV-2, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Gimnastică.

 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CSS1 Constanţa)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1086

Volei Junioarele Under-15 de la CSM Constanța au făcut un turneu perfect și la Tulcea

04 Mar 2024 1019

Handbal Junioarele 3 de la CSS1 Constanța, calificate în Grupa Valoare a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 1335

Scrimă Constanța Spade strălucitoare. Pe podium la Campionatul Național 2024, cu două meciuri pentru titlu! (GALERIE FOTO)

25 Jan 2024 1046

CSM Constanța baschet. La 16 ani, Irina Macovei - coș de poveste la senioare „Fiecare partidă este o lecție valoroasă“ (GALERIE FOTO)

19 Jan 2024 1546

Speranțele CSM Constanța încheie anul pe prima poziție, cu șase victorii din șase partide

16 Dec 2023 1039

Gimnastică aerobică CSS1 Constanța, prezențe pe podium și la „Bucharest Open Cup“, întrecere internațională (GALERIE FOTO)

09 Dec 2023 968

Construcția sălii de sport multifuncționale de la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Constanța, reluată (GALERIE FOTO)

29 Nov 2023 1313

Constanța Gimnastele Alexia Vânoagă și Miruna Botez, medaliate la „Top Gym“, concurs internațional în Belgia (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 939

Gimnastică aerobică Medalii pentru Constanța la Campionatul European (GALERIE FOTO)

21 Nov 2023 947

Gimnastică aerobică CS Farul Constanța, pe primul loc în clasamentul pe cluburi la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Nov 2023 1158

UPDATE. Gimnastică aerobică Campionatul Național s-a desfășurat la Constanța. Rezultate (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

05 Nov 2023 1488

Gimnastică artistică Medalii pentru sportivele din Constanța la Naționale (GALERIE FOTO)

31 Oct 2023 1686

Constanța „Crosul Toamnei 2023 - Alerg și câștig… un prieten“, întrecere cu peste 200 de participanți (GALERIE FOTO)

24 Oct 2023 972

„Ei sunt mândria noastră“ Gimnasta Andreea Preda și rugbystul Dragoș Ser, diplome de merit din partea Primăriei Costinești (GALERIE FOTO)

13 Oct 2023 1283