18 Oct, 2022 17:56
1797
Marian BOCAI
Liderul Superligii, Farul Constanța, a disputat astăzi primul meci din ediția 2022/2023 a Cupei României, întâlnind în grupa C, în deplasare, formația CSM Alexandria, aflată pe locul întâi în seria a șasea a Ligii a 3-a.
Partida s-a încheiat la egalitate, 2-2 (1-1), „marinarii“ nefolosind garnitura standard.
Au marcat Torje (8, 58), respectiv Stancu (34) și Cioablă (86).
Cu o echipă din care au lipsit nouă jucători importanți, Farul a obținut numai un punct din deplasarea de la Turnu Măgurele, cu CSM Alexandria, locul 1 în Liga a 3-a. Echipa noastră a condus de două ori după reușitele lui Torje din min.8 și 58, însă gazdele au reușit de fiecare dată să revină pe tabela de marcaj, ultima oară în min.86. Farul putea câștiga totuși în prelungiri, când a irosit două situații foarte bune, prin R. Ion și Andronache, se arată pe site-ul oficial al Farului.
Au evoluat:
CSM Alexandria (antrenor, Ștefan Odoroabă): Cristică - Nicola, Lupoaică (61 Sultana), Ciocoteală, Georgescu - Voicu (61 Ana), Mihnea (78 Defta), Stancu - Iakabfi, Jerdea (78 Cioablă), Neagu (71 Dobrică). Rezerve: Dohotariu - Chiriceanu, Teodorescu, E. Sîrbu.
Farul Constanța (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Buzbuchi - Mboko, Corinus (71 Sîrbu), M. Popescu (60 Artean), Borza - Doukoure, Casap - Torje, Morar (73 Dumitrache), Sali (60 Andronache) - Moldoveanu (60 R. Ion). Rezerve: Mușat - Mitulețu, Iorga, Lazăr.
Farul va mai juca în grupa C două partide:
9 noiembrie: Rapid București - Farul Constanța
7 decembrie: Farul Constanța - CFR Cluj.
Primele două clasate se califică în sferturile de finală.
Sursa foto: Farul Constanța
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: