Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii, după o victorie în prelungiri cu Astra Giurgiu

Dinamo București s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii la fotbal, în această seară, grație victoriei cu scorul de 5-2 (1-0, 2-2), după prelungiri, în fața Astrei Giurgiu, pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu, în sferturile de finală ale competiției.
 
Denis Alibec a ratat prima mare ocazie a meciului, în min. 10, singur cu portarul Laurențiu Brănescu, iar trei minute mai târziu Dinamo deschidea scorul prin Harlem Gnohere (13), din centrarea lui Valentin Lazăr. Astra a restabilit egalitatea imediat după pauză, prin Alibec, pe contraatac (48), dar Dinamo a revenit repede în avantaj (52), croatul Antun Palic marcând simplu, cu capul, din centrarea lui Maxi Oliva. Giurgiuvenii au egalat din nou, în min. 70, prin Constantin Budescu, dintr-un penalty obținut de Denis Alibec (faultat de Ionuț Nedelcearu).

Dinamo a rămas în zece oameni, Valentin Lazăr fiind eliminat (80) pentru o intrare dură la Florin Lovin, iar meciul a ajuns în prelungiri.
 
Astra nu a profitat de avantajul numeric, primind gol în primul minut al prelungirilor, când a marcat Daniel Popa (91), gazdele ratând și o ocazie mare prin Alibec (93). Echipa lui Marius Șumudică a clacat și a avut două eliminări, Fabricio (102) și Viorel Nicoară (107). La prima fază s-a dictat penalty pentru faultul asupra lui Daniel Popa, iar Sergiu Hanca a tranșat soarta partidei. Același Hanca a înscris pe contraatac (115), el ratând o ocazie rarisimă în min. 96.
 
Dinamo a câștigat la Giurgiu cu 4-1 în prima etapă a campionatului.
 
În semifinale, Dinamo o va înfrunta pe Steaua. Cealaltă semifinală le va opune pe ACS Poli Timișoara și pe ASA Târgu Mureș. Semifinalele se vor juca în dublă manșă, pe 21-22 decembrie și 1-2 martie 2017.
 
La Dinamo a debutat oficial în meciul de la Giurgiu fundașul italian Luca Ceccarelli.
 
Înaintea partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului internațional Daniel Prodan, decedat miercuri seara. Constantin Budescu a dedicat golul său lui Prodan.
 

AFC Astra Giurgiu — FC Dinamo București 2-4 (0-1, 2-2), după prelungiri, stadion "Marin Anastasovici" — Giurgiu

Au marcat: Denis Alibec (48), Constantin Budescu (70 — penalty), respectiv Harlem Gnohere (13), Antun Palic (52), Daniel Popa (91), Sergiu Hanca (104 — penalty, 115).


Cartonașe roșii: Valentin Lazăr (Dinamo, 80), Fabricio (Astra, 102), Viorel Nicoară (Astra, 107).

Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenți: Andrei Constantinescu, Bogdan Gheorghe; arbitru de rezervă: Robert George Dumitru (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Florin Hîncu (Brașov) — CCA, Adrian Ionescu (București) — LPF
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 626

Nadia Comăneci, întâlnire cu Sabrina Maneca Voinea, de la CSM Constanța. „O zi fericită alături de Nadia“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 498

Doliu în lumea fotbalului. Un jucător important s-a stins din viață

10 Apr 2024 1447

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1342

Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă! Câte locuri va avea arena

21 Mar 2024 536

Baschet CSM Constanța a pierdut meciul cu Rapid București, dar are avantajul rezultatelor directe în Top 10 (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 743

CSM Constanța baschet Erik Began, MVP. Cea mai bună evoluție stagională, în meciul din Liga 1 de la Timișoara

19 Mar 2024 615

Rugby CSM Constanța Under-20, succes cu punct bonus în deplasare (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 613

Baschet CSM Constanța, pas mare spre calificarea în play-off, după victoria din deplasare cu Dinamo (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 745

Handbal Un nou meci cu Füchse Berlin. CSM Constanța, ultima reprezentație din actualul sezon al EHF European League

05 Mar 2024 776

Farul Constanța „Miruna mea frumoasă, cea mai înfocată suporteriță!“. La trei ani și jumătate, e nelipsită de la meciurile campionilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Mar 2024 1965

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1196

Farul Constanța Imagine de senzație cu o fetiță, la partida cu CFR Cluj. „Mamaie, ai grijă de păpușile mele, sunt la meci!“

03 Mar 2024 1383

Handbal CSM Constanța, victorie mare cu Minaur Baia Mare pentru argintul Ligii Naționale (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 1150

CSM Constanța Handbal George Buricea - „Echipa aceasta și-a făcut datoria în Europa cu vârf și îndesat“ (GALERIE FOTO)

01 Mar 2024 1089