Constanța, pământ interzis. FC Farul, invincibilă acasă în Liga a 2-a Ianis Zicu - „Ar merita să le fac cinste în fiecare zi“ (galerie foto)

Liderul Ligii a 2-a, CS Mioveni, a înregistrat sâmbătă, în etapa a 14-a a campionatului, prima înfrângere stagională, iar cea care i-a administrat-o a fost FC Farul, la Constanța! Grație acestui succes, „marinarii“ au urcat trei locuri în clasament, ajungând pe șase.
2-0 cu CS Mioveni, iar echipa de pe litoral continuă parcursul perfect de pe teren propriu din acest campionat, în care a realizat performanța de a nu pierde! În șapte meciuri jucate la Constanța, „marinarii“ au înregistrat șase victorii și un egal, golaveraj 10-2! În plus, în șase dintre aceste partide (cinci la rând), Farul nu a primit gol: 1-0 cu Dunărea Călărași, 0-0 cu Petrolul Ploiești, 2-0 cu Csikszereda Miercurea Ciuc, 1-0 cu Ripensia Timișoara, 1-0 cu Sportul Snagov, 2-0 cu CS Mioveni. Ultima victorie, cea de sâmbătă, contra liderului Ligii a 2-a, a ridicat la trei numărul partidelor consecutive în care Farul nu pierde în campionat.   

„Au o dorință mare de afirmare“    


„Am avut evoluții bune în toate meciurile, sunt mulțumit. Singura partidă în care jocul a scârțâit puțin a fost cea cu Snagov. Băieții au jucat așa cum trebuie și cum pot să o facă. Din prima zi în care am venit aici și i-am văzut cum se antrenează, nu am avut niciun dubiu că nu pot arăta de maniera aceasta. Au o dorință mare de afirmare. Cred că foarte multe cluburi din Liga 1 se uită deja la ei. Noi sperăm să-i ținem cât mai mult timp, să avem stabilitate, iar orașul să-și dorească să realizeze ceva, pentru că e păcat ca atâta lume să fie pasionată de sport, atâția copii să-și dorească să facă mișcare, iar echipa să nu fie la un nivel înalt și să se clatine, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani“, a declarat Ianis Zicu, antrenorul FC Farul.

Nu s-a pus sub nicio formă problema învingătoarei


Întrebat dacă, sâmbătă, echipa constănțeană s-a motivat suplimentar, având în vedere că întâlnea liderul clasamentului, tehnicianul de 36 de ani a spus: „Înainte de meci le-am spus un lucru: Nu contează că întâlnim echipa care nu a pierdut până acum în campionat. O echipă mare și jucătorii de valoare se motivează la fel și cu o echipă care are un astfel de parcurs și cu o formație care pierde meci de meci. Atunci când vom arăta așa, cu siguranță vom fi o echipă de greu de bătut. Băieții trebuie felicitați, că am doborât un record al CS Mioveni, iar noi continuăm seria bună de pe teren propriu. Jucătorii au dat dovadă de personalitate, de curaj, de calitate, ceea ce se vede cu ochiul liber. Cred că astăzi (n.r. sâmbătă) nu s-a pus sub nicio formă problema învingătoarei“. 

„Sunt bucuros că antrenez astfel de jucători“


Victoria cu CS Mioveni a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit Zicu cu ocazia zilei sale de naștere, care a fost în săptămâna partidei. Totuși, tehnicianul nu le-a făcut cinste după meci elevilor săi. „Le-am făcut cinste înainte de meci, am fost la un restaurant. În plus, nu e vorba de ziua mea, ar merita să le fac cinste în fiecare zi, pentru că mă fac mândru. Sunt bucuros că antrenez astfel de jucători. Nu o spun doar de dragul de a o spune. Știu ce este în vestiar. Nu trebuie să le fac cinste. Cinstea mea e că fac parte din acest grup“, a arătat Ianis Zicu.

La bine, dar și la rău


„Marinarii“ străbat o perioadă bună, iar fanii visează frumos. Zicu speră ca acest entuziasm să se mențină în toate momentele, iar jucătorii să îi simtă alături pe suporteri și în cele grele. „O spun mereu: este ușor în România să fim alături de o echipă atunci când lucrurile merg. Vreau să văd aceleași entuziasm și bucurie și în momentul când lucrurile nu sunt așa cum ne dorim, iar echipa pierde. Chiar și la înfrângere însă, faptul că formația are atitudine și arată că vrea să câștige meciul ar trebui să-i mulțumească pe toți cei care vin la stadion. Vreau să câștig fiecare meci, mă uit mai puțin la clasament, însă în momentul în care îți câștigi punctele, nu ai cum să nu fii decât în față. Băieții pun în practică lucrurile pe care le vorbim. Se antreează cum trebuie, au prospețime, arată bine fizic, iar acest lucru contează. În momentul în care mintea și corpul sunt 100% pentru fotbal, chiar dacă adversarul are curaj, șansa ține cu tine, iar mingea sare de multe ori la tine, pentru că îți dorești mai mult“, a precizat principalul Farului.

Golurile lui Antoche


Contra CS Mioveni scorul a fost deschis, cu un șut foarte frumos, de mijlocașul defensiv Paul Antoche, aflat la a doua reușită din acest sezon. „La antrenamente, când exersăm finalizarea, pe Paul nu prea îl chem, întrucât eu lucrez cu atacanții, iar el lucrează mai mult defensiv, în jumătatea cealaltă de teren. Glumind, poate că de acum înainte îl voi chema și pe el. Lucrurile sunt în regulă, marcăm. Până la urmă, jucătorii sunt obligați să alerge și fiecare să-și dorească să marcheze, neținând cont de poziția din teren. O echipă mare câștigă puncte atunci când înscriu și fundații centrali, și cei laterali, să nu spun și portarul, în anumite momente“, a punctat Zicu. În 14 meciuri de campionat, FC Farul a strâns 22 de puncte, având șase victorii, patru egaluri și patru eșecuri, golaveraj 15-12. Marcatorii „marinarilor“ sunt: Viorel Lică - 4 goluri, Alexandru Stoica - 3, Bodo Kanda - 2, Paul Antoche - 2, Ionuț Stoica - 2, Daniel Toma - 1 și Ionuț Ursu - 1.    

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)  

Citește și:

FC Farul i-a provocat liderului Ligii a 2-a, CS Mioveni, prima înfrângere stagională
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Se vorbește deja frumos despre acești copii“ Unirea Constanța are patru meciuri amicale până la startul Ligii a 2-a

13 Jan 2022 2271

Sâmbătă, este ziua de naştere a antrenorului Ianis Zicu. Ultima dată, a pregătit-o pe Unirea Constanţa

23 Oct 2021 3890

UPDATE. Leonard Strizu, antrenor Unirea Constanța, meci cu Dunărea Călărași. Schimbări la echipa de pe litoral

11 Sep 2021 4169

Unirea Constanța, fără niciun punct după primele trei etape Ianis Zicu - „Sunt multe lucruri care au afectat acest început de sezon“

14 Aug 2021 3534

Unirea Constanţa a pierdut cu Universitatea Cluj, dar a fost aproape de un rezultat pozitiv

12 Aug 2021 3085

Liga a 2-a Unirea Constanţa, meci dificil în fieful liderului Universitatea Cluj

12 Aug 2021 3014

Unirea Constanța Ianis Zicu - „Trebuie să începem să facem puncte cât mai repede“ (galerie foto)

07 Aug 2021 3395

Unirea Constanţa, înfrângere şi cu FC Hermannstadt, care s-a impus la Techirghiol

05 Aug 2021 2978

Unirea Constanța - FC Hermannstadt Ianis Zicu - „Va fi o partidă dificilă, dar și noi trebuie să arătăm altfel“

05 Aug 2021 4487

Joi, Unirea Constanța susține primul meci din acest campionat pe teren propriu, la Techirghiol

05 Aug 2021 2176

Unirea Constanţa În meciul de la Chiajna, Ionuţ Cioinac şi Liviu Mihai, înlocuiţi din pricina problemelor medicale

02 Aug 2021 3292

Unirea Constanţa, înfrângere în meciul contra Concordiei Chiajna

31 Jul 2021 5543

Concordia Chiajna - Unirea Constanţa Ianis Zicu - „Va fi un început de sezon foarte dificil“

30 Jul 2021 3786

Unirea Constanța, debut în Liga a 2-a Reprezintă județul, joacă la Techirghiol, dar inima îi bate pentru Mangalia

30 Jul 2021 7678

Schimbarea denumirii AFC Farul Constanța în AFC Unirea Constanța, aprobată

28 Jul 2021 4743