Cum a petrecut Simona Halep de Crăciun "Mi-am făcut bradul de două-trei săptămâni deja!"

  • Pe final de an, constănțenaca Simona Halep a inventariat lucrurile bune din acest an special.
A doua clasată în ierarhia WTA a avut mai mult timp pentru ea și pentru cei dragi, așa cum se întâmplă și acum de Sărbători.

”Mă simt foarte bine de Sărbători acasă. Am sentimentul de Crăciun zi de zi, posibilitatea să fiu acasă. Mi-am făcut bradul de 2-3 săptămâni deja, ca să mă bucur și mai mult de el. Am putut să stau acasă săptămâni întregi, am prins ritmul să stau acasă.

Am avut în fiecare an timp de Crăciun, dar am prins doar două-trei zile, iar apoi trebuia să plec. Anul acesta trebuia să plecăm pe 15 decembrie, dar s-a decalat totul și acum mă bucur să pot sta acasă atât de mult,” a spus Simona Halep, pentru emisiunea „Așii Tenisului”, la Digi Sport.


Simona a cucerit două titluri în 2020, iar unul dintre ele a bucurat-o la maximum.

”Ritmul vieții a fost schimbat total în 2020. Consider că m-am adaptat foarte bine. Ce pot să iau bun după această pandemie: am stat mai mult acasă, alături de familie și prieteni. Al doilea lucru e că am câștigat două titluri.

Unul dintre cele mai importante e titlul de la Roma, pe care mi-l doream foarte mult. Îmi pusesem o presiune foarte mare pentru că nu îl câștigasem încă. Odată ce l-am câștigat, mă simt împlinită că am acel trofeu”, a declarat Simona Halep, pentru emisiunea „Așii Tenisului”, la Digi Sport.

Sursa foto: Facebook/ Simona Halep

Citește și: Simona Halep, mesaj pentru legenda tenisului Chris Evert
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1464

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 679

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4009

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 631

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 879

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1325

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 649

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 638

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 913

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

10 Mar 2024 850

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 632

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 645

Simona Halep a revenit în țară „Mă bucur că s-a judecat corect și că pot juca tenis din nou“

07 Mar 2024 692

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 700

Simona Halep, victorie uriașă la TAS Gheorghe Hagi - „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul“ (VIDEO)

06 Mar 2024 759