UPDATE CS Medgidia, eșec în fața FCSB II, după ce echipa din județul Constanța a deschis scorul. Axiopolis Cernavodă joacă azi (galerie foto)

În ultima etapă din sezonul 2018/2019 al Ligii a 3-a, la fotbal, seria secundă, CS Medgidia a întâlnit pe teren propriu FCSB II.

La pauză, scorul a fost 1-1, pentru gazde marcând Petre Bolojan, în minutul 13. După pauză, FCSB II a revenit și a înscris de trei ori, impunându-se cu 4-1. Pentru oaspeți au punctat Cătălin Teleru (37), Robert Băciuţ (50), Alexandru Arnold (62) și Alexandru Bodea (82).

Chiar dacă am pierdut, suntem departe de locurile retrogradabile, încheind pe locul 10 cu un total de 32 de puncte primul sezon în Liga 3, se arată pe pagina de Facebook a CS Medgidia.


Și cealaltă reprezentantă a județului Constanța în seria, Axiopolis Cernavodă, a evitat retrogradarea, iar meciul din ultima rundă, care se joacă astăzi, de la ora 16.00, în deplasare cu liderul *cu 72 de puncte) Rapid București (echipă déjà promovată în Liga a 2-a), nu mai are importanță. Înainte de această partidă, Axiopolis se află pe locul nouă, cu 33 de puncte.

Din seria secundă au retrogradat Delta Dobrogea Tulcea (exclusă şi desfiinţată), CSM Olteniţa, Sportul Chiscani și Agricola Borcea (cel mai slab loc 12).

UPDATE:

Axiopolis Cernavodă a pierdut la scor meciul cu Rapid București, 1-8 (1-4). 

Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CS Medgidia, învinsă în Cupa României de CSM București (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 376

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 567

Lupte CS Medgidia, locul întâi pe cluburi la Memorialul „Nicolae Gheorghe“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 474

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1431

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 21-a (seniori și juniori + clasamentele)

17 Mar 2024 1060

Constanța Laureate ale fazei județene de la Olimpiada Națională a Sportului Școlar 2023/2024 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 841

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 20-a (seniori și juniori + clasamentele)

10 Mar 2024 1076

Fotbal județul Constanța S-a reluat Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 19-a (seniori și juniori + clasamentele)

03 Mar 2024 2326

Minivolei Sportivele de la CSM Constanța și-au asigurat prezența la turneul semifinal (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1035

CS Medgidia Alin Mihai Șavlovschi și antrenorul său, premii importante de la Federația Română de Atletism (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 993

Handbal CS Medgidia, prima victorie în turneul play-off de promovare (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Feb 2024 896

Fotbal CS Medgidia a trecut la scor de Hamangia Baia (GALERIE FOTO)

11 Feb 2024 1494

CS Medgidia, meciuri pe teren propriu Fotbaliștii - amical cu Hamangia Baia, handbaliștii - duel cu CSM Făgăraș

09 Feb 2024 852

Handbal. „Victorie explozivă“ CS Medgidia a trecut de primul tur al Cupei României. Meciul a ținut fanii cu sufletul la gură (GALERIE FOTO)

07 Feb 2024 822

CS Medgidia Atletul Alin Mihai Şavlovschi, dublu medaliat la Campionatul Balcanic. „Un început de an senzațional“ (GALERIE FOTO)

05 Feb 2024 869