Deși a anunțat că se retrage din Liga a 3-a, CS Medgidia a jucat până la urmă cu Sportul Chiscani! Care a fost scorul final

CS Medgidia a anunțat astăzi retragerea echipei de fotbal din Liga a 3-a, ca protest la adresa  Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța, care nu și-a dat acceptul pentru desfășurarea cu spectatori  a meciurilor pe stadionul din Medgidia.
 

În urma activităţii de reverificare a respectării condiţiilor de siguranţă (n.r. la stadionul Iftimie Elisei din Medgidia), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a repropus Federaţiei Române de Fotbal prin adresa nr. 2198067/24.08.2018, ca până la îndeplinirea condiţiilor de siguranţă prevăzute de lege, partidele de fotbal să se desfăşoare fără spectatori, conform art. 11, alin (4) din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, s-a menționat într-un comunicat al IJJ.

 
CS Medgidia fusese programată să susțină astăzi, pe teren propriu, meciul de debut în Liga a 3-a, seria secundă, cu Sportul Chiscani.
 
În cele din urmă, clubul din Medgidia a decis să dispute meciul, fără spectatori.
 

În urma unei analize obiective, conducerea Clubului Sportiv Medgidia împreună cu reprezentanții primăriei au luat decizia de a juca totuși meciul de astăzi cu ACS Sportul Chișcani, pentru ca echipa noastră să nu fie sancționată de Federația Română de Fotbal, cu promisiunea că saptămâna viitoare va fi convocată o comisie complexă formată din reprezentanții tuturor instituțiilor abilitate care va analiza pertinent situația și în final se va lua o decizie rațională, echilibrată și în favoarea cetățenilor municipiului Medgidia, iubitori de sport, care sunt dezamăgiți, deoarece astăzi nu le este permis accesul pe stadion pentru a își susține echipa, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a CS Medgidia.

 
Partida i-a revenit formației gazdă, cu scorul de 1-0, grație golului lui Alexandru Muscă (30).
 
În celelalte partide ale rundei s-au înregistrat rezultatele:
 
CS Tunari – Axiopolis Cernavodă 1-1
CS Făurei – CSM Oltenia 0-0
CSO Bragadiru – FCSB II 1-2
CS Afumați – Delta Dobrogea Tulcea 3-0
Agricola Borcea – SC Popești Leordeni 0-4
Unirea Slobozia – Înainte Modelu 3-1

FC Rapid – Progresul Spartac 1944 2-1.
 
Clasament: 1. Popești Leordeni – 3p, 2. Afumați – 3p, 3. Slobozia – 3p, 4. Rapid – 3p, 5. FCSB II – 3p, 6. Medgidia – 3p, 7. Tunari – 1p, 8. Cernavodă – 1p, 9. Făurei – 1p, 10. Oltenița – 1p, 11. Progresul Spartac – 0p, 12. Bragadiru  - 0p, 13. Chiscani – 0p, 14. Modelu – 0p, 15. Tulcea- 0p, 16. Borcea – 0p.

Sursa foto: Facebook (CS Medgidia)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei Programul turneului de promovare în Divizia A1, de la Medgidia. „Te invităm să iei parte la acest regal sportiv!“

17 Apr 2024 851

Sportivii de la CS Medgidia, medalii la Campionatul Național de Kempo K1. Eric Crînguș participă la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 416

Atleții de la CS Medgidia, clasări în plutonul fruntaș la „Maratonul Argonauților“ (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 560

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 864

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 829

Cumpărări directe Clubul Sportiv Medgidia, contracte cu două firme din municipiu, pentru lucrări de reamenajare și reparații (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 1479

CS Medgidia Antrenorul Ionuț Deli-Iorga, sărbătorit de jucători și fani după victoria de la Făgăraș (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Apr 2024 1359

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1811

Medalii pe litoral Cei trei frați Crînguș, Eric, Patrick și Dominik, pe podium la Campionatul Național de Kempo Submission (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 892

Întâlnire specială la Medgidia. La vară, se va marca și performanța din 1988, când IMU - CSS a ieșit vicecampioană națională! (GALERIE FOTO)

31 Mar 2024 2214

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 23-a (seniori + juniori). Suspendări și amenzi dictate de Comisia de Disciplină (VIDEO)

31 Mar 2024 2277

Handbal CS Medgidia, învinsă în Cupa României de CSM București (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 613

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 781

Lupte CS Medgidia, locul întâi pe cluburi la Memorialul „Nicolae Gheorghe“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 586

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1716