CS Farul Constanţa a cucerit 12 medalii la Naţionalele de gimnastică (galerie foto)

CS Farul Constanţa a cucerit 12 medalii (trei de aur, trei de argint şi trei de bronz) la Campionatul Naţional de junioare de la Deva. La junioare 3, nivelul 2, Ioana Stănciulescu a fost prima la individual compus şi la sol şi a doua la paralele. Ioana Stănciulescu se numără printre cele zece sportive din România care, timp de un an, primesc burse acordate de Nadia Comăneci şi de un producător de saltele, în cadrul campaniei „10 pentru gimnastică“.

Nicole Coman a urcat şi ea de trei ori pe podium, la junioare 2, nivelul 3: locul întâi la individual compus, locul doi la sol şi locul trei la paralele. Corina Găianu a devenit vicecampioană la sol, în întrecerea junioarelor 2, nivelul 4, în vreme ce Kathleen Coman a urcat pe treapta a treia a podiumului la sol, la junioare 2, nivelul 4. La junioare 1, Teea Milea a obţinut patru medalii: aur la sol, argint la bârnă şi bronz la individual compus şi la sărituri. Sportivele sunt pregătite de Clemenţa Garabet şi Remus şi Daniela Nicolai.

La Deva au evoluat şi gimnastele de la CSS1 Constanţa, care au cucerit cinci medalii, toate la junioare 1. Cele care au urcat pe podium sunt Maria Holbură (componentă a lotului naţional de junioare), care a luat argint la individual compus, sărituri şi paralele şi bronz la sol, şi Iuliana Milea, care a fost a treia la paralele, ocupând în acelaşi timp poziţia a cincea la individual compus. Evoluţii bune au avut şi Diana Harabagiu, Emilia Munteanu şi Alexandra Patriche, la junioare 3, nivelul 2, toate ajungând în finale, pe diferite secţiuni. Astfel, Harabagiu a ocupat locul 5 la sol şi 6 la bârnă, Munteanu a fost a cincea la individual compus şi a opta la paralele şi sărituri, iar Patriche (nepoata campioanei olimpice Dana Sofronie) a luat locul 7 la paralele. Maria Holbură, Iuliana Milea, Emilia Munteanu şi Alexandra Patriche sunt pregătite de Mirela Szemerjai, Sorin Bechir şi Mădălina Hârbu, iar de pregătirea Dianei Harabagiu se ocupă Cătălin Meran şi Petruţa Marcu.   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

28 Oct, 2014 17:33

Raspuns pentru comentariul intitulat Fals: E mama care te naste sau cea care te creste?

Fals

28 Oct, 2014 09:01

Uitati sistematic sa amintiti de cei 2antrenori care le-adus prima si oara in sala de gimnastica. si care fara voia lor au ramas pe dinafara. Cei de care sluneti mai sus sunt oportunisti. ADEVARATII LOR ANTRENORI SUNT CRETU CIPRIAN SI GABRIELA DOSOFTEI

Articole asemanatoare

Gimnastele constănțene au urcat pe podium și la Naționalele junioarelor. Medalii multe, după evoluții de clasă! (GALERIE FOTO)

30 Nov 2022 1886

Gimnastică aerobică Au strălucit în Turcia! Sportivii de pe litoral, pe podium și la Campionatul Balcanic (GALERIE FOTO)

10 Nov 2022 1575

Gimnastică aerobică Medalii, la Naționale, pentru cluburile de pe litoral (DOCUMENT)

11 Oct 2022 2290

Gimnastică aerobică Trei medalii pentru România la Jocurile Mondiale. Sportivi de la CS Farul Constanța și CSS1 Constanța, pe podium (GALERIE FOTO)

14 Jul 2022 1527

Gimnastică aerobică Argint pentru România la Jocurile Mondiale, la Aerobic Dance. Sportivi de la CS Farul și CSS1 Constanța printre tricolori

13 Jul 2022 2135

Reprezentanţi ai CS Farul Constanţa, printre gimnaştii premiaţi de ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak

22 Jun 2021 3017

Gimnastică aerobică Reprezentanţi ai CS Farul Constanţa, medaliaţi la „Egyptian Pharaohs Cup”

23 Apr 2021 3247

Momente magice la Mersin La Campionatul European, au impresionat şi patru gimnaste din Constanţa

22 Dec 2020 5298

Gimnaste din Constanţa Mara Ceplinschi şi Andreea Preda, noi medalii la Campionatul European

20 Dec 2020 3729

Noi medalii Gimnastele de la CSS1 Constanța și CS Farul, pe podium și la Naționalele junioarelor (galerie foto + documente)

24 Oct 2019 5787

Constănțeni în lotul național Leonard Manta, Ebru Gheneghez și Victoria Scupra, medalii la Openul Slovaciei la gimnastică aerobică (galerie foto)

10 Apr 2019 2656

CS Farul Constanța, pe locul întâi în clasamentul pe cluburi la Campionatul Național de gimnastică aerobică (galerie foto + documente)

13 Nov 2018 4088

CS Farul şi CSS1, din nou pe podium Medalii constănţene la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică (galerie foto)

30 May 2018 3963

Leonard Manta, de la CS Farul, medalie de bronz la turneul de gimnastică aerobică din Portugalia

27 Mar 2018 2859

Gimnasta Silviana Sfiringu, cinci medalii CS Farul şi CSS1 Constanţa, din nou pe podium la Campionatul Naţional (galerie foto)

14 Nov 2017 3218