Constănțeni în lotul național Leonard Manta, Ebru Gheneghez și Victoria Scupra, medalii la Openul Slovaciei la gimnastică aerobică (galerie foto)

Medalii pentru gimnastica aerobică românească la Openul Slovaciei, de la Bratislava. Componenții lotului național de juniori, dar și reprezentanți ai cluburilor CS Universitatea Arad, UNEFS și Triumf București au urcat de 13 ori pe podium. Printre medaliați, și Leonard Manta, Victoria Scupra (CS Farul Constanța), și Ebru Gheneghez (CSS1 Constanța)!
 
Atât gimnastul și gimnasta de la CS Farul, cât și sportiva de la CSS1 au concurat sub culorile lotului național, iar evoluțiile lor au fost apreciate. Leonard a obținut medalia de argint la individual (15 - 17 ani), iar grupul de la aceeași categorie de vârstă, din care au făcut parte, alături de alte două fete, și Leonard Manta, Victoria Scupra și Ebru Gheneghez, s-a clasat tot pe locul doi.
 
Leonard Manta și Victoria Scupra sunt pregătiți la club de Cristina Dulgheroiu, iar antrenorul coordonator al lotului naţional de juniori este o altă constănţeancă, Cristiana Spânu. Ebru Gheneghez este antrenată de Cristiana Spânu. De curând, Leonard a urcat pe podium și la competiţia internaţională Open a juniorilor 1 care s-a disputat la Cantanhede, în Portugalia.Tânărul gimnast a cucerit bronzul la individual şi s-a mai calificat într-o finală, cea de la trio, unde, alături de Claudia Gheorghe şi Daniel Ţavoc, a ocupat locul cinci.
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Gimnastică)
 
Citește și:

Gimnast la CS Farul Constanţa Leonard Manta a urcat pe podium la competiţia Open de la Cantanhede (galerie foto)
 
CS Farul şi CSS1, din nou pe podium Medalii constănţene la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică (galerie foto)

Rezultate frumoase obţinute de CSS1 Constanţa în ţară şi în străinătate Gimnasta Ebru Gheneghez, două medalii la Gimnaziada din Maroc

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 698

Gimnastică aerobică Argint pentru România la Jocurile Mondiale, la Aerobic Dance. Sportivi de la CS Farul și CSS1 Constanța printre tricolori

13 Jul 2022 2131

Constanţa Leonard Manta şi Mădălin Boldea, pe podium la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică

25 May 2021 4597

Prezenţa masivă Gimnaste şi gimnaşti de la CS Farul Constanţa şi CSS1 în topurile FRG pe 2020 ale celor mai buni sportivi români

27 Jan 2021 4262

Gimnast la CS Farul Constanţa Leonard Manta a urcat pe podium la competiţia Open de la Cantanhede (galerie foto)

02 Apr 2019 2130

Interviu online cu Leonard Manta, campion la gimnastică aerobică „Sunt mândru să îmi reprezint ţara în întrecerile internaţionale!“

07 Jul 2018 5211

CS Farul şi CSS1, din nou pe podium Medalii constănţene la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică (galerie foto)

30 May 2018 3956

Juniori din Constanţa, la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică din Portugalia

24 May 2018 3727

Gimnastică aerobică. CS Farul Constanţa, pe podium la Cupa Cetăţii Deva (galerie foto)

23 May 2018 4133

Leonard Manta, de la CS Farul, medalie de bronz la turneul de gimnastică aerobică din Portugalia

27 Mar 2018 2852

CS Farul a urcat de 14 ori pe podium la Naţionalele de culturism şi fitness

21 Apr 2015 5300