Copiii starurilor Ianis Hagi şi Rivaldinho, în presa engleză, alături de fiii lui George Weah, Paolo Maldini sau Henrik Larsson


Pornind de la tânărul fotbalist norvegian Erling Haaland, care străluceşte la Red Bull Salzburg, stârnind interesul marilor cluburi europene, jurnalistul Jack Kinnersley a scris un articol în publicaţia engleză „Daily Mail“, în care aminteşte, pe lângă Haaland, şi de alţi tineri jucători fii ai unor foşti mari fotbalişti.


Cu 28 de goluri reuşite în 22 de partide pentru Salzburg, 15 dintre reuşite venind în urma a cinci hat-trick-uri, Haaland este prezentat, la 19 ani, drept noul „copil minune“. În cazul său, aşchia fotbalistică nu a sărit departe de trunchi, el fiind, arată Jack Kinnersley, fiul lui Alf-Inge Haaland (ex-Leeds United, Manchester City sau Nottingham Forest). Din această perspectivă, gazetarul de la „Daily Mail“ oferă şi alte exemple în articolul său, iar două dintre ele au o strânsă legătură cu România şi FC Viitorul, pomenindu-se de Ianis Hagi (fiul lui Gică Hagi) şi Rivaldinho (fiul lui Rivaldo).

 

Nominalizat la titlul de Golden Boy


„Vorbind despre bravul român Gheorghe Hagi, care a făcut vrăji la Real Madrid, Barcelona şi Galatasaray de-a lungul carierei sale strălucitoare, în care a jucat de 125 de ori pentru echipa sa naţională, acesta are un fiu fotbalist pe care îl cheamă Ianis. Hagi a fost atât de entuziasmat de dezvoltarea fotbalistică a fiului său, încât îl vede un lider al formaţiei reprezentative în viitor. Ianis a devenit cel mai tânăr căpitan al unei echipe din România, în august 2015 (n.r. FC Viitorul), iar un an mai târziu s-a transferat la Fiorentina. Ianis a fost nominalizat în 2017 la titlul fotbalistic de «Golden Boy» în Europa.


Hagi l-a adus înapoi la Viitorul Constanţa, iar, în această vară, echipa belgiană Genk, care a înfruntat Liverpool în Liga Campionilor în sezonul de faţă, l-a transferat, semnându-se un contract pe cinci ani“, se menţionează în articol cu referire la Ianis (21 de ani).
 

Un nou drum în carieră


Despre Rivaldinho se precizează: „Tânărul de 24 de ani a petrecut mult timp din cariera sa în Brazilia, dar nu a găsit un club stabil şi a jucat la şapte echipe în cinci ani. Între 2017 şi 2018, a căutat o nouă cale în cariera sa şi a semnat pentru Dinamo Bucureşti, în România, înainte de a ajunge, 11 luni mai târziu, la Levski Sofia, în Bulgaria. Un drum lung de la succesul tatălui său cu Naţionala Braziliei, la Campionatul Mondial din 2002. În prezent, joacă la echipa FC Viitorul, al cărei patron şi antrenor este legenda română Gheorghe Hagi“.

 

Mattheus, băiatul lui Bebeto


Ceilalţi tineri jucători precizaţi în articol sunt: Jordan Larsson (22 de ani, Spartak Moscova) - fiul lui Henrik Larsson (Celtic Glasgow, FC Barcelona); Tyler Walker (22 de ani, Lincoln City) - fiul lui Des Walker (Sheffield Wednesday); Tom Rosenthal (23 de ani, Tubize) - fiul lui Ronny Rosenthal (ex-Liverpool); Timothy Weah (19 ani, Lille) - fiul lui George Weah (ex-PSG, AC Milan); Christian Maldini (23 de ani) - fiul lui Paolo Maldini (AC Milan); Mattheus (25 de ani, Sporting Lisabona) - fiul lui Bebeto (Deportivo la Coruna, Sevilla); Oan Djorkaeff (22 de ani, St. Mirren) - fiul lui Youri Djorkaeff (Inter Milano, PSG. Monaco, Bolton); George Hirst (22 de ani, Leicester) - fiul lui David Hirst (Sheffield Wednesday).



Sursa foto: Instagram (Rivaldooficial)



Citeşte şi:

„Fotbalul le curge prin vene din tată în fiu!“ Poză de familie. Legendele Rivaldo şi Hagi, alături de copiii lor, în vestiarul FC Viitorul (galerie foto)

Ianis Hagi va purta în premieră tricoul cu numărul 10 la echipa naţională mare a României

Ianis Hagi a marcat două goluri pentru HRC Genk. A dat şi o pasă de gol

UPDATE. Legenda braziliană, la Ovidiu Rivaldo a dat startul meciului FC Viitorul - CSU Craiova. Rivaldinho şi Ianis Hagi au marcat (galerie foto)

Victorie dramatică FC Viitorul a învins Poli Iaşi în inferioritate numerică, întorcând scorul. Golul decisiv, în prelungiri!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

27 Mar 2024 524

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 906

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 954

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 812

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1208

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 816

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis „Ce au scris unii în ziare au fost doar răutăți, prostii și minciuni“ (VIDEO)

06 Mar 2024 923

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 decembrie 2023

03 Jan 2024 949

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12509

Ianis Hagi și Maria Popescu au pus bazele unei firme de comerț online. Unde este sediul

27 Dec 2023 1766

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3317

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3116

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1475

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 982

România, la Euro 2024 Ianis Hagi - „Cred în destin. Suntem fericiți“. O nouă poveste de familie Iordănescu - Hagi!

19 Nov 2023 979