"Descoperă ROWmania", concursul de vâslit în canotci, şi-a desemnat câştigătorii. Echipa "Salvamarii'' din Constanţa, pe locul trei

"Descoperă ROWmania" - concursul de vâslit în canotci de 10+1 - ediţia 2018 şi-a desemnat câştigătorii duminică seară, pe scena Rowmania FEST. Pe primul loc s-a clasat echipa "Veteranii" din Galaţi, pe locul al doilea - echipa ''Ţapinarii'' din Făgăraş, pe locul al treilea - echipa "Salvamarii'' din Constanţa.

În competiţie au intrat echipele desemnate câştigătoare la etapele locale ale concursului "Descoperă ROWmania" desfăşurate pe parcursul anului în ţară. Astfel, pe lângă cele trei echipe clasate pe primul loc, la competiţie au participat şi echipele ATB Bucureşti, "Cetatea'' din Alba Iulia, "Vărărie Baltă'' din Tulcea.

La festivitatea de premiere, diplomele au fost înmânate de Ivan Patzaichin, iar medaliile de Toma Simionov.

Tot duminică s-a desfăşurat conferinţa "Peisajul cultural din Deltă ajută sau periclitează turismul?", susţinută de arhitectul Teodor Frolu, vicepreşedinte al Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, invitaţi fiind mai mulţi specialişti în construcţii şi arhitectură, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au discutat despre modul în care pot fi păstrate aspectele tradiţionale ale pensiunilor nou construite în Delta Dunării.

Festivalul Rowmania ediţia 2018 s-a încheiat cu două concerte Rock'n'Row susţinute de Trooper şi Luna Amară.

În perioada 8-9 septembrie, Flotila "România Centenar" - alcătuită din ambarcaţiunile ''Dobrogea'', ''Basarabia'', ''Bucovina'', ''Transilvania'', ''Moldova'' şi ''Muntenia'' - participă la Festivalul Tamisei de la Londra. Bărcile au fost construite la Tulcea, în atelierul Geneza, singurul din România care încă mai păstrează meşteşugul marangozeriei (construcţia şi reparaţia bărcilor tradiţionale).

"În 8 septembrie, vom fi la Londra unde vom vâsli pe Tamisa. A doua zi, în 9 septembrie, vom prezenta londonezilor o expoziţie cu obiecte şi meşteşuguri tradiţionale din România", a precizat, pentru AGERPRES, Ivan Patzaichin.

Evenimentul Rowmania FEST este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Tulcea şi Primăria Municipiului Tulcea.

Sursă foto: Consiliul Judeţean Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul manifestărilor cu public numeros. Ce trebuie să știe tulcenii

08 Sep 2022 1104

Tulcea. Un moment in memoriam Ivan Patzaichin închide Rowmania Fest (video)

05 Sep 2021 2247

Campania Descoperă Rowmania Competiția de vâslit în canotci de 10+1, pe lacul Tăbăcărie din Constanța

18 Sep 2019 2264

Tulcea. Festivalul Rowmania Fest va lansa la apă Flotila România Centenar

27 Aug 2018 2192

Ivan Patzaichin a lansat un altfel de Ice Bucket Challenge, astăzi, în Tulcea

31 Aug 2014 2295

Tulcea Festivalul Bărcilor cu Vâsle, ediția a IV-a

30 Aug 2014 2469