CSU Neptun, la turneul final al Diviziei A. Echipa din Constanţa, singura cu trei jucătoare în topul marcatoarelor

  • CSU Neptun Constanţa a ocupat locul secund în seria C a Diviziei A.
  • Gabriela Moldoveanu, Andreea Pintilie şi Mihaela Stănciulescu au marcat fiecare peste 60 de goluri.
  • Pe parcursul sezonului regular, antrenorii Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie au debutat la echipa mare mai multe jucătoare tinere și de viitor.
 
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa s-a calificat la turneul final al Diviziei A, după ce a ocupat locul doi în seria C a întrecerii, fiind devansată de CSU Ştiinţa Bucureşti. 
 
La turneul final se va da lupta pentru promovarea în Liga Naţională, pe parcursul mai multor tururi. În clasamentul celor mai bune marcatoare din Divizia A, la finele turneului regular, ierarhie întocmită de handbalmania.ro, CSU Neptun este singura echipă din întrecere care are trei jucătoare în top 12! E vorba de Gabriela Moldoveanu (locul 2-4, cu 68 de goluri), Andreea Pintilie (locul 6, cu 64 de goluri) şi Mihaela Stănciulescu (locul 10-12, cu 60 de goluri).   
 

„Lali”, 11 goluri în meciul cu CNE Rm. Vâlcea

 
Gabriela Moldoveanu este aşadar principala marcatoare a CSU Neptun după prima fază a campionatului. În ce o priveşte pe Andreea Pintilie, aceasta a revenit foarte bine pe teren după o pauză de nouă luni, în timp ce Mihaela Stănciulescu a avut parte de un final remarcabil de sezon.
 
„După o perioadă de nouă luni în care a absentat din cauza unei accidentări la gleznă, pierzând o parte din meciurile debutului de sezon, Andreea Pintilie a revenit pe teren și a făcut-o cum nu se mai poate mai bine: cu 64 de goluri. Jucătoarea născută la Hunedoara a fost una dintre cele mai folosite jucătoare ale Neptunului după revenirea pe teren. Cea mai experimentată jucătoare și veterana echipei, Mihaela Stănciulescu, a avut un final de sezon excepțional. Lipsind la penultimul turneu al sezonului regulat, Mihaela Stănciulescu a încheiat cu un weekend senzațional în turneul de la Slobozia, unul în care a înscris nu mai puțin de 21 de goluri, 11 dintre ele fiind în cel mai bun meci al său din acest sezon, împotriva celor de la CNE Râmnicu Vâlcea. «Lali» încheie sezonul cu 60 de goluri marcate iar performanța sa o propulsează în topul celor mai bune marcatoare din acest sezon!”, se arată pe pagina de Facebook a CSU Neptun.  
 

Un sezon atipic

 
Pe parcursul sezonului regular, la CSU Neptun Constanţa au debutat o serie de tinere jucătoare. „A fost un sezon atipic, unul în care echipa noastră a avut rezultate și meciuri foarte bune. CSU Neptun Constanța s-a confruntat în decursul sezonului cu probleme de lot, atât în lotul jucătoarelor, cât și pe banca tehnică, probleme cauzate de pandemie sau de accidentări minore. Antrenorii Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie au gestionat însă foarte bine aceste perioade, permițând de altfel și debutul la echipa mare a unor jucătoare tinere și de viitor, precum Corina Demici, Ioana Mihăila, Lavinia Lazăr, Anastasia Dulceață sau Mihaela Lungu printre altele. O parte dintre junioarele Constanței au început să ia parte la antrenamentele echipei și au luat pulsul și intensitatea antrenamentelor senioarelor iar din acest punct de vedere CSU Neptun Constanța continuă să aducă în prim plan jucătoare care pot face pasul către echipa mare”, mai precizează sursa citată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi imagini cu principalele trei marcatoare ale CSU Neptun în seria C a Diviziei A. Sursa foto: Facebook (CSU Neptun)
 

Citeşte şi:
 
CSU Neptun Constanţa, victorii pe linie la turneul de la Slobozia
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSU Neptun Constanța, învinsă de a doua clasată, Activ Prahova Ploiești (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 867

Handbal CSU Neptun Constanța, victorie în primul meci din 2024 (GALERIE FOTO)

26 Jan 2024 854

UPDATE Doliu în sportul constănțean. A murit reputatul antrenor Ion Crăciun!

13 Jul 2023 3043

Handbal Echipa Universității „Ovidius“ din Constanța, finalistă la Campionatul European Universitar (GALERIE FOTO)

13 Jul 2023 1156

Handbal În ultima etapă din sezonul regular al Diviziei A, CSU Neptun Constanța întâlnește prima clasată

22 Apr 2023 1097

Handbal CS Medgidia va întâlni o echipă din Liga Națională în primul tur al Cupei României (GALERIE FOTO)

14 Feb 2023 1531

Handbal CSU Neptun Constanța a învins Unirea Dobroești. Daria Mihăilă, cea mai bună marcatoare (GALERIE FOTO)

30 Jan 2023 1716

Handbal CSU Neptun Constanța, eliminată din Cupa României

10 Jan 2023 1588

Handbal CSU Neptun Constanța debutează în noul an cu un meci în Cupa României

31 Dec 2022 2076

Handbal CSU Neptun Constanța merge mai departe în Cupa României

23 Dec 2022 1648

CSM Constanța, reprezentat în loturile României pentru Cupa Mondială FIBA 3x3 Under-23

02 Oct 2022 1275

CSM Constanța - CSU Neptun Constanta a avansat pe tabloul principal la FIBA 3x3 World Tour Utrecht (GALERIE FOTO)

25 Sep 2022 1340

CSM Constanța - CSU Neptun Constanta 3x3 participă la turneul World Tour Utrecht Masters 2022 (GALERIE FOTO)

24 Sep 2022 1376

Baschetbalista Alina Podar va juca pentru CSM Constanța în Liga Națională

23 Sep 2022 1701

Handbal CS Medgidia și CSU Neptun Constanța, succese în Divizia A (GALERIE FOTO)

18 Sep 2022 1354