Constanța Sămânță de gazon adusă din Franța pentru reamenajarea terenului de antrenament al Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi“ (galerie foto)


• Terenul de antrenament al bazei sportive din strada Primăverii a fost refăcut

Terenul secund, de antrenament, din cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi“ din Constanța a fost refăcut și este folosit din nou.

În  mai puțin de opt luni, Primăria Municipiului Constanța a amenajat în cadrul complexului sportiv una dintre cele mai moderne  suprafețe de joc cu gazon natural pe care  echipele de fotbal din oraș  au început să își desfășoare deja antrenamentele. Sămânța de gazon a fost adusă din Franța cu sprijinul inginerului agricol Dumitru Manole, unul dintre cei mai renumiți specialiști agronomi din țară și fost jucător al echipei Farul Constanța.Împreună cu echipele din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, inginerul a reușit să transforme terenul de antrenament, aflat într-o puternică stare de degradare, într-unul dintre cele mai frumoase terenuri cu gazon natural din țară, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.

 

Stadionul era părăsit, iată că am reușit cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța să reamenajăm acest loc. În toamna anului 2019 am adus sămânța din Franța. Am căutat o sămânță de gazon care să fie rezistent la condițiile aride din acest areal geografic. Am riscat și am plantat în luna noiembrie și am avut mare noroc că nu am avut iarnă. Gazonul a răsărit, l-am irigat și iată că acum, la 9 iulie 2020, oamenii se antrenează. Vin săptămânal aici să verific starea gazonului și cred ca e singurul teren de joc din România care arată atât de bine. Gazonul este tuns de două ori pe săptămână, irigat cu echipamente speciale  și fertilizat permanent cu substanțe chimice care să îl ajute să se mențină în stare excelentă, a declarat Dumitru Manole .

 
De câteva zile, noul teren este folosit deja de fotbaliștii de la FC Farul.
 

Gazonul este excelent și este o mare realizare. Ne-am întors pe terenul unde noi am crescut ca jucători li este un lucru bun pentru copiii care vin din spate să vadă că lucrurile se întâmplă iar condițiile se îmbunătățesc pe zi ce trece, a precizat Tiberiu Curt, managerul FC Farul.

Tot cu ajutorul domnului Manole am reamenajat și terenul principal din cadrul Complexului Sportiv Gheorghe Hagi. Avem acum un teren de joc cu care se poate mândri orice echipă din liga întâi. Vreau să îi mulțumesc domnului inginer Dumitru Manole pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă, dar și domnului primar Decebal Făgădău pentru că a alocat fonduri pentru aceste lucrări de modernizare, a precizat Eugen Căruntu, de la Primăria Constanța.



Tot în cadrul Complexului Sportiv “Gheorghe Hagi”, Primăria Municipiului Constanța a investit în lucrările de reamenajare a terenului sintetic aproximativ 200 de mii de euro.
 
Suprafața este în ultima fază a procesului de reabilitare iar, în curând,  micii fotbaliști ai orașului vor putea să se antreneze în condiții moderne, la standarde europene.
 

De la sfârșitul anul 2018, de când Primăria Municipiului Constanța a preluat prin protocol Complexul Sportiv “Gheorghe Hagi” de la Ministerul Tineretului și Sportului, au avut loc investiții importante. Pe lângă reamenajarea suprafețelor de joc, au fost înlocuite două mii de scaune de pe terenul central, au fost achiziționate echipamente de tundere a gazonului și sisteme performante de irigare. Au fost reamenajate drumurile de acces și trotuarele, s-au refăcut și trasat parcările, au fost efectuate lucrări de igienizare și vopsire a clădirilor iar în curând vor începe și lucrările la pista de atletism, se mai arată în comunicatul Primăriei.

Sursa foto: Primăria Constanța 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Viitorul Under-17 a învins Gloria Albești într-un amical (galerie foto)

08 Aug 2020 2289

Lucrări de reparații la pista de atletism a Complexului sportiv „Gheorghe Hagi”

20 Jul 2020 598

UPDATE Micii fotbaliști, așteptați să se antreneze în Complexul Sportiv “Gheorghe Hagi” Constanța

01 Jul 2020 2634

Primăria Constanța vrea să instaleze o barieră de acces pentru trafic intens în Complexul sportiv „Gheorghe Hagi”

04 Jun 2020 1907

Constanța Teren sintetic nou în Complexul Sportiv „Gheorghe Hagi"

13 May 2020 2352

Combaterea criminalității Atlas Sport din Târgu Mureș reamenajează terenul sintetic din Complexul Sportiv Gheorghe Hagi din Constanța

03 Apr 2020 2494

Constanţa Au demarat lucrările de refacere a terenului secund din Complexul Sportiv „Gheorghe Hagi“ (galerie foto)

07 Oct 2019 1313

Biletele de acces la meciul FC Viitorul - FC Voluntari se vor putea achiziţiona de miercuri

20 Aug 2019 1100

FC Viitorul joacă la Ovidiu cu FC Botoșani. Informații despre bilete de acces la meci

08 Aug 2019 1159

Terenul destinat pregătirii grupelor de copii de la FC Farul va fi reabilitat de Primăria Constanţa

02 Aug 2019 984

FC Viitorul joacă în weekend la Ovidiu cu FC Hermannstadt. Cât costă biletele de acces

22 Jul 2019 1160

Biletele de intrare la meciul FC Viitorul - Dinamo se pot achiziţiona de vineri

10 Jul 2019 1988

FC Viitorul pune în vânzare abonamente pentru sezonul 2019-2020

03 Jun 2019 1413

Când începe vânzarea biletelor pentru meciul de fotbal dintre FC Viitorul și Astra Giurgiu

09 May 2019 589

Competiţie găzduită de Complexul Academiei Hagi Participarea e numeroasă la ediţia a şaptea a „Dolphin Cup“, de la Ovidiu

09 May 2019 1431