CSU Neptun a condus la pauză, dar a pierdut meciul de la Constanța cu CSM Corona Brașov (GALERIE FOTO)

  • În repriza a doua, în decurs de 15 minute, echipa gazdă a înscris de numai două ori.  

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța a disputat astăzi meciul din etapa a 15-a a Diviziei A, seria A, întâlnind pe teren propriu CSM Corona Brașov.

Confruntarea s-a încheiat cu victoria formației brașovene, scor 29-25, după ce la pauză erau în avantaj jucătoarele de pe litoral, cu 15-12.

A fost o repriză secundă în care fetele au revenit de la vestiare și au înscris numai două goluri în decurs de 15 minute în a doua repriză, fără a mai fi agresivă, singurul lucru pozitiv al reprizei secunde fiind poarta care a avut intervenții foarte bune făcând ca diferența de la final să fie de doar trei goluri în favoarea oaspeților, este mesajul de pe pagina de Facebook a CSU Neptun.

 
Pentru echipa gazdă au înscris: Moldoveanu – 9 goluri, Căldare – 5 goluri, Stănciulescu – 4 goluri, Cercel – 3 goluri, Gheorghe – 2 goluri, Bari – 2 goluri și Matei – un gol.
 
În clasament, CSU Neptun se află pe locul cinci, cu 23 de puncte, având șapte victorii, două egaluri și trei înfrângeri în 12 partide.
 
În următoarea etapă, CSU Neptun va juca în deplasare cu ACS Spartac București, ultima clasată, fără niciun punct.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (CSU Neptun)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jucătoarele de la CSU Neptun, prezente și la Școala Gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu“. „Toată lumea a fost cu zâmbetul pe buze“ (GALERIE FOTO)

20 Jun 2022 615

Campionii! Noi medalii și distincții individuale pentru CSU Athletic Neptun Constanța la baschet 3X3 (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 593

Handbalistele de la CSU Neptun Constanța, surpriză pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 28 „Dan Barbilian“ (GALERIE FOTO)

09 Jun 2022 635

Baschet 3X3 Echipele CSU Neptun Athletic și Phoenix CSU Simona Halep, campioane la Naționalele de la Constanța (GALERIE FOTO)

09 May 2022 1209

Handbalistele de la CSU Neptun Constanța, victorie în deplasare cu HCF Piatra Neamț

29 Apr 2022 1186

Handbalistele de la CSU Neptun Constanța, partidă cu HCF Piatra Neamț. Ultima deplasare

29 Apr 2022 856

BC Athletic Neptun Constanța a cedat în duelul cu CSM CSU Oradea

22 Apr 2022 1257

CSU Neptun a remizat la Constanța cu CSM București DivA (GALERIE FOTO)

03 Apr 2022 1269

Handbaliștii de la CS Medgidia înfruntă ultima clasată, CSU Galați. „Sunt hotărâți să repete același scenariu“

02 Apr 2022 1528

Liga Națională BC Athletic Neptun Constanța primește vizita echipei de pe locul doi

31 Mar 2022 1148

CSU Neptun Constanța, un nou succes în deplasare. Mihaela Stănciulescu, cel mai bun meci al sezonului

26 Mar 2022 1743

Handbal Victorii pentru CS Medgidia, HC Dobrogea Sud DivA Constanța și CSU Neptun în eșalonul secund (GALERIE FOTO)

22 Mar 2022 1447

Handbalistele de la CSU Neptun întâlnesc la Constanța o echipă de pe podiumul Diviziei A

18 Mar 2022 1198

Condusă la patru goluri în minutul 54, CSU Neptun Constanța a reușit în final să câștige. Golul victoriei, în minutul 59! (GALERIE FOTO)

11 Mar 2022 1051

BC Athletic Neptun Andrei Talpeș - „Având fanii alături de noi, la Constanța nimeni nu va avea viață ușoară“

25 Feb 2022 1382