De vis! Patru goluri pentru Alex Grigoraş, căpitanul SSC Farul „Unul dintre cele mai bune meciuri din cariera mea. Sunt foarte fericit!“ (galerie foto)

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, nou promovată în Liga a 2-a, a avut parte de un debut de vis în campionat, învingând sâmbătă, cu 4-1, pe terenul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, ACS Poli Timişoara, formaţie care în sezonul trecut a evoluat în Liga 1.
 
Partida a fost una de excepţie şi pentru căpitanul SSC Farul, atacantul Alex Grigoraş, care, printr-o eficacitate de invidiat, a marcat toate cele patru goluri ale echipei sale, în minutele 42, 65 (ambele din penalty), 76 şi 82! Gazdele au revenit de la 0-1, după ce Drăghici a deschis scorul pentru ACS Poli Timişoara în minutul 32, din lovitură liberă. La faza celei de-a doua lovituri de la 11 m, Mutu, de la oaspeţi, a primit al doilea galben şi a fost eliminat, astfel că formaţia bănăţeană a jucat din minutul 65 în inferioritate numerică.
 
SSC Farul s-a impus printr-un scor care a întrecut aşteptările şi celor mai optimişti suporteri. Aceasta, din mai multe motive. Din pricina problemelor de la club, pregătirea „marinarilor“ a suferit, iar lotul a fost alcătuit în numai zece zile, formaţia suferind astfel la capitolul omogenitate. În echipa de start de sâmbătă, s-au regăsit numai trei fotbalişti din sezonul trecut (Iani, Tudorică şi Grigoraş), iar un al patrulea (Cocârlă), s-a aflat în lotul din Liga a 3-a, dar nu a jucat deloc, din pricina unei accidentări. Această formaţie, nou promovată, a întâlnit sâmbătă un adversar retrogradat din Liga 1, pentru care au evoluat la Ovidiu mai mulţi jucători care, în ediţia trecută, jucau în primul eşalon. SSC Farul (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina) a evoluat cu: Stavrev - Iani, Roumadi, Frâncu, Twumasi - Doumbia - Tudorică (85 Şicu), B. Petrescu (78 Ţăranu) - Cocîrlă (58 An. Neagoe), Licu - Al. Grigoraş (cpt.). Echipa ACS Poli Timişoara (antrenor, Ionel Ganea) a fost: Curileac - Haruţ, A. Mutu, Basic, Dumbravă (78 Podină) - Bârnoi, Melinte (cpt.), D. Codrea - Mrkela (85 Velcotă), Oct. Drăghici, Al. Popovici (72 Motreanu).

„Un strop de miere la fundul unei cupe pline cu venin“ 

Susţinută admirabil din tribună de suporteri şi spectatori, SSC Farul a trecut peste momentul dificil al golului oaspeţilor şi a revenit de la 0-1 la 4-1, misiunea „alb-albaştrilor“ simplificându-se după ce, de la 2-1, au jucat cu un om în plus pe teren. „Ce ciudat e atunci când zâmbeşti, de crapă tot noroiul pe care unii ţi l-au aruncat în faţă! Ce sentiment plăcut e să găseşti un strop de miere la fundul unei cupe pline cu venin! Da, azi (n.r. sâmbătă) am câştigat, contrar tuturor celor care ne-au cântat, pentru a câta oară, prohodul! Nu ne vom îmbăta cu apă rece. Este doar o cărămidă, din lut, abia scoasă din cuptor, pe care o aşezăm ca punct de pornire în această fundaţie. Până la sfârşit, sperăm să consolidăm o cetate, cu creneluri, turnuri şi barbacane, în vârful căreia, pe cel mai înalt loc, să arborăm steagul alb-albastru al Farului! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul. 

„Sunt momente în care mă gândesc dacă nu visez cumva“  

Cu cele patru goluri marcate, Alex Grigoraş, fiul fostului antrenor al SSC Farul, Petre Grigoraş, a făcut o partidă perfectă. „Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri din cariera mea de până acum, ţinând cont că este şi Liga a 2-a, alt nivel. Nu mai suntem la Liga a 4-a, în care mai înscriam câte patru - cinci goluri. Sunt extrem de fericit şi sunt momente în care mă gândesc dacă nu visez cumva. Momentele de fericire pe care le trăiesc astăzi (n.r. sâmbătă) sunt intense, mai ales că golurile mele au reuşit să aducă şi victoria. Am avut o zi în care mi-a ieşit absolut tot. Sunt foarte bucuros. Dedic golurile familiei mele (mamei, tatălui), prietenilor, suporterilor, care au fost extraordinari şi la acest meci. iar din toate cred că îmi dedic unul şi mie, întrucât numai eu ştiu prin câte am trecut şi câte am avut de îndurat. Însă mi-am văzut de treabă şi am avut succes. E doar un început însă, campionatul e lung şi nu are rost să mă îmbăt cu apă rece de acum“, a precizat Alex Grigoraş.

„Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche“

Căpitanul SSC Farul este de părere că, sâmbătă, formaţia înfiinţată de suporteri a compensat prin dăruire lacunele de pregătire fizică. „Ne aşteptam la un meci greu. Scorul este extraordinar pentru noi, chiar dacă ne gândeam doar să obţinem victoria, nu conta scorul. Am şi zis înainte de partidă, că vom intra pe teren numai cu gândul de a câştiga. Unii au crezut că e probabil un exces de zel, dar aceasta e mentalitatea care s-a format în vestiarul SSC Farul. Într-adevăr, unii dintre jucătorii de la Timişoara au ştate vechi în Liga 1, dar noi am reuşit să învingem prin ambiţie, determinare şi dorinţa de a câştiga. Aici s-a făcut diferenţa. În anumite momente, s-a simţit puţin lipsa noastră de pregătire, dar am compensat la capitolele de care spuneam. Am plecat în Liga a 2-a cu o victorie extraordinară, de moral, care ne va ajuta să prindem încredere în noi şi să abordăm partidele încrezători, că avem potenţial că câştigăm fiecare întâlnire, indiferent de adversar. Trebuie să muncim şi mai mult, întrucât suntem conştienţi că la capitolul pregătire fizică suntem puţin în urmă. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, ci să tragem la fel de tare la antrenamente. Avem mult de recuperat, iar campionatul e foarte lung. E un mic pas pe care l-am făcut, dar foarte important“, a arătat jucătorul de 29 de ani.

Mulţi i-au spus că va marca 

Înainte de meci, Alex nu a avut superstiţii sau semne că va marca de patru ori, dar după partidă, analizând zilele de vineri şi sâmbătă, în care foarte multă lume i-a spus că va înscrie un gol sau două, „nu cred că s-a gândit nimeni la patru, nici măcar eu“, căpitanul SSC Farul şi-a dat seama că aceasta i-a dat un plus de încredere şi o motivaţie suplimentară. „Mulţi parcă aşteptau ceva de la mine, iar eu nu i-am dezamăgit. Şi dintre colegi mi-au spus că voi marca. Nu mă aşteptam să fie atât de multe goluri, dar iată că i-am mulţumit pe toţi. Şi în primul rând pe mine“, a arătat atacantul.

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: U Cluj - Metaloglobus București 2-0, ACS Energeticianul - Luceafărul Oradea 4-0, Aerostar Bacău - Pandurii Tg. Jiu 0-1, FC Argeș - CS Balotești 2-0, CS Mioveni - Academica Clinceni 2-1, Dacia Unirea Brăila - Ripensia Timișoara 1-2, Petrolul Ploiești - Sportul Snagov 0-0, Daco-Getica București - UTA 2-0 și ASU Poli Timișoara - Chindia Târgoviște 0-1.

Clasament: 1. Energeticianul - 3p, 2. SSC Farul - 3p, 3. FC Argeș - 3p, 4. Daco-Getica - 3p, 5. U Cluj - 3p, 6. Ripensia - 3p, 7. CS Mioveni - 3p, 8. Pandurii - 3p, 9. Chindia - 3p, 10. Sportul Snagov - 1p, 11. Petrolul - 1p, 12. Dacia Unirea - 0p, 13. Academica - 0p, 14. Aerostar - 0p, 15. ASU Poli - 0p, 16. UTA - 0p, 17. Metaloglobus - 0p, 18. CS Balotești - 0p, 19. ACS Poli - 0p, 20. Luceafărul - 0p.
  
În etapa viitoare, SSC Farul va juca la Arad, cu UTA.
 
Sursa foto: Facebook (SSC Farul) 
 
Citeşte şi:
 


Imagini de la eveniment Debut perfect în Liga a 2-a. SSC Farul, 4-1 cu ACS Poli Timişoara. Alex Grigoraş a marcat toate golurile gazdelor! (galerie foto)

Suporterii SSC Farul au făcut curat în tribuna stadionului de la Ovidiu, după meciul cu ACS Poli Timișoara

Imagini de la eveniment Suporterii SSC Farul, deplasare în coloană de maşini la Ovidiu, la meciul cu ACS Poli Timişoara (galerie foto + video)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga a 3-a În inferioritate numerică, Axiopolis Cernavodă a învins echipa de pe locul trei și a urcat în clasament

15 Oct 2023 2698

Liga a 4-a Axiopolis Cernavodă, victorie dedicată lui Alexandru Grigoraș. „Multă sănătate, Alex!“

13 Apr 2023 1859

Editorial În rolul buturugii mici, Axiopolis Cernavodă. De aceea e atât de frumos fotbalul!

29 Sep 2022 2281

Antrenorul Petre Grigoraș a demarat la Constanța proiectul „Grigoraș Academy“. Copiii descifrează tainele fotbalului

24 Aug 2021 7760

Aventura sa la Farul Constanţa s-a încheiat „Cred că nu am fost apreciat suficient pentru ce am făcut“

02 Jul 2019 4481

Suporteri constănţeni, discuţii după meci cu Petre Grigoraş. Ce a declarat antrenorul SSC Farul

05 Nov 2018 2712

Se lansează noul logo al echipei Reîntâlnire cu gloriile „alb-albastre“ la partida SSC Farul - FC Argeş (video)

19 Oct 2018 5330

UPDATE. Mesaj în memoria lui Denis Pașcovici SSC Farul Constanța a obținut in extremis un punct la Bacău, după ce a deschis scorul

13 Oct 2018 5753

SSC Farul Constanţa întâlneşte sâmbătă UTA în deplasare Ion Barbu - „Şansele sunt egale. Avem încredere în noi“ (galerie foto)

11 Aug 2018 2340

„E o situaţie bizară“ Ce a descoperit pe parbrizul maşinii Alex Grigoraş, căpitanul SSC Farul Constanţa

05 May 2018 6232

Întârzieri cu banii la SSC Farul. Când se vor rezolva Petre Grigoraş - „Am reuşit să formăm o echipă puternică, de mare caracter“

05 Apr 2018 5845

Condusă cu 5-0 de SSC Farul în minutul 49, Înainte Modelu a început să marcheze. Care credeți că a fost scorul final?

28 Oct 2017 5285

Partidă cu goluri multe Alex Grigoraș a marcat de patru ori pentru SSC Farul în victoria cu Petrolistul Boldești

10 Aug 2017 5037

SSC Farul, antrenament sub comanda lui Petre Grigoraș. Ciprian Milea, printre noutăți (galerie foto+video)

25 Jul 2017 4686

Fiul lui Petre Grigoraş Astăzi e ziua de naştere a atacantului SSC Farul Alexandru Grigoraş

05 Jul 2017 6439