Cupă Mondială la Bucureşti Luptătorii din Constanţa au urcat pe podium la Judgement Day (galerie foto)



Sportivii constănţeni s-au numărat printre remarcaţii întrecerii de arte marţiale „Judgement Day“, de la Bucureşti, care a fost Cupă Mondială. Clubul Tay-Chi-Do-Ryu Constanţa a participat cu 20 de luptători, obţinând clasări de primă mărime în ierarhia pe cluburi.
 
„La kick-light, am ocupat locul întâi, iar la light-contact am venit pe doi. A fost o întrecere foarte puternică, la care, în ultimii şase ani, ne-am clasat pe unu, la ambele secţiuni, în ierarhia pe cluburi“, a declarat antrenorul Marcel Ilaşcu. De la Tay-Chi-Do-Ryu Constanţa s-au remarcat în mod deosebit Emilian Preda, Cristina Dulea, Emir Salim, Ştefan Ilaşcu sau Darius Bălan, care au ocupat toţi locul întâi. 

12 medalii pentru CS Năvodari

CS Năvodari a avut 13 sportivi în concurs, obţinând 12 medalii (trei de aur, cinci de argint şi patru de bronz). Au luat aur Cezar Andrieş, Cornel Costea şi Damian Ungureanu. Pe locul secund s-au clasat Petrică Purcaru, Eduard Jipeanu, Eduard Şchiopu, Patrick Iacob şi Sezgin Zeynep, iar pe ultima treaptă a podiumului au urcat Alin Grădinaru, Florin Burcea, Robert Munteanu şi Costin Nicolae.
 
„Rezultate deosebite, ţinând cont de valoarea competiţiei. Trebuie să fim mândri de aceste trei cupe mondiale aduse la Năvodari“, a declarat instructorul Marcel Jipeanu, care a remarcat ajutorul primit de la Primăria Năvodari.

Eduard Chelariu, de la Kickbox Ursoi, fără adversar

Medaliaţii CS Kickbox Ursoi Constanţa  au fost: Eduard Chelariu - aur, Bogdan Brânzei - argint, Liviu Iancu - argint, Maria Mărăndoiu - două medalii de argint, Dimitrie Dădârlad - argint şi bronz, Bogdan Tătaru - argint, Ersin Veli - bronz, Costin Ghindeanu - bronz, Sportivii sunt pregătiţi de Iulian Ursoi.

Roşca, Regep şi Sandea, pe poziţia secundă

CS „Bogdan Ciubotariu“ Constanţa a obţinut patru medalii, concurând cu cinci sportivi. Adrian Roşca (la categ. -85 kg), Alexandru Regep (la categ. -40 kg) şi Alexandru Sandea (la categ. -30 kg) au luat argint, în vreme ce Ştefan Sita (la categ. -45 kg) şi Nicolae Constantin (la categ. -35 kg) au obţinut bronzul. „Din păcate, nu am putut lua aurul, poate la anul“, a spus Samir Regep, instructor principal la CS „Bogdan Ciubotariu“.

Locul unu şi doi şi pentru Juniorii Tuzla

Clubul Juniorii Tuzla a urcat pe podium la Judgement Day prin Alexandra Teodorof, Ştefan Orza, Iasmine Indris, Alexandru Enache (locul 1), Andreea Tulumb şi Melisa Bilal (locul 2). „Suntem mulţumiţi de rezultate. A fost o competiţie mare, bine organizată“, a spus Cosmin Buzoiu, de la Juniorii Tuzla.

Alexandru Călin l-a învins pe Maricel Stepuleac

La Bucureşti au evoluat şi reprezentanţii CS Victoria Cumpăna. Cel mai bun rezultat a fost cel obţinut de Alexandru Călin, care este şi instructorul secţiei de kickboxing a clubului. Călin a obţinut aurul, după ce l-a învins pe moldoveanul Maricel Stepuleac. Silviu Afloarei a luat argintul, iar Ştefan Munteanu, Robert Mancioc, Răzvan Manoilă şi Dan Marian Radu au intrat în posesia medaliilor de bronz.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cineva

24 Nov, 2015 16:24

e Stefan Orza nu Borza

Articole asemanatoare

Pe locul întâi în Liga Elitelor Farul Constanța intră în vacanță cu un avans consistent, atât la Under-19, cât și la Under-17

07 Dec 2021 4008

Echipele Under-19 şi Under-17 ale FC Viitorul s-au calificat în finala Ligii Elitelor

29 May 2021 4316

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2020

24 Jun 2020 2165

Victorii pe linie pentru echipele Academiei Hagi în amicalele din weekend (galerie foto)

03 Feb 2020 3188

Vilă turistică de trei etaje, ridicată de Lotus Exclusive SRL în zona Beach Land din Năvodari

04 May 2019 3606

La gala „Legendele Mării Negre“, de la Mamaia, a cucerit titlul european AFSO Adrian Roşca - „Vreau să câştig centura mondială“ (galerie foto)

17 Jul 2017 3730

Adrian Roșca a câștigat centura europeană AFSO la gala „Legendele Mării Negre“, de la Mamaia

14 Jul 2017 3938

Circuitul „Colosseum Tournament“ Luptători români şi străini se înfruntă astăzi, la Mamaia, în gala „Legendele Mării Negre“ (galerie foto)

14 Jul 2017 4920

Vineri, „Legendele Mării Negre“, gală „Colosseum Tournament“ la Mamaia Adrian Roşca e sigur că va obţine centura europeană (galerie foto)

13 Jul 2017 7543

Gală „Colosseum Tournament“, la Mamaia Întâlnire România - Germania şi alte meciuri tari, vineri, la „Legendele Mării Negre“

12 Jul 2017 4029

Gală incendiară la Mamaia Gladiatorii luptă în Colosseum Tournament. 11 dintre ei sunt constănţeni (galerie foto)

07 Jul 2017 10714

Samir Regep, centură neagră 4 Dan în Kempo şi diplomă de onoare, la stagiul de la Venus (galerie foto)

01 Jul 2017 6001

Colosseum Tournament, la Mamaia, cu şapte meciuri România - Germania Adrian Roşca luptă cu Dung Quang pentru centura europeană! (galerie foto)

22 Jun 2017 9821

La gala de la Ploieşti, „Colosseum Tournament“, va lupta şi Cristian „The Legend“ Stoica

14 Jun 2017 5931

Adrian Roşca şi Cristi Stoica, în luptă pentru centura WMF Cinci constănţeni urcă astăzi în ring în gala de la Chiajna (galerie foto)

31 Mar 2017 13297