Defensiva FC Farul, printre cele mai bune din Liga a 2-a. Fără gol primit în aproape jumătate dintre meciuri!


Chiar dacă a schimbat total linia de apărare faţă de sezonul trecut al Ligii a 2-a, FC Farul Constanţa a reuşit performanţa de a avea una dintre cele mai bune defensive din prima parte a stagiunii.


În acest interval (21 de etape jucate), compartimentul defensiv a fost alcătuit din portarul Vlad Muţiu (singurul integralist din lot), Viorel Lică (prezent în toate cele 20 de etape disputate de „marinari“ în campionat şi, în acelaşi timp, golgheterul echipei, cu cinci reuşite!), Ionuţ Ursu, Ștefan Cană, Paul Antoche, Alexandru Nicola, Dan Panait şi Iulian Carabela. Echipa pregătită de Ianis Zicu a primit numai 18 goluri şi ocupă locul patru în clasamentul celor mai bune apărări ale campionatului, fiind devansată doar de ASU Politehnica Timişoara (cu zece goluri), liderul UTA (cu 13 goluri) şi Metaloglobus Bucureşti (cu 16 goluri).
 

Dintre cele şapte înfrângeri, cinci au fost la limită


„De remarcat că, faţă de cele trei echipe, formaţia de pe litoral este singura care a susţinut mai multe meciuri în deplasare decât acasă, 9 la Constanţa şi 11 pe teren străin. Alb-albaştrii au încheiat 9 meciuri, aproape jumătate din partidele disputate, fără să primească gol. De altfel, în jocurile susţinute pe teren propriu, doar două echipe au înscris în poarta apărată de Vlad Muţiu, Universitatea Cluj şi Rapid Bucureşti, dar ambele au plecat învinse de la Constanţa. În plus, în acest sezon, FC Farul nu a primit niciodată mai mult de două goluri, iar dintre cele 7 înfrângeri înregistrate, nu mai puţin de 5 au fost la limită“, se arată pe site-ul oficial al FC Farul.
 

Neînvinşi la Constanţa


FC Farul a încheiat meciurile din 2019 în Liga a 2-a pe locul nouă în clasament, cu 29 de puncte şi +2 la „adevăr“, înregistrând în cele 20 de partide disputate opt victorii, cinci egaluri şi şapte eşecuri, golaveraj 24-18. În meciurile jucate acasă în acest an în sezonul 2019/2020, Farul nu a piardut! Mai mult, cele nouă partide disputate pe litoral le-a încheiat cu un bilanţ excelent, opt victorii şi un egal, golaveraj 18-3.


Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citeşte şi:

Golul lui Paul Antoche din meciul cu CS Mioveni, votat cel mai frumos al FC Farul din prima parte a sezonului (galerie foto)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalistele de la Farul Constanța, încă un pas către promovarea în Liga 1. Victorie cu 12-0 cu Juniorul 2014 București

03 Apr 2023 1884

Mașina de goluri Farul Constanța face senzație în Superligă Hagi - „E ceva fantastic ce se întâmplă. Suntem fericiți că mergem așa de bine“ (GALERIE FOTO)

06 Dec 2022 2206

Farul Constanța, lider solitar în Superligă. S-a schimbat configurația luptei pentru titlu? Ce a răspuns Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

11 Oct 2022 3181

Farul Constanța, prima sub podium, după patru etape Gică Hagi - „Meritam să câștigăm la Botoșani. Am făcut un meci foarte bun“ (GALERIE FOTO)

10 Aug 2022 1425

Editorial Își trăiește momentul de grație la Farul Constanța. Merita să culeagă aceste roade în carieră!

06 Jan 2022 4159

Liga Elitelor U-19. Răzvan Tănasă, trei goluri în Farul - FC Botoşani 6-0 „Creşte de la meci la meci. Bate la porţile echipei mari“ (galerie foto)

22 Oct 2021 3852

„Asta e meseria noastră“ Atacanții Jefte Betancor și Adrian Petre au marcat zece dintre cele 12 goluri ale Farului de până acum

17 Sep 2021 3245

Fanii au decis Fundaşul Viorel Lică, cel mai bun jucător al FC Farul Constanţa în prima parte a sezonului

20 Dec 2019 4738

FC Farul i-a adus şi pe fundaşii Doru Bratu şi Marius Rusu

07 Aug 2015 3975