Cumpăna, prima localitate din mediul rural unde s-a lansat proiectul „Campionii României în școli, licee și universități“ (galerie foto)

Astăzi, în sala de sport din Campusul Școlar al Liceului Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, peste 500 de copii, dintre care 380 din cadrul Clubului Sportiv "Victoria Cumpăna", antrenori, invitați și reprezentanți ai administrației publice locale, alături de primarul localității, ec. Mariana Gâju, au lansat, într-un cadru festiv, proiectul intitulat "Campionii României în școli, licee și universități”.

Cumpăna a fost aleasă prima localitate din mediul rural unde se lansează acest proiect, implementat de Guvernul României și la nivel județean de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. 

Pe bună dreptate această decizie, mai ales că aici, copiii, indiferent de vârsta lor, au la dispoziție tot ceea ce este necesar practicării sportului: trei baze sportive performante și antrenori - foști campioni naționali, cu renume în domeniul lor de activitate. 

Astăzi, au răspuns invitației la evenimentul de lansare a proiectului Mariana Solomon, directorul DJST Constanța, Mihai Orzan și Alexandru Negraru - consilieri sportivi, Marian Țuțuianu - consilier tineret, Ion Răuță - directorul Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, dar și campioni naționali care au făcut carieră sportivă. 

"Bine ați venit la Cumpăna, dumneavoastră, campionii României!", le-a transmis primarul comunei, ec. Mariana Gâju, invitaților, echipei de baschet Athletic Club Constanța și handbal - CSU Neptun, care au venit să le arate copiilor că fiecare dintre ei poate ajunge campion dacă ai pasiune pentru sportul practicat.

"Este o zi istorică pentru sportul cumpănean și pentru liceul nostru pentru că are acești oaspeți. Acest proiect se desfășoară după ce a fost lansat de Guvern în luna noiembrie a anului trecut. Este cunoscut parteneriatul dintre Ministerul Educației și Ministerul Tineretului și Sportului. Cele două instituții județene, Direcția de Sport și Tineret au ales comuna Cumpăna să aibă prima lansare în mediul rural al acestui proiect. Asta arată că instituțiile abilitate recunosc cât de mult am muncit până acum, administrația publică locală, în 18 ani de zile, investind în bazele sportive. 
Această alegere ne obligă cam in continuare, să depunem toate eforturile in sprijinul sportului cumpănean", a declarat ec. Mariana Gâju.

Edilul comunei a promis că va fi tot timpul în spatele antrenorilor și îi va susţine să-și continue performanța lor prin copiii din Cumpăna. Mai ales că unii dintre ei au devenit și fii ai comunei cum ar fi: antrenoarea de la gimnastică ritmică, fosta campioană balcanică, Elena Vlad ori Ioan Răuță - Președintele Clubului Victoria Cumpăna. 

La eveniment a fost prezentă și echipa de baschet a Clubului Athletic Constanța. alături de profesorul Bogdan Ivanovici, care i-au provocat pe sportivi la jocuri demonstrative.

 
De asemenea, schimb de pase și mici trucuri de joc au schimbat și handbalistele de la CSU Neptun, campioane naționale, cu sportivele din cadrul clubului CS Victoria Cumpăna.

Copii de la scrimă, dar și micile gimnaste de la secţia gimnastică ritmica le-au arătat celor prezenți pasiunea cu care practică fiecare sportul ce le definește.

Ropotele de aplauze și glasurile de bucurie ale copiilor au încheiat evenimentul care a pus comuna Cumpăna pe harta sportului național.
 
Sursa foto: Facebook (Cumpăna news)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 564

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 752

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 825

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 499

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 745

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 523

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică?

07 Mar 2024 885

LIVE Text Femeile social-democrate, în frunte cu Mariana Gâju, prezente la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 759

Femeile social-democrate, în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa

06 Mar 2024 475

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1227

Vești bune pentru locuitorii din Cumpăna, județul Constanța! A fost avizat favorabil nodul rutier Cumpăna A4

29 Feb 2024 6420

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 675

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 549

Știri Constanța Ce mesaj a transmis Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, cu ocazia zilei de Dragobete

24 Feb 2024 535

Colanul de Aur al A.Co.R. pentru rezultate remarcabile în anul 2023, adjudecat de Filiala Județeană Constanța

13 Feb 2024 1004