CVM Tomis începe play-off-ul cu Dinamo

Campioana României la volei masculin şi deţinătoarea Cupei interne, CVM Tomis Constanţa, susţine pe teren propriu primele două meciuri din faza a doua a play-off-ului Diviziei A1. Adversara constănţenilor din această etapă este Dinamo Bucureşti, iar cele două partide se dispută în Sala Sporturilor, astăzi (de la ora 17.00) şi mâine (de la ora 15.00, ora modificându-se pentru ca cei de la HCM Constanţa să poată începe pregătirea sălii pentru meciul de duminică, cu Chambery, din Cupa EHF). Cele două formaţii s-au întâlnit de curând şi în finala Cupei României, de la Piatra Neamţ, CVM Tomis impunându-se cu 3-1. Întâlnirea din Divizia A1 se dispută în sistemul cel mai bun din cinci meciuri. După dubla de la Constanţa, urmează două dispute pe terenul lui Dinamo, la Bucureşti (pe 2 şi 3 aprilie), iar meciul cinci a fost programat la Constanţa, pe 6 aprilie. Ultimele două partide se vor disputa însă doar dacă va fi necesar. „Prin prisma rezultatelor directe din campionatul precedent, dar şi din acesta şi din Cupa României, suntem favoriţi, dar trebuie să ne respectăm acest statut şi pe teren. Nu înseamnă că trebuie să nu mai jucăm acum. Trebuie să facem în aşa fel încât cei de vizavi să nu-şi poată desfăşura jocul”, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis Constanţa.

Sursa foto: cev.lu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oaspeţi din volei şi de la DJST Constanţa la Oratoriul „Don Bosco“, în programul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ (galerie foto)

11 Jul 2019 2548

Florin Voinea, Sergiu Stancu şi Sorin Mocanu au înfiinţat Academia de Volei Tomis Constanţa (galerie foto)

21 Jul 2017 4334

Federaţia Română de Volei i-a chemat la judecată pe Sorin Strutinsky şi Serhan Cadâr

09 Feb 2017 2442

Supervizor.ro Restanţe salariale la jucători de peste un milion de lei, inclusiv din 2014. CJ „s-a lins pe bot“ de 500.000 de euro

01 Nov 2016 2439

Marş comemorativ pe două roţi Zeci de motociclişti au ambalat motoarele în Constanţa (galerie foto + video)

01 Oct 2016 5402

Editorial La Constanţa, există viaţă şi după moartea simbolurilor

27 Sep 2016 3197

Tribunalul Constanţa a dispus intrarea în faliment a CVM Tomis Constanţa

19 Sep 2016 2814

Voleibalistul Andrei Spînu a reclamat-o în instanţă pe CVM Tomis Constanţa

30 Aug 2016 2950

CVM Tomis Constanța, chemat în instanță de Andrei Laza

28 Jun 2016 2193

O nouă lovitură pentru Clubul de Volei Tomis Constanţa, condus de Strutinsky! Iată câţi bani trebuie să restituie CJC-ului! (document)

15 Apr 2016 4142

CVM Tomis Constanţa participă cu echipele de speranţe şi mini-volei la faza finală a Campionatului Naţional

07 Apr 2016 2250

Serhan Cadâr a candidat pentru funcţia de şef al FRV „Vreau să dovedesc că proiectul meu este viabil“

01 Apr 2016 2160

Astăzi sunt alegeri la Federaţia Română de Volei. La funcţia de preşedinte candidează şi Serhan Cadâr

31 Mar 2016 2828

Serhan Cadâr şi-a lansat candidatura la şefia FRV „Vreau la Federaţie pentru voleiul românesc“ (galerie foto)

18 Mar 2016 2546

Serhan Cadâr şi-a lansat la Constanţa candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Volei

17 Mar 2016 2075