„De la Zero la Moldoveanu“ Doi temerari, cursă de pe plaja din Constanţa până pe cel mai înalt vârf muntos din România (galerie foto)

O iniţiativă temerară, o alergare de la cel mai de jos punct din România până pe cel mai înalt vârf muntos din ţară, materializată prin proiectul „De la Zero la Moldoveanu“, îi va duce pe doi pasionaţi de sporturi extreme, constănţenii Mihai Nenciu şi Ștefan Tudor, de pe plaja din Constanţa până la 2.544 de metri, pe vârful Moldoveanu, situat în Masivul Făgăraş, judeţul Argeş. 
 
Cei doi vor porni în cursă pe 12 noiembrie, la ora 8.00, şi estimează că vor ajunge pe acoperişul României în cinci zile, urmând a alerga în jur de 500 de kilometri, cu o diferenţă de nivel de peste 6.000 de metri. Traseul este următorul: Mamaia - Hârşova - Țăndărei - Slobozia - Ploieşti - Târgovişte - Câmpulung - Nucşoara - Vf. Moldoveanu. Noaptea, Mihai Nenciu şi Ștefan Tudor se vor caza la pensiuni de pe traseu, dar vor avea la ei şi corturi. Cei doi s-au pregătit să alerge 16 ore pe zi, astfel că întreaga cursă ar urma să aibă 80 de ore. 
 
„Iniţiativa noastră, după o ideea a lui Ștefan, este o premieră absolută, un pionierat. Este o provocare, un vis pe care am avut curajul să-l punem în practică, prin intermediul proiectului «De la Zero la Moldoveanu». Dacă pui pasiune în ceea ce faci, îţi îndeplineşti toate dorinţele“, a declarat Mihai Nenciu. 
 

„La prima vedere, totul pare simplu“

 
Cursa a fost pregătită de minuţiozitate, iar suportul tehnic va fi oferit de un singur om, George, fratele lui Ștefan, care îi va ajuta pe cei doi cu tot ce au nevoie. Alergătorii vor avea la ei mai multe perechi de încălţări (atât pentru şosea, cât şi pentru alergare montană). Ținând cont de faptul că Mihai şi Ștefan nu au alergat până acum mai mult de 170 de kilometri şi mai mult de două zile la rând, ei sunt nerăbdători să încerce senzaţiile oferite de o asemenea cursă. 
 
„La prima vedere, totul pare simplu. Alergăm din punctul A în punctul B, de pe plaja din Constanţa până pe cel mai înalt vârf al României. De la 0 m altitudine până la 2544 m. Aproape 500 km. Dar câte trăiri şi emoţii se ascund în spatele unei astfel de aventuri! Avem de trecut un prag psihologic. Cred că cea mai dificilă parte a cursei va fi ascensiunea finală către Vf. Moldoveanu“, a mai spus Mihai Nenciu. 
 

A cucerit şi muntele Aconcagua

 
Acesta mai practică paraşutismul şi scufundările, este din latura extremă. Ca bază de pregătire are atletismul pe distanţe lungi, semimaraton şi maraton. Trecerea s-a făcut apoi treptat, către ultramaraton şi ultramaraton montan. Ștefan este alergător, ciclist, triatlonist, ultramaratonist, având şi el pasiunea sporturilor extreme. Pasiunea celor doi pentru alergările pe distanţe lungi e împărtăşită şi de fratele lui Ștefan, George practicând şi ciclismul şi evoluând şi la întreceri de triatlon. 
 
Cei doi care vor participa în cursa Constanţa - Vf. Moldoveanu au luat startul la multe curse istovitoare de ultramaraton şi alergări montane, în ţară şi în străinătate. În plus, Mihai Nenciu a rămas cu amintiri de neuitat din expediţia pe care a efectuat-o în Munţii Himalaya, acum doi ani, alături de alţi doi constănţeni, Bogdan Ofiţeru şi Nicu Rotaru. De asemenea, în acest an, Mihai Nenciu şi Nicu Rotaru, alpinişti amatori, au cucerit, după un efort supraomenesc, şi muntele Aconcagua din Argentina (6.960 metri), a treia mare realizare a lor din proiectul „Seven Summits“, după Elbrus (Rusia, 5.642 m) şi Kilimanjaro (Tanzania, 5.895 metri). Urmează ca, în scurt timp, să meargă şi spre cel de-al patrulea vârf din acest proiect, Puncak Jaya (din Indonezia). 
 
 
Sursa foto: colaj - imaginile au fost preluate de pe pagina de Facebook „De la Zero la Moldoveanu“ (foto 3 - Marathon 7500); galerie - Facebook (Mihai Nenciu și Ștefan Tudor)  
 
Citeşte şi:
 
La 7.000 de metri! Mihai Nenciu şi Nicu Rotaru au cucerit şi Aconcagua „A fost crunt! Crunt! Un efort dincolo de orice imaginaţie“ (galerie foto)
 
Ofiţeru, Nenciu şi Rotaru, aventură incredibilă, într-un loc fabulos „Acolo poţi să atingi norii cu mâna. Există mai mult cer decât pământ!“ (galerie foto)
 
Expediţie constănţeană în Munţii Himalaya La 4.000 de metri, au jucat fotbal şi au făcut skandenberg cu călugării budişti (galerie foto+video)
 
Editorial Fără să suferi, nu poţi deveni campion
 
Bogdan Ofiţeru şi Mihai Nenciu, evoluţii supraomeneşti la „100 miles of Istria“ „Simt furnicături şi în pleoape“ (galerie foto)
 
Bogdan Ofiţeru şi Mihai Nenciu, aventuri în munţii Croaţiei Doi temerari din Constanţa îşi forţează limitele la „100 miles of Istria“ (galerie foto)
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Onu Catalina

13 Nov, 2019 07:55

Bravo baieti..sa va ajute Zamolxis si toti zeei daci pe care ii faceti mandri...

Articole asemanatoare

O firmă din Năvodari, la judecată cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța

27 Jan 2024 825

Autoritatea Vamală Română În ultimele 6 luni nu au fost înregistrate importuri de cereale din Ucraina

04 Dec 2023 544

Constanța Eroii din spatele intervențiilor pe timpul Codului Roșu! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 954

Doi copaci au căzut peste vagoanele unui tren de marfă în Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 960

Bilanțul CODULUI ROȘU de la Constanța Salvatorii au intervenit în sprijinul a 162 de persoane! 51 de mașini, blocate în zăpadă (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1947

COD ROȘU Constanța Ambarcațiuni afectate de vântul puternic în Portul Tomis (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1179

LIVE VIDEO Spectacol impresionant al valurilor mării în plin Cod Roșu la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1170

Județul Constanța Acoperișul unei case din Mihail Kogălniceanu smuls de vânt și aruncat pe șosea (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 4596

Codul Roșu de vreme rea ce vizează județul Constanța prelungit! Va fi emis mesaj RO Alert

26 Nov 2023 5080

Oficial de la Rețele Electrice Dobrogea! În peste 190 de localități din județele Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța este întreruptă furnizarea energiei electrice

26 Nov 2023 1251

MAI Aproximativ 8.000 de vehicule cu ZERO emisii de CO2, înmatriculate în România în primele 6 luni din 2023

03 Sep 2023 693

Lucrări de reamenajare a infrastructurii rutiere în cartierul Universitate din Constanța (GALERIE FOTO)

07 Jul 2023 746

Ambulanță implicată într-un accident rutier pe bulevardul Iuliu Maniu din București

24 May 2023 844

Primarul Vergil Chițac „Construim un nou spital. Proiectul Spitalului de Oncologie și Cardiologie, eligibil pentru finanțare prin PNRR“ (GALERIE FOTO)

29 Dec 2022 1508

Președintele Klaus Iohannis, mesaj la deschiderea anului universitar „România Educată este un proiect important pentru societatea noastră. |Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului“

03 Oct 2022 984