„Decarul ce face?” Gică Hagi crede că FC Viitorul merita să câştige cu Sepsi Sf. Gheorghe. De ce a fost schimbat Alexandru Măţan

FC Viitorul a înregistrat un rezultat de egalitate, fără goluri, în etapa a treia a turneului play-off din Liga 1, în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe. Gică Hagi, managerul tehnic al echipei de pe litoral, a menajat opt jucători, în perspectiva turului semifinalei Cupei României, de joi, de la Craiova. „Regele“ a dat şansă mai multor fotbalişti utilizaţi mai puţin până acum, iar evoluţia lor contra lui Sepsi l-a mulţumit.

„Am luat decizia de a miza şi pe alţi jucători, într-un meci de play-off, important, în deplasare, într-un moment în care disputăm trei meciuri în şapte zile. Cei care au evoluat au avut o prestaţie foarte bună, serioasă, chiar dacă mulţi dintre ei nu aveau ritmul şi intensitatea jocului. Am avut momentele noastre, în care am depăşit adversarul şi cred că meritam să câştigăm. Ne-am creat mai multe ocazii în faţa unei echipe grele. Sunt mulţumit de prestaţia Viitorului. Îmi felicit jucătorii. Ca antrenor, nu poţi fi decât mulţumit când vezi că foloseşti o echipă nouă şi are realizări, interpretând jocul ca şi ceilalţi. Ne gândim la locul trei în campionat şi la Cupă. Era foarte bine dacă învingeam, dar nici un punct nu e rău. Mai sunt meciuri de jucat. Vom vedea. Tratăm serios toate partidele, încercând să câştigăm de fiecare dată. Însă mai mult de locul trei nu cred că putem urca în Liga 1“, a declarat Gică Hagi.

„Am mulţi decari“


„Regele“ a operat prima schimbare la pauză, înlocuindu-l pe Măţan cu George Ganea, şi a explicat de ce l-a scos din joc pe primul. „Am mulţi decari, iar el nu a trecut de adversarul direct, nu l-a driblat şi nu a dat un şut la poartă. Decarul ce face? Nu trebuie să bage mingea în careu, să creeze superioritate numerică, să tragă la poartă, să o bage în vinclu? Deşi aveau avantajul vântului, nu au dat un şut la poartă. Eram supărat la pauză din acest punct de vedere. Am jucat bine, extraordinar, dar nu au tras la poartă. Dacă s-a supărat, îi va trece, dacă nu, treaba lui“, a menţionat Hagi.

„E puţin apăsat din acest punct de vedere”


În minutul 77, pe teren a fost trimis şi Alexi Pitu, în locul lui Rivaldinho. „Alexi e talentat, din vară a început foarte bine cu noi. Era deja la un nivel, acum au fost nişte meciuri la lotul naţional care i-au afectat moralul, că au făcut nişte rezultate mai puţin plăcute. E puţin apăsat din acest punct de vedere. Eu sunt mulţumit de el, chiar dacă încă nu e acel Pitu pe care l-am avut în vară. Va trebui să muncească cu noi să revină la ritmul şi la intensitatea jocului nostru şi să arate bine, pentru că un foarte bun atacant, cu aptitudini de decar. Trebuie să fie mai bine“, a mai spus Gică Hagi.

Arbitri români sau străini?


Întrebat ce părere are despre sistemul video în arbitraj şi despre folosirea arbitrilor străini la meciurile din Liga 1, Hagi a răspuns: „Ca să avem VAR în play-off trebuie bani, întrebaţi-i pe cei care se ocupă cu aceste probleme. În ce priveşte arbitrii străini, întotdeauna am zis că noi trebuie să avem unul în altul, să ne arbitreze români, chiar dacă golul Stelei cu Craiova a fost valabil. N-am înţeles de ce a fost anulat. Mie îmi place să mă arbitreze români, că suntem în România. Eu cred că aşa e bine“.

„Tinerii sunt aurul, viitorul şi ziua de mâine“


„Regele“ a reafirmat şi după partida cu Sepsi Sf. Gheorghe că singura soluţie pentru ca fotbalului românesc să aibă un viitor este miza pe tineri. „Noi suntem un club formator, scoatem fotbalişti, investind în copii, în tineret, în ziua de mâine. Le dăm o şansă tinerilor. Avem mulţi jucători care merg la loturile naţionale şi din când fac şi rezultate bune. Trebuie să construim jucători şi echipe. Iar, înainte de aceasta, sportul trebuie să devină o prioritate. Dacă nu va fi aşa şi nu va beneficia de susţinere din toate direcţiile în România, nu va fi bine. Noi, cluburile, avem un singur obiectiv, să dăm jucători la loturile naţionale. Toate centrele de copii şi juniori, nu numai al nostru, sunt foarte importante. Trebuie să creezi un mediu foarte bun, organizare la fel, viziune şi să investeşti în tineri. Eu acest lucru l-am început acum zece ani şi voi merge în continuare. La mine, baza va rămâne Academia. Tinerii sunt aurul, viitorul şi ziua de mâine. Numai la acest capitol mai avem o şansă să ne batem cu cei de afară, la nivelul cel mai înalt. Deja există o generaţie, la Under-21, care ne-a bucurat foarte tare. E un lucru fantastic. O naţională bună şi mulţi jucători valoroşi. Sper să ne facă bucuroşi şi în această vară, la turneul final. Le doresc succes. Să meargă cu încredere şi curaj. La un Campionat European trebuie să ai puterea şi personalitatea să te iei la trântă cu italianul, cu francezul şi cu ceilalţi. Şi tu eşti bun, iar pe teren poţi scrie istoria“, a punctat Gică Hagi.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

FC Viitorul, remiză în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe, în play-off

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Viitorul Cătălin Anghel - „Nu sunt de acord să se arate cu degetul spre oricine se infectează“

07 Aug 2020 1844

FC Viitorul - Sepsi Sf. Gheorghe 0-3. Scor stabilit încă din minutul 32! Gică Hagi - „A fost un examen pe care nu l-am trecut“ (galerie foto)

03 Aug 2020 2425

FC Viitorul Gabriel Iancu, în fruntea clasamentului golgeterilor Ligii 1. Cristi Ganea, la ultimul meci (galerie foto)

30 Jun 2020 2205

Sepsi Sf. Gheorghe - FC Viitorul s-a terminat 3-3, după ce oaspeții au avut 3-1 și un om în plus!

27 Jun 2020 2067

Când va juca FC Viitorul cu Dinamo. Sâmbătă, liderul din play-out întâlnește a doua clasată, Sepsi Sf. Gheorghe

26 Jun 2020 2128

FC Viitorul, succes la scor cu FC Hermannstadt Gică Hagi - „Un joc foarte bun, în care ne-am impus de la început“

23 Jun 2020 1625

FC Viitorul, în turneul play-out al Ligii 1 Gică Hagi - „E o nouă etapă din viaţa noastră. Începem de la zero“ (galerie foto)

25 Feb 2020 2779

A revenit după trei luni de pauză. Cu gol! Virgil Ghiţă, de la FC Viitorul, cel mai bun fundaş central din Liga 1 în etapa a 17-a

29 Nov 2019 2583

Puştiul Louis Munteanu a dat iar gol Atacanţii FC Viitorul au semănat pericol în careul lui Sepsi Sf. Gheorghe

27 Nov 2019 1741

Capitolul la care e printre cei mai buni din Liga 1 Andrei Ciobanu, de la FC Viitorul, inclus de două ori la rând în echipa etapei

10 Aug 2019 2256

De ce a fost supărat Gică Hagi la finele meciului Sepsi Sf. Gheorghe - FC Viitorul „Tocmai acest lucru a fost speculat greșit“

06 Aug 2019 824

„Spiritul de a domina şi a înscrie“ FC Viitorul a marcat în toate cele şapte partide de până acum din noul sezon. Medie de 2,42 goluri / meci (galerie foto)

06 Aug 2019 1010

Gol în minutul 90+3! FC Viitorul a scăpat printre degete victoria cu Sepsi Sf. Gheorghe. Hagi, nervos!

04 Aug 2019 949

FC Viitorul vrea să spargă gheața contra lui Sepsi Sf. Gheorghe Gică Hagi - „Ne vom lupta pentru cele trei puncte“

03 Aug 2019 1180

Când sunt programate primele două meciuri ale FC Viitorul în noua ediţie a Ligii 1

02 Jul 2019 1060