Dispariţia sa le-a pustiit sufletele Campionul Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 29 de ani

Fostul campion constănţean de atletism Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 29 de ani. S-a stins din viaţă în urmă cu aproape cinci ani, pe 14 martie 2009, răpus de o boală incurabilă. Peste el trecuseră doar 24 de primăveri. De atunci, familia sa (mama Cornelia, tatăl Nicu şi sora Cristina), dar şi cei apropiaţi plâng după zâmbetul, bunătatea şi pofta de viaţă care făcuseră din Claudiu un tânăr iubit de toţi cei din jur. „Avea o mulţime de prieteni. Era un băiat extraordinar. Un campion, atât în concursuri, cât şi în afara acestora”, spune Cornelia Bujin, iar în vocea ei, plânsă, se ghiceşte o durere imensă.

Pe lângă cupele, medaliile, diplomele, posterele şi trofeele pe care le au în casă, membrilor familiei le aduce aminte de Claudiu şi căţelul „Lenţuc”, primit cadou de marele campion cu puţin timp înainte să urce la ceruri. Tatăl, mama (fostă atletă, actualmente profesoară de educaţie fizică şi sport la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa) şi sora (şi ea o campioană de atletism a CS Farul) s-au ataşat de simpaticul mops, pe care l-au sărbătorit recent la împlinirea vârstei de cinci ani, cu brioşă pe post de tort şi lumânare cu cifra cinci. Câinele a primit iniţial numele „Lance” (transformat ulterior în „Lenţuc”), de la ciclistul Lance Armstrong, care a reuşit să învingă boala, iar cei din familia Bujin şi-au dorit nespus ca şi campionul lor să reuşească să trăiască. Destinul lui Claudiu a fost însă altul, iar dispariţia sa le-a pustiit sufletele.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Bujin Cornelia

22 Jan, 2014 18:49

Un inger cu aripile frânte!Flori ,lacrimi şi multă iubire! Mulţumim că sunteţi alături de noi!

Articole asemanatoare

Constanța 15 ani de la moartea sportivului Claudiu Bujin. „Ne lipsești foarte mult! Tot așteptăm să vii din cantonament…“

14 Mar 2024 843

Constanța. 22 ianuarie 2024 Regretatul sportiv Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 39 de ani. „Iubirea noastră este veșnică“ (VIDEO)

22 Jan 2024 1344

Constanța Decedat la numai 24 de ani, regretatul atlet Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 38 de ani

22 Jan 2023 3864

Constanţa Campionul la atletism Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 36 de ani

22 Jan 2021 3521

„Dumnezeu să te odihnească, băiat frumos și bun!“ S-au scurs 11 ani de când campionul constănțean Claudiu Bujin a urcat la ceruri (video)

16 Mar 2020 7391

Campionul constănțean Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 35 de ani. S-a stins din viață la numai 24 de ani!

22 Jan 2020 4334

S-au împlinit zece ani de la moartea campionului Claudiu Bujin. Ultimele sale cuvinte au fost despre atletism!

15 Mar 2019 3356

Atletul campion. A murit la doar 24 de ani Regretatul Claudiu Bujin ar fi împlinit astăzi 33 de ani

22 Jan 2018 5799

Campionul urcat la ceruri la numai 24 de ani Claudiu Bujin, îngerul cu aripile frânte, ar fi împlinit astăzi 31 de ani (galerie foto+video)

22 Jan 2016 7027

De aproape şase ani, culege medalii în ceruri Campionul Claudiu Bujin ar fi împlinit, astăzi, 30 de ani

22 Jan 2015 5620