Doliu în sportul constănțean A murit, la 44 de ani, Matei Rotaru, fost rugbyst. Tatăl său a fost Nicolae Rotaru, fostul director al LPS

  • Matei Rotaru a cucerit titlul de campion național la juniori cu echipa Școlii Sportive nr. 2 Constanța.

Sportul constănțean este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la numai 44 de ani, fostul rugbyst Matei Rotaru.

Acesta a urcat la ceruri pierzând bătălia cu o boală nemiloasă. Cu aproape 20 de ani înainte, pe 14 decembrie 2002, se stinsese din viață și tatăl său, Nicolae Rotaru, fostul director al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanța.

Matei Rotaru a fost un centru de valoare, campion național de juniori cu echipa Școlii Sportive 2 Constanța. A mai evoluat apoi la formații precum Constructorul ITC, Constructorul Cleopatra și CS Năvodari.

Fostul rugbyst s-a stins din viață pe un pat de spital din Turcia, iar mâine sicriul cu trupul neînsuflețit va fi adfus în țară.

Astăzi, nori negri s-au adunat în sufletul meu. Să te odihnești în pace, om bun!, a postat pe Facebook Cristian Cojocaru, președintele clubului Tomitanii Constanța, un bun prieten de-al lui Matei Rotaru.

 

Matei a fost alături de mine când Tomitanii Constanța au început să domine competițiile naționale de juniori, contribuind la pregătirea echipei medaliate cu aur la U-16. Îmi pare nespus de rău de moartea sa. A fost un sportiv deosebit și un om de o aleasă calitate, a mai spus Cristian Cojocaru.  

Matei Rotaru era și asistent universitar la catedra de drept și sociologie a Facultății de Drept, Științe Administrative și Sociologie de la Universitatea „Ovidius Constanța“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Halterofilul constănțean David Manea, pe locul întâi la Cupa României (GALERIE FOTO)

27 Apr 2023 1450

Decesele care au îndoliat sportul constănțean în 2022 Au trecut în neființă la numai 39 de ani, trei copii rămânând orfani de tată!

05 Jan 2023 2428

Constanța Micii sportivi, pe teren la festivalul de rugby organizat în memoria lui Matei Rotaru (GALERIE FOTO)

25 Jun 2022 2820

Constanța Festival de rugby în memoria fostului sportiv și cadru universitar Matei Rotaru, decedat la numai 44 de ani. „Mereu cu gândul la el!“

21 Jun 2022 2375

Deplângem despărțirea de finul nostru drag

08 Apr 2022 13022

Senatorul Ion Rotaru, lider al organizației PSD Brăila, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

27 Jul 2020 1429

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 decembrie 2019

03 Jan 2020 2583

Cine sunt judecătorii care i-au trimis la închisoare pe greii din dosarul Microsoft. Legături la Constanţa

04 Oct 2016 4618