Derby-ul de la handbal! HC Dobrogea Sud - Dinamo, luni, pe litoral „Sperăm să se mobilizeze constănţenii şi să fie sala plină!“

Luni, 3 februarie, un nou meci mare la Constanţa! HC Dobrogea Sud - Dinamo, la handbal, vicecampioana din sezonul trecut primind vizita campioanei en-titre. Partida este găzduită de Sala Sporturilor, de la ora 18.25, în direct la TVR1.
 
Confruntarea contează pentru etapa a 16-a a sezonului regulat din Liga Naţională, Dinamo fiind liderul detaşat al clasamentului, cu 39 de puncte în 14 partide susţinute (13 victorii şi o înfrângere). De cealaltă parte, HC Dobrogea Sud a strâns până acum 24 de puncte în 15 meciuri, înregistrând şapte victorii, trei egaluri şi cinci eşecuri. În tur, pe 15 septembrie 2019, victoria i-a aparţinut lui Dinamo, care nu s-a impus însă uşor, scor 29-27 (13-13).
 
„Ne aşteaptă un meci foarte greu. Dinamo are probabil cea mai bună echipă din ultimii 20 de ani. Sper să fim în cea mai bună formă şi să facem cel mai bun meci al nostru“, a declarat pivotul HCDS Marius Mocanu, pentru site-ul oficial al clubului. Echipa de pe litoral se antrenează în efectiv complet, după ce la Constanţa s-au întors, din acţiuni ale echipelor naţionale, şi ultimii doi străini, Hendawy şi Chiuffa.
 

„Sper să-i batem!“

 
Lotul HCDS a avut o întâlnire cu fanii pentru o sesiune de poze şi autografe, cu sprijinul unui sponsor al clubului. „Cei mai fideli suporteri ne-au fost alături şi ne-au asigurat de tot sprijinul lor la meciul de luni cu Dinamo!“, se arată pe site-ul oficial al grupării constănţene, care găzduieşte şi declaraţii ale fanilor pentru marele meci: „Joc foarte important. I-am încurajat pe băieţi. Sperăm să se mobilizeze constănţenii şi să fie sala plină! Să se creeze o atmosferă care să ne ducă la victorie. Sper să-i batem!“ (Monica Mihăilescu); „Sperăm să le purtăm noroc la meciul cu Dinamo şi să câştigăm. Noi mereu promitem o sală plină, am vrea ca lumea să ni se alăture“ (Gabriela Voicu); „Sunt tot timpul în tribune, la meciurile echipei. A început un alt an, cu alte speranţe. Eu spun că avem şanse mari să luăm Cupa României, dar şi în campionat trebuie să ne batem să câştigăm titlul“ (Tatian Marinescu).
 

Restricții de circulație

 
În ziua meciului, pentru o desfășurare optimă a acestuia, în intervalul orar 6.30 - 2.00, vor fi restricționate pentru circulația autovehiculelor intrările în parcarea Sălii Sporturilor din Constanța, dinspre strada Mircea cel Bătrân, respectiv bulevardul Tomis. De asemenea, în caz de necesitate, în același interval orar, va fi restricționată circulația autovehiculelor pe strada Decebal, la intersecțiile acesteia cu strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis și strada Ion Bănescu, transmite Primăria municipiului Constanța.
 

Incidente la meciul de la Constanţa din 2017

 
Meciurile dintre Constanţa şi Dinamo au fost animate mereu de mari ambiţii, însă, în aprilie 2017, meciul de pe litoral din semifinalele Ligii Naţionale a fost marcat şi de incidente! Din pricina unor tulburări produse în sectorul galeriei oaspeţilor, cu un minut şi jumătate înainte de final, la scorul de 26-24 în favoarea gazdelor, forţele de ordine au intervenit pentru a evacua suporterii lui Dinamo, apelându-se şi la spray-uri lacrimogene. Încercând să scape, fanii dinamovişti au ajuns în sectorul învecinat de tribună, unde erau şi copii, şi femei (inclusiv Elena Frîncu, fostul director al DJST Constanţa), creându-se o busculadă periculoasă.
 
Mai mulţi copii au fost scoşi imediat de acolo, la coborârea lor din tribună ajutând şi unii handbalişti de la HC Dobrogea Sud. Galeria lui Dinamo a fost scoasă în afara sălii, iar partida a fost întreruptă mai multe minute, reluându-se după ce situaţia s-a calmat, iar efectul spray-urilor lacrimogene nu s-a mai simţit. În final, s-a impus HC Dobrogea Sud, cu 27-25. După acest meci, Federaţia Română de Handbal a dictat mai multe sancţiuni, în ambele tabere.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 

Citeşte şi:
 
Restricții de circulație în zona Sălii Sporturilor din Constanța, cu prilejul meciului de handbal HC Dobrogea Sud - CS Dinamo

 
Dinamo a câştigat meciul cu HC Dobrogea Sud Constanţa, dar nu s-a impus uşor

HC Dobrogea Sud a pierdut finala Ligii Naţionale, rămânând cu medaliile de argint. În al doilea meci, Dinamo s-a impus la 14 goluri!

Haos şi spaimă la meciul HC Dobrogea Sud - Dinamo Ionuţ Stănescu - „Aşa ceva nu trebuie să se întâmple într-o sală de sport“ (video)


Sancţiuni dictate de Comisia de Disciplină a FRH după incidentele de la meciul HC Dobrogea Sud - Dinamo
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4153

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1652

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2429

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1495

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1552

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1822

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1481

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2292

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1513

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2490

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2098

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1912

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1828

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1759

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1962