CSS1 Constanţa a urcat pe podium la gimnastică ritmică

gimnastica.jpgClubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Constanţa a cucerit medalia de bronz la Cupa României la gimnastică ritmică, întrecere care s-a desfăşurat la Bucureşti. Au urcat pe podium componentele ansamblului cu cercuri (junioare II) Maria Drăghici, Diana Corbu, Cristina Crăciun, Andreea Drăgan, Irina Dincă (profesor, Vasilică Râşniţă; corepetitor, Minola Popovici). De asemenea, ansamblul fără obiect de la categoria Mica Gimnastă, format din Alexandra Onţică, Alexandra Enache, Alexandra Ivan, Mara Criveanu, Irene Mărgărit şi Teodora Bucur (profesor, Filis Şerif), a fost al şaselea în concurs. Pentru interesul manifestat în promovarea şi dezvoltarea gimnasticii ritmice în rândul copiilor, CSS1 a primit o diplomă de excelenţă.

gimnastica2.jpg„Filis Şerif a fost apreciată şi felicitată pentru selecţia pe care a făcut-o la ansamblul mic. Fetele au cucerit o medalie de bronz la Naţionalele şcolare. Ele vor creşte în valoare, dar importantă este selecţia, felul în care porneşti la drum", a declarat Cristiana Costara, directorul CSS1.

Cupa României a fost penultima competiţie la care au participat gimnastele constănţene în 2012, ele urmând a încheia anul la începutul lunii decembrie, la Iaşi, la Trofeul „Gineta Stoenescu", competiţie internaţională la care CSS1 Constanţa concurează încă de la prima ediţie. Până atunci, la jumătatea acestei luni, profesoara Magda Rusu, arbitru internaţional, va participa la un curs în domeniu, la Bucureşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, 20 de medalii la Cupa „Irina Deleanu“. „Cumpăna este mândră de voi!“ (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 857

CS Victoria Cumpăna, două premii la Gala Gimnasticii Ritmice Românești 2023 (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Dec 2023 1108

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, 13 medalii la competițiile de la Sfântu Gheorghe. „Un dar minunat de sărbători!“ (GALERIE FOTO)

27 Nov 2023 1017

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, medalii la competițiile de top de la Ploiești. „Cu fiecare participare, sportivele noastre sunt tot mai bune!“ (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 1011

Gimnastică ritmică CS Victoria Cumpăna, aproape 30 de medalii la Cupa Internațională de la Alba Iulia (GALERIE FOTO)

27 Sep 2023 1062

Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, participare de succes la Campionatul Balcanic din Muntenegru (GALERIE FOTO)

17 Sep 2023 1126

Gimnastică ritmică Victoria Cumpăna, 12 medalii la Campionatul Național și locul întâi pe echipe (GALERIE FOTO)

10 Jun 2023 1459

Sport Constanța CS Victoria Cumpăna se pregăteşte pentru Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică

31 May 2023 1251

„Cel mai frumos dar, în prag de sărbători!“ Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna, 14 medalii la ultimele două competiții din acest an (GALERIE FOTO)

22 Nov 2022 1383

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, alături de sportivele de la Clubul Sportiv “Victoria” Cumpăna. Cu ce medalii s-au întors fetele

07 Nov 2022 1470

Gimnastică ritmică Sportivele de la CS Victoria Cumpăna, 20 de medalii la Cupa Ghimbav (GALERIE FOTO)

22 Sep 2022 1615

Micile gimnaste de la CS Victoria Cumpăna, din nou pe podium la Naționale (GALERIE FOTO)

28 Jun 2022 1524

Interviu online cu luptătoarea Bianca Iancău, din Cumpăna, medaliată mondială „Sper să-mi îndeplinesc visul de a ajunge la Jocurile Olimpice“

21 May 2022 5230

Sportive de la CSS1 Constanța, pe podium și la Cupa „Irina Deleanu“ la gimnastica ritmică (GALERIE FOTO)

03 May 2022 2198

„Vă iubim și vă susținem“ Gimnastele de la CS Victoria Cumpăna au urcat de 20 de ori pe podium la Cupa „Irina Deleanu” (GALERIE FOTO)

29 Apr 2022 2045