Decebal Făgădău - „Oricând vrea Gică Hagi să se întoarcă acasă, e bine-venit“


Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a spus că Gică Hagi este unul dintre oamenii pentru care s-ar alătura unui proiect şi că cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor e binevenit oricând acasă.
 
În momentul de faţă, FC Viitorul, fosta campioană a României, şi grupele de copii şi juniori ale Academiei Hagi joacă la Ovidiu, unde Hagi a ridicat de la zero o bază sportivă. „Am oameni pe care-i simpatizez şi îi respect şi pentru care oricând m-aş alătura la un proiect. Gică Hagi e unul dintre ei. Dar Gică Hagi a fost singur. El a fost folosit de cele mai multe ori de spectrul politic şi niciodată ajutat. Oricând vrea Gică Hagi să se întoarcă acasă, e bine-venit. Eu nu mă alătur celor care au ţipat împotriva lui Gică Hagi. Din contra, îl respect. Am fost în multe ţări pe acest glob, aşa m-a ajutat Dumnezeu, iar peste tot nu ştiau cine-i preşedinte sau premier, nu auziseră ei de Burebista, mânz, viezure, toată lumea auzise de Hagi. Este un excelent ambasador al României. Ba mai mult. Este un «nebun frumos», care şi-a sacrificat viaţa de familie şi averea personală pentru un crez. Oameni ca Gică Hagi, Ilie Floroiu, Elena Frîncu oricând mă onorează dacă vin să se alăture unui efort de renaştere a sportului constănţean. E greu şi suntem ancoraţi într-un formalism exagerat. De cele mai multe ori, ne uităm la formă şi uităm fondul. Eu nu vreau să fiu genul ăla de primar. Şi gândiţi-vă dacă punem în contra-punere câte sporturi şi cu ce sume finanţăm în mandatul meu, pentru mine nu este un punct nevralgic, că am mai auzit voci prin sală, ci un punct tare. Mă mândresc cu acest lucru şi cu faptul că premiez sportivii constănţeni. Am văzut că nu prea vorbim pe plan local despre uriaşa performanţă a tenismenilor constănţeni, despre gimnastica aerobică a României, care e 90% a Constanţei, la CS Farul. Avem atâtea modele frumoase, cu care putem să ne mândrim, dar în continuare preferăm să dăm aşa două bârfe, trei vorbe rele“, a arătat Decebal Făgădău.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1780

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3248

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 899

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1429

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1752

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2131

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2383

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6192

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2286

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2971

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2694

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11222

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2198

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1802

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2168