Doi fotbaliști de la Farul Constanța au fost incluși în echipa ideală a turului sezonului regular al Ligii 1


 
  • În 16 meciuri jucate până acum în această stagiune, Farul a primit numai nouă goluri.
  • În sezonul precedent, Jefte Betancor a jucat la FC Voluntari, reușind nouă goluri, tot atâtea cât a înscris acum la Farul în primele 16 etape.
  • În victoria (5-0) de la Ovidiu cu Dinamo, Jefte a înscris de trei ori, unul dintre goluri marcându-l cu un şut din propria jumătate de teren!
 
Până acum, în sezonul 2021/2022 al Ligii 1, apărarea Farului Constanța evoluează foarte bine, fiind a doua cea mai bună a campionatului, după numărul de goluri primite. De asemenea, echipa de pe litoral dă golgeterul actual al campionatului, iar cele două reușite se văd și în echipa standard a întrecerii, alcătuită după turul sezonului regular.
 
La finalul fiecărei runde din tur, Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat cel mai bun „11“, iar, pe baza acestor clasificări, a fost întocmită o echipă ideală a turului sezonului regular. În această formulă se găsesc și doi fotbaliști de la Farul, un reprezentant al apărării și unul al atacului, ambii fiind transferați în vara acestui an. Este vorba de fundașul central Ionuț Larie (34 de ani), căpitanul echipei, și vârful Jefte Betancor (28 de ani), golgeterul „marinarilor“ și al Ligii 1, cu nouă goluri. În 16 meciuri jucate până acum în această stagiune, Farul a primit numai nouă goluri, doar poarta lui CFR Cluj, campioana en-titre și liderul actual al clasamentului, fiind perforată mai puțin (de opt ori). Echipa ideală a turului a fost: H. Moldovan (Rapid) - Braun (FC Botoșani), Vinicius (FCSB), Larie (Farul), Bancu (Universitatea Craiova) - C. Deac (CFR Cluj), Al. Albu (Rapid), V. Rață (FC Voluntari) - Petrila (CFR Cluj), Betancor (Farul), A. Ivan (Universitatea Craiova). Antrenor, Marius Croitoru (FC Botoșani).
 
„A dirijat excelent defensiva Farului“
 
„Revenit acasă, a fost integralist și a dirijat excelent defensiva Farului, a doua cea mai bună din campionat, la finalul etapei a 15-a“, se menționează pe site-ul oficial al LPF despre Ionuț Larie. Veteranul Farului a cules constant laude de pe urma evoluțiilor sale, care i-au adus și prezențe în echipa etapei, dar și titlul de jucător al meciului. Nu mai departe de atapa trecută, la 0-0 acasă cu UTA, Ionuț a fost desemnat omul partidei și a pătruns în echipa rundei. „A fost cel mai activ jucător din lotul dobrogenilor. Pe lângă evoluţia fără greşeală din apărare, a avut şi câteva apariţii periculoase în atac“, este aprecierea LPF. Ionuț Larie este un produs al Centrului de Copii și Juniori al Farului Constanța. „Am luat şi un fundaş central, care s-a format la Farul, se apără bine, dar şi unul dintre cei mai buni constructori pe faza ofensivă, poate cel mai bun din Liga 1. Are şi experienţă foarte mare, că avem nevoie“, declara managerul tehnic al echipei constănțene, Gică Hagi, în vară, la evenimentul de prezentare a fuziunii dintre FC Farul și FC Viitorul.  
 
Cel mai bun fundaș
 
În septembrie, a fost o perioadă excelentă din toate punctele de vedere pentru Farul Constanța, echipa de pe litoral fiind clasată atunci, după opt etape, pe locul patru în Liga 1, cu 15 puncte, la numai două lungimi de poziția secundă. Farul s-a aflat prin jucătorii săi și în topurile individuale din Liga1, unul dintre acești fotbaliști fiind Larie: cel mai bun fundaș din campionat care a bifat toate cele 8 partide de până atunci, cu un index Instat de 257; cel mai bun jucător din Liga 1 la dueluri câștigate, cu 75% (138/103); cel mai bun jucător din Liga 1 la dueluri defensive, cu 75% (124/93); locul 3 în Liga 1 la dueluri aeriene, cu 75% (52/39); locul 3 în Liga 1 în clasamentul mingilor recuperate / în jumătatea adverse.
 
În sezonul 2019/2020, a marcat de 16 ori
 

În sezonul precedent, spaniolul Jefte Betancor a jucat la FC Voluntari, reușind nouă goluri, tot atâtea cât a înscris acum la Farul în primele 16 etape, jumătate din cele 18 goluri marcate până în prezent de „marinari“! E adevărat însă că, în ultimele patru runde, Betancor nu a mai marcat, ultimul său gol din Liga 1 datând din 17 octombrie, de la meciul FC Argeș - Farul 2-1, când a redus din diferență în minutul 80. În sezonul 2019/2020, Jefte a marcat 16 goluri pentru SV Ried (Austria).
 
Gol de la peste 50 de metri!

 
În etapa a opta, Farul Constanța a învins cu 5-0 pe teren propriu Academica Clinceni, în etapa a opta a Ligii 1, trei dintre goluri aparținându-i lui Jefte Betancor, care a fost inclus și în echipa acelei runde. În runda a șasea, „marinarii“ au învins la Ovidiu Dinamo cu 3-0, prilej pentru Jefte de a-și trece de două ori numele pe lista marcatorilor. Al doilea gol candidează cu şanse mari la titlul de reuşita campionatului, atacantul farist, inclus din nou în cel mai bun „11“ al etapei, după acest meci, marcând cu un şut de la peste 50 de metri, din propria jumătate! Mingea a intrat în poartă după ce portarul dinamovist nu a reuşit să intervină, alunecând. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanţa
       
Citește și:

Farul Constanţa
Gică Hagi, nemulţumit de ofensivă. Omul meciului de acasă cu UTA, desemnat un fundaş central! (GALERIE FOTO)


Fotbaliști de la Farul Constanța, în topurile individuale din Liga 1. Ionuț Larie, cel mai bun fundaș

„Asta e meseria noastră“
Atacanții Jefte Betancor și Adrian Petre au marcat zece dintre cele 12 goluri ale Farului de până acum


Farul Constanța
Jefte Betancor a marcat patru dintre cele șase goluri ale „marinarilor“. „Am crezut foarte tare în el“ (galerie foto)


Spectacol la Ovidiu. Farul a făcut scor cu Dinamo. Jefte Betancor, golul campionatului!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 405

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 322

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 310

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2621

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1403

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 609

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1307

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 755

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 891

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 761

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1468

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1130

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 942

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 664

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 957