Constanța Recordul naţional la 10.000 de metri al lui Ilie Floroiu a împlinit astăzi 42 de ani!


 
  • Fostul mare atlet Ilie Floroiu a stabilit în 1978 recorduri naționale la 5.000 de metri și la 10.000 de metri, ambele performanțe rezistând și astăzi.
 
După ce, pe 23 iulie a.c., recordul naţional la 5.000 de metri al celebrului fost mare atlet Ilie Floroiu a împlinit 42 de ani de când stă în picioare, astăzi, şi celălalt record al lui Floroiu, de la 10.000 de metri, a atins această vârstă!
 
Legendarul sportiv constănțean (fost director al CS Farul Constanța și ex-președinte al Federației Române de Atletism, iar în prezent consilier pe probleme de sport al primarului Constanţei, Decebal Făgădău) a stabilit recordul la 5.000 de metri (13:15.0) cu ocazia Campionatului Naţional de la Bucureşti, iar cel de la 10.000 de metri (27:40.06), la Praga, la Campionatul European.
 

La vremea respectivă, nu m-am gândit că aceşti timpi vor rezista atât, de-a lungul anilor. Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, însă, deocamdată, sunt încă în viaţă. Nu ştiu cât mai au de trăit. Vom vedea dacă vor ieşi la pensie, la limită de vârstă ori anticipat. În 1978, recordul de la 5.000 de metri era cea mai bună performanţă europeană şi a doua mondială, iar la 10.000 de metri eram în primele zece performanţe ale anului. Deci erau nişte timpi foarte tari, a declarat celebrul constănţean.


Înainte ca Ilie Floroiu să intre în istorie, în urmă cu 42 de ani, performanţa naţională de la 5.000 de metri (13:48.8) i-a aparţinut lui Petrică Lupan, iar cea de la 10.000 de metri lui Nicolae Mustaţă (29:00.8).

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Viața și activitatea inginerului Dumitru Manole, cuprinse într-un volum lansat la Muzeul Național al Marinei Române (FOTO+VCIDEO)

20 Dec 2023 1500

Constanța. 29 noiembrie 2023 Astăzi e ziua de naștere a fostului mare atlet Ilie Floroiu

29 Nov 2023 1345

#Dobrogea145 Fostul mare atlet Ilie Floroiu, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1451

Gimnastică aerobică CS Farul Constanța, pe primul loc în clasamentul pe cluburi la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Nov 2023 1180

Ștafeta sportului constănțean a ajuns la destinație, în comuna Cumpăna. „Va fi păstrată la loc de cinste“ (GALERIE FOTO)

02 Oct 2023 1045

Constanța „Cupa Farul - Memorial Ștefan Aftenie” a reunit peste 80 de sportivi. Cine a fost sufletul evenimentului (GALERIE FOTO)

28 Sep 2023 1252

Sănătate prin sport La Cumpăna s-a desfășurat Crosul #BeActiveCumpăna

25 Sep 2023 840

Constanța Fostul mare atlet Ilie Floroiu, în doliu. S-a stins din viață soția lui

17 Jul 2023 4207

Scrimă Ediția a 24-a a „Cupei Farul - Memorial Paul Călin” reunește la Constanța peste 250 de sportivi

17 May 2023 1351

Ilie Floroiu a încetat colaborarea cu CSM Constanța

14 Feb 2023 2551

Constanța La împlinirea a 70 de ani, Ilie Floroiu a primit Ordinul Excelența Olimpică din partea COSR (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Nov 2022 2367

UPDATE. Constanța Fostul mare sportiv Ilie Floroiu împlinește 70 de ani. „Știți ce le spun eu mereu colegilor mei, care mă mai tachinează?“

29 Nov 2022 3139

LIVE VIDEO+TEXT „Transferul anului!“. Legendarul Ilie Floroiu, prezentat ca președinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Nov 2022 2785

Ilie Floroiu, președinte de onoare al CSM Constanța

24 Nov 2022 2362

#Dobrogea144 Ilie Floroiu, multiplu campion și recordman, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2022 2187