De la Happy Kids 2010, la CSS Medgidia Micii handbalişti din Medgidia, al treilea an la rând medaliaţi la Naţionale (galerie foto)



Echipa de băieţi a CSS Medgidia a urcat pe podium (pe locul trei) şi la Campionatul Naţional de handbal rezervat juniorilor IV. Această medalie de bronz vine la Medgidia după cele două de aur obţinute de Happy Kids 2010 Medgidia în anii 2015 şi 2014

După două sezoane consecutive în care au devenit campioni naţionali la mini-handball, puştii de la Happy Kids 2010 Medgidia au trecut la CSS Medgidia, la primul club (înființat acum şase ani) fiind pregătiți copii până la finele clasei a patra. În sezonul recent încheiat, micii sportivi au evoluat la o categorie superioară, juniori IV, dar au continuat să obţină performanţe, clasându-se pe locul trei pe ţară!
 
Turneul final al campionatului s-a disputat la Sf. Gheorghe, iar CSS Medgidia (profesori-antrenori, Adrian Georgescu şi Ionuţ Deli-Iorga) a obţinut bronzul după ce a învins în finala mică CS HC Adrian Petrea Reşiţa cu 19-17 (9-9). Cele două formaţii au fost colege de grupă în cele două faze anterioare, grupa preliminară şi grupa principală. În grupa preliminară C, echipa din Medgidia s-a clasat pe locul doi, clasamentul fiind: 1. CS HC Adrian Petrea Reşiţa - 6p, 2. CSS Medgidia - 4p (două victorii şi o înfrângere, golaveraj 61-44), 3. CSS Odorhei - 2p, 4. CSS2 Bucureşti - 0p. Medgidia a învins Odorhei, cu 23-13 (10-5), şi Bucureşti, cu 30-16 (18-2), şi a pierdut partida cu Reşiţa, 8-15 (3-6).

Două victorii şi în grupa principală

Clasamentul în ce priveşte primele două poziţii s-a păstrat apoi şi în grupa principală 2, din care, în afară de Reşiţa şi Medgidia, au mai făcut parte CSS Sighişoara şi CSS Tecuci. Ierarhia a fost: 1. Reşiţa - 4p, 2. Medgidia - 4p (două victorii şi o înfrângere, golaveraj 59-47), 3. Sighişoara - 4p, 4. Tecuci - 0p. CSS Medgidia nu a mai jucat acum cu Reşiţa, punându-se rezultatul din cealaltă grupă, iar pe celelalte două formaţii le-a învins: 25-12 (11-5) cu Tecuci şi 26-20 (13-12) cu Sighişoara.

Şi-au luat revanşa

În semifinală, CSS Medgidia a întâlnit CS Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, în faţa căreia a cedat cu 25-34 (11-15). În urma acestei înfrângeri, CSS a disputat apoi finala mică, în care a întâlnit CS HC Adrian Petrea Reşiţa. Medgidia şi-a luat revanşa pentru insuccesul din grupa C, impunându-se cu 19-17 (9-9) şi cucerind astfel medalia de bronz. Campioană a devenit CSM Bucureşti, care a învins în finala mare echipa din Bacău cu 26-25 (14-11).

Toţi copiii sunt din Medgidia

„Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut, în condiţiile în care toţi copiii noştri sunt din Medgidia, iar Bacăul şi Bucureştiul, care ne-au depăşit în clasament, au jucători adunaţi din toată ţara. Nu ne putem compara cu ei din acest punct de vedere. Valoric, cele două echipe sunt peste noi. Nu am adus jucători din altă parte, iar în Medgidia aria de selecţie este foarte redusă. Medalia de bronz este rezultatul maxim pe care îl puteam obţine la acest campionat“, a declarat Adrian Georgescu, cel care este și cadru didactic universitar, dar şi arbitru de handbal de prima ligă. Celălalt antrenor, Ionuţ Deli-Iorga, este şi directorul CSS Medgidia.

Premii speciale pentru Ablachim şi Olaru

Lotul CSS Medgidia a fost format din următorii handbalişti: Amir Ablachim, Daniel Paraschiv, Vlad Uzun, Aldin Mamut, Octavian Grigore, Alexandru Horneț, Eduard Olaru, Mihai Călin, Robert Cornilă, Daniel Neagu, Mihai Carabaş, Alexandru Hampu, Ailin Suliman, Dragoş Stoenciu, Mihai Stoica, Teodor Ştefan, Andrei Mureşeanu şi Feri Goiceanu. Doi dintre aceştia au primit şi premii speciale: Amir Ablachim - cea mai bună extremă stânga, iar Eduard Olaru - cel mai bun apărător. Amir Ablachim este nepotul fostului selecționer al echipei naționale de seniori a României şi fost antrenor la HCM Constanţa, Aihan Omer. Din lotul CSS Medgidia care a evoluat la Sf. Gheorghe, Ablachim, Paraschiv, Mamut, Horneţ, Călin, Cornilă, Neagu, Carabaş, Hampu, Stoica şi Ştefan au făcut parte şi din lotul Happy Kids 2010 Medgidia care, anul trecut, a cucerit medalia de aur la mini-handball, cu ocazia turneului final de la Mediaș.                   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnire specială la Medgidia. La vară, se va marca și performanța din 1988, când IMU - CSS a ieșit vicecampioană națională! (GALERIE FOTO)

31 Mar 2024 2258

Doliu la Medgidia S-a stins o personalitate! „Dispariția dânsului lasă un gol imens în învățământul și sportul medgidian și dobrogean“

05 Jan 2024 6502

Alergători din Medgidia, de toate vârstele, pe podium la Maratonul „Granitul Greci“ 2023 (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 917

Pe locul întâi în clasament Handbaliștii juniori de la CS Medgidia au învins în deplasare CSS Târgoviște, în Grupa Valoare 2

17 Apr 2023 1389

Gemenii Marica, din nou campioni ai României. Aur, argint și bronz pentru cluburile din județul Constanța (GALERIE FOTO)

17 Jun 2022 2575

Alexandru Marica, de la Axiopolis Cernavodă, și echipa CSS Medgidia, aur la Naționale. Județul Constanța a cucerit și alte medalii (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

22 Apr 2022 2825

Constanța Medalie de aur, cu record personal, pentru Cristian Radu la Naționale. Ioana Colibășanu, argint și bronz (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

25 Mar 2022 3501

Voleibalistele de la CS Medgidia, mai aproape de locul patru în Divizia A1. Miercuri, e programat un nou meci

16 Feb 2022 2348

Micile voleibaliste de la CS Laguna „B. P. Hasdeu“ Constanţa, pe podium la Kids Volleyball Festival 2021 (GALERIE FOTO)

22 Nov 2021 4599

Lupte Echipele CSS Mangalia - CS Aurora 23 August și CS Medgidia au devenit campioane naționale (galerie foto)

13 Oct 2021 4380

Emoţionant Ieşire la pensie la CSS Medgidia, după 40 de ani petrecuţi alături de familia clubului sportiv şcolar

08 Jul 2021 4150

Luptătorul Daniel Sandu, de la CSS Mangalia, medaliat la Campionatul European

17 Jun 2021 3257

Competiții de atletism, cu sportivi de la CSS Medgidia printre medaliați

15 Jun 2021 3584

Handbaliştii Ayar Murtaza şi Alexandru Horneț, convocaţi la lotul naţional de cadeţi al României

27 May 2021 5841

Voleibalistele cadete de la CS Medgidia s-au calificat în semifinalele campionatului

20 Apr 2021 3628