CS Medgidia Ciclistul Valentin Toma, pe locul secund la Cupa Națională de șosea. Clasări bune în competiții și pentru tinerii clubului (GALERIE FOTO)


 
  • Următoarea etapă din această competiție va avea loc pe 21 mai.

La întrecerea de ciclism Cupa Națională de șosea, desfășurată la Constanța, au participat și reprezentanții CS Medgidia Valentin Toma și Gelu Codreanu.
 
Ambii au obținut clasări foarte bune, Valentin Toma situându-se la final pe locul doi la categoria de vârstă +50 ani, în timp ce Gelu Codreanu a venit din spate și a atins poziția a cincea, la secțiunea 40-49 de ani. Următoarea etapă din această competiție va avea loc pe 21 mai, sub denumirea de Turul Ciclist Celco Marea Neagră.
 
În întreceri au evoluat și copiii de la sectia de ciclism a CS Medgidia. La „Cupa Litoralului 2022”, aceștia au urcat de mai multe ori pe podium. Daria Solomon a obținut locul întâi, fiind urmată imediat de Vlad David, Bogdan Ionuț Gheorghe și Iulian Nastase. Pe locul al treilea s-au clasat Mihaela Radu și Matei Radu.
 
De asemenea, prima etapă a „Cupei Mării Negre“, ediția a 27-a, desfășurată la Medgidia, i-a adus clubului din Medgidia patru medalii valoroase: Daria Solomon - locul 1, David Vlad - locul 2, Daria Moldoveanu - locul 3, Mara Ciubotaru - locul 3. „Încet, dar sigur, Medgidia se vede din ce în ce mai mult pe harta ciclismului românesc și promite că nu se oprește aici. Medaliații au reușit să urce pe podium după o competiție acerbă, în care s-au întrecut cu nu mai puțin de 150 de copii, atât la amatori, cât și la profesioniști“, este mesajul CS Medgidia.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)
 
Citește și:
 
Doi sportivi cunoscuți în lumea ciclismului românesc s-au alăturat CS Medgidia (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 martie 2024

05 Mar 2024 575

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 noiembrie 2023

21 Nov 2023 1121

1 iulie 1920, data la care nava „Mărășești” a intrat în serviciul Marinei Regale a României

01 Jul 2023 1304

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 mai 2023

10 May 2023 1498

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2022

06 Oct 2022 2274

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2022

04 Oct 2022 1426

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 iulie 2022

11 Jul 2022 2795

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 februarie 2022

02 Mar 2022 1497

Doi sportivi cunoscuți în lumea ciclismului românesc s-au alăturat CS Medgidia (GALERIE FOTO)

10 Jan 2022 2128

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 decembrie 2021

17 Dec 2021 1610

Lista inculpaților! Aproape 30 de percheziții în Constanța. Mandatele contestate

27 Nov 2021 3420

Proces cu 120 de polițiști locali din Constanța! Care le sunt nemulțumirile și ce speră să obțină

19 Jul 2021 6336

Ce decizie au luat acționarii de la Sisteme Internaționale de Afaceri SA?

03 Jul 2021 1516

Elicopter SMURD prăbușit la Iași! Au trecut 15 ani de la tragedie

10 Jan 2021 3223

Axiopolis Cernavodă, egal cu SC Popești Leordeni, FC Viitorul II - înfrângere cu Recolta Gheorghe Doja

31 Oct 2020 3609