De două ori medaliată cu aur şi cu bareme pentru Euro îndeplinite Campionat Naţional de vis pentru atleta Ioana Manoliu (galerie foto)

Concursul Naţional de Primăvară la juniori 1 şi Campionatul Naţional Şcolar, de la Bucureşti, le-au adus sportivilor constănţeni nouă medalii, dintre care trei de aur.

Găzduite de stadionul „Iolanda Balaş Soter“, întrecerile atletice i-au prilejuit o mare bucurie antrenoarei Carmen Botea, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, după ce sportivii pregătiţi de aceasta au obţinut cinci medalii (două de aur, două de argint şi una de bronz). Ioana Manoliu a devenit dublă campioană naţională, iar la probele câştigate şi-a îndeplinit şi baremele pentru Campionatul European de juniori 1!

Sportivii constănţeni au reprezentat la Bucureşti LPS „Nicolae Rotaru“. Ioana Manoliu a câştigat aurul la triplusalt şi la lungime, fiind prima dată în cariera ei când iese dublă campioană a României. La triplusalt, s-a impus cu 12,58 m, iar proba de săritură în lungime a câştigat-o cu 6,02 m, bifând o altă premieră, atingerea (şi depăşirea) pragului de 6 metri. În acelaşi timp, prin cele două performanţe Ioana a îndeplinit baremele de participare la triplusalt şi lungime pentru Campionatul European de juniori 1 de la Grosseto (Italia), care se va desfăşura între 20 şi 23 iulie.

Viză de Euro şi pentru Alexandru Florin Vişan

Ioana Manoliu este în primul an la categoria de vârstă juniori 1, la fel ca un alt sportiv pregătit de Carmen Botea, Alexandru Florin Vişan, care, la Naţionalele şcolare a urcat şi el de două ori pe podium, obţinând medalia de argint la triplusalt (cu 15,20 m - prin care şi-a îndeplinit şi baremul pentru Europene) şi la lungime (6,78 m). În această din urmă probă, Mădălin Dragoş Boboc, pregătit tot de Carmen Botea, a cucerit bronzul, cu 6,52 m, aceasta fiind prima medalie a tânărului atlet.

Junioară 2, pe podium la junioare 1

Al doilea campion naţional al Constanţei, alături de Ioana Manoliu, la Naţionalele din capitală, a fost Andrei Cojocaru (antrenoare, Eveline Lisenco), cel care s-a impus la 400 m garduri, cu 55,61 s. Totodată, pe podium au mai urcat Nicoleta Puşcuţă (antrenor, Cătălin Ganera) - bronz la triplusalt (12,42 m), Marian Petre (antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion) - bronz la triplusalt (14,64 m) şi Maria Timofei (antrenoare, Niculina Chiricuţă) - a treia la 400 m garduri. Performanţa Mariei este cu atât mai preţioasă cu cât atleta este doar junioară 2, la fel ca o altă constănţeancă ce a evoluat la această probă, Cătălina Iancu (antrenoare, Carmen Botea), care a câştigat seria în care a evoluat, dar în clasamentul final a fost a patra. Cătălina face atletism numai de un an, iar faţă de sezonul trecut a progresat semnificativ, acum având un timp mai bun cu patru secunde faţă de 2016!

Aproape de podium

Maria Timofei a concurat în capitală şi la triplusalt, probă în care a ocupat poziţia a şasea, cu 11,35 m. Aproape de podium a fost şi David Ciolpan (antrenor, Cătălin Ganera), clasat pe locul cinci la triplusalt, cu 14,13 m. În continuare, constănţenii vor participa, la Cluj, la Campionatul Naţional de seniori, tineret şi juniori 1 şi la Campionatele Internaţionale ale României, care se vor desfăşura la Cluj, pe 3 şi 4 iunie.

Sursa foto: Facebook

Citeşte şi:

Ioana Manoliu, „campioana mea“: Nu a renunţat şi, după nouă ani, şi-a împlinit visul - medalia de aur (galerie foto)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atleta Ioana Manoliu, de la CS Farul Constanţa, aproape de finala de opt la Campionatul Balcanic

23 Feb 2021 2253

Constanţa Din dragoste pentru stetoscop şi medalii! Ioana Manoliu, campioană la atletism şi studentă la Medicină

18 Feb 2021 3277

Medalii pentru Constanţa, la Campionatul Naţional de atletism. Nu a lipsit aurul!

08 Feb 2021 2900

Atleta Ioana Manoliu, barem îndeplinit pentru Campionatul European. Constanţa, pe podium, cu multe recorduri personale

26 Jan 2021 2304

Atletul Florin Vișan, din Constanța, vicecampion balcanic la seniori (galerie foto + documente)

23 Sep 2020 2130

Atletism Constanța a urcat pe podium și la Campionatul Național pentru seniori și tineret (galerie foto)

08 Sep 2020 3296

Medalii pentru Constanţa la Campionatul Naţional de atletism rezervat seniorilor

28 Jul 2018 2012

Atleta Ioana Manoliu, trei medalii la Campionatul Național de probe combinate, dintre care două de aur! (galerie foto + document)

10 Mar 2018 1942

Baze sportive în suferinţă la Constanţa Unde „fuge“ atletismul din faţa ploii şi a zăpezii? Într-o mică sală care, uneori, se inundă!

05 Mar 2018 3545

Interviu online cu atleta Ioana Manoliu, multiplă campioană naţională „Am vrut mereu să mă autodepăşesc şi să stabilesc recorduri“

02 Mar 2018 3281

Răzvan Grecu, din nou campion naţional În mai puţin de o lună, Ioana Manoliu şi-a îmbunătăţit de două ori recordul personal (galerie foto + document)

28 Feb 2018 2021

Atletul constănţean Răzvan Grecu, campion balcanic. Ioana Manoliu a ratat la mustaţă o medalie

11 Feb 2018 3357

De două ori pe podium la Naţionale, la început de an Răzvan Grecu şi Ioana Manoliu merg după medalii la Campionatul Balcanic

08 Feb 2018 2006

Medalii pentru reprezentanţii Constanţei la etapa finală a Naţionalelor de atletism

04 Feb 2018 1464

Constanţa a urcat de opt ori pe podium Răzvan Grecu, Ioana Manoliu şi Florentin Cojocaru, aur la atletism (galerie foto)

08 Aug 2017 2265