Copiii de la Atena Sport Club au înotat bine la Cupa Mureş

Tinerii înotători cu care Atena Sport Club din Constanţa (şcoala de nataţie a medaliatului olimpic Răzvan Florea) a participat la Cupa Mureş au avut evoluţii deosebite de-a lungul celor două reuniuni. Astfel, în clasamentele generale pe ani de naştere, Patrick Dinu a ocupat locul întâi, iar Edi Răducanu a fost al doilea (la 2005), în vreme ce Johnny Drăgoi s-a clasat pe poziţia a treia (la 2001). De menţionat că Edi Răducanu este mai mic cu un an, el fiind născut în 2006. „Pe lângă Patrick, Edi şi Johnny, trebuie felicitaţi şi ceilalţi copii, Valentin Drăgoi, Robert Riciu, Vlad Catană, Alexandru Olteanu şi Ioana Cristocea, care au înotat, de asemenea, foarte bine“, a declarat Răzvan Florea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

06 Apr 2024 1566

Istoria Dobrogei - Bibliografie Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

03 Apr 2024 1638

Profesori de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, la un stagiu de instruire Erasmus în Grecia

01 Apr 2024 645

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 686

Natație Constanța Cristian Zburlea, cea mai bună performanță a băieților născuți în 2012 la Cupa Rotary Contratimp 2024 (GALERIE FOTO)

06 Mar 2024 904

Istoria Dobrogei - Bibliografie Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

02 Mar 2024 4311

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5446

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 906

Istoria Dobrogei - Bibliografie Clemens (sec. II-III) - „Covoarele”

09 Feb 2024 5865

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 787

Calendar ortodox, 25 ianuarie 2024 Ce sărbătoare religioasă este astăzi pentru creștinii ortodocși

25 Jan 2024 8571

Istoria Dobrogei - Bibliografie Lucian (sec. II) - „Adunarea zeilor”, „Cum trebuie scrisă istoria”, „Icaromenip”, „Istoria adevărată”, „Scitul și oaspetele”, „Zeul tragedian”, „Oameni cu viața lungă”, „Despre dans”

20 Jan 2024 2379

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

19 Jan 2024 531

Țară condamnată de CEDO pentru deschiderea focului de armă asupra unei ambarcaţiuni cu migranţi

16 Jan 2024 577

CSM Constanța Fiul cel mic al medaliatului olimpic Răzvan Florea a trecut de la natație la handbal. „Îi place maxim“ (GALERIE FOTO)

10 Jan 2024 1857