„Crucial“ CS Baloteşti - SSC Farul Constanţa, duel în zona fierbinte a clasamentului Ligii a 2-a

După un start negativ de campionat în 2019, în care a pierdut ambele partide disputate, e adevărat, contra primelor clasate, nou promovata SSC Farul Constanţa continuă să se afle în zona retrogradării în clasamentul Ligii a 2-a.
 
Mai mult, după eşecul de la Constanţa contra liderului FC Snagov, echipa de pe litoral a coborât un loc în ierarhie, de pe 17 pe 18 (din 20 de formaţii cât numără eşalonul secund), cu 20 de puncte. Astfel că partida din etapa următoare, a 24-a, de pe terenul celei de-a 17-a clasate (cu 22 de puncte), CS Baloteşti, are o importanţă aparte, sâmbătă, 9 martie, de la ora 11.00, întâlnindu-se în meci direct două dintre candidatele la evitarea retrogradării.
 
„Jucăm la Baloteşti, un adversar care a învins (n.r. în etapa a 23-a, 2-1 în deplasare cu Daco-Getica Bucureşti) şi ne-a depăşit în clasament. Va fi un meci crucial. Într-adevăr, distanţa faţă de locurile care asigură evitarea retrogradării nu a crescut, dar, în afară de discuţiile cu noi, staff-ul tehnic, fiecare jucător trebuie să-şi facă o analiză şi să realizeze că Farul e un club serios, care încearcă să le ofere condiţii din cer în cer mai bune. Sunt convins că atunci când fiecare va intra cu o altă determinare în teren şi rezultatele vor fi altele. Am rămas corigenţi (sau chiar repetenţi la atitudine), ceea ce deranjează cel mai mult. Asta e cea mai mare supărare a mea. Au venit 16 jucători noi, care au ştiut de la început care sunt obiectivele Farului. După primele două jocuri, au rămas datori. Cred că ar fi cazul să se trezească absolut toată lumea şi să realizeze că această Liga a 2-a nu e chiar atât de simplă şi că CV-ul şi doar prezenţa în teren nu îţi asigură victoria sau o evoluţie facilă. Este o competiţie grea, în care, dacă nu dai 100%, ai surprize, aşa cum am avut noi în primele două etape. Nu joacă CV-ul şi nici numele, trebuie să pui osul la treabă. La acest capitol am fost deficitari şi va trebui o schimbare de atitudine radicală“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.           
 

„N-am cuvinte să spun acum câtă dezamăgire e“  

 
Tehnicianul echipei de pe litoral s-a declarat dezamăgit că planurile tactice nu au fost respectate. „Speranţele erau mari înaintea partidei (n.r. cu Sportul Snagov), întrucât s-au făcut eforturi deosebite, pentru crearea de condiţii bune, din toate punctele de vedere. Poate la primul joc (n.r. 1-2 pe terenul Academicii Clinceni) era o scuză, mulţi jucători noi, dar acum pe teren propriu am părut o echipă nearticulată, fără agresivitatea pozitivă pe care am cerut-o toată săptămâna. Din păcate, n-am arătat aproape nimic din ce am discutat. N-am cuvinte să spun acum câtă dezamăgire e. Nu mă aşteptam la o asemenea apariţie. Poţi pierde un meci, nu e nici primul, nici ultimul, dar, când ieşi de pe teren, să o faci cu fruntea sus. S-a văzut că jucătorii noştri nu au jocuri în picioare, le lipseşte ritmul. Indiferent ce scuze ar găsi unii, a fost o atitudine care nu a corespuns cu ce mă aşteptam şi cu ce am discutat“, a mai spus Grigoraş.
 

„Nu s-a dus totul de râpă“

 
Chiar dacă înfrângerile au fost contra primelor două clasate, eşecurile sunt greu de digerat, prin prisma atitudinii necorespunzătoare. „Nu s-a pierdut totul, nu s-a dus totul de râpă, problema este de exprimare. Şi e un mare semn de întrebare. O înfrângere sau două se întâmplă şi la case mai mari. Cum spuneam, e problemă de exprimare, de agresivitate pozitivă şi de unitate de grup. Iar acest lucru la noi a lipsit aproape cu desăvârşire. Chiar dacă am întâlnit primele două clasate, înfrângerile sunt greu de digerat“, a punctat antrenorul principal al SSC Farul.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
 
Citeşte şi:
 
SSC Farul a pierdut meciul cu Sportul Snagov pe teren propriu (galerie foto)​

SSC Farul și-a prezentat noua echipă administrativă și noutățile din lotul de jucători (galerie foto)

Sondaj de opinie Fanii SSC Farul au încredere în echipa lor! Doar 30% dintre ei nu cred că formația va avea succes în 2019​

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 228

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 190

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 348

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2021

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1125

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1647

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 914

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 646

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1112

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 576

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 776

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 714

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 846

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1046

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1348