„Dom, dom, să-nălţăm!” Rugbyştii campioni de la Tomitanii au plecat să colinde prin judeţul Constanţa (galerie foto)

Echipa de rugby Tomitanii Constanţa, campioană naţională pe 2014 la categoria de vârstă sub 17 ani (dar şi cu alte titluri în palmares, în anii trecuţi), a plecat la colindat prin judeţul Constanţa, urându-le sănătate şi belşug şi mulţumindu-le pentru ajutorul acordat prietenilor lor.
 
Însoţiţi de antrenorii Cristian Cojocaru şi Adrian Tinca, dar şi de Florian Constantin, preşedintele RCJ Farul Constanţa şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa, sportivii au ajuns la Primăria Valu lui Traian. În echipă sunt şase rugbyşti originari din această localitate (Tiberiu Oţelea, Mădălin Mihalache, Elvin Isleam, Gabriel Părăleşte, Cristian Ştefan şi Andrei Lupu), iar un al şaptelea, constănţeanul Radu Corcheş, are rădăcini în Valu lui Traian, de unde sunt bunicii săi.

„I-am colindat pe primarul Florin Mitroi şi pe angajaţii Primăriei, copiii cântând «Dom, dom, să-nălţăm!». Am oferit şi un tort, cu mesajul «La Mulţi Ani, rugby Valu lui Traian!», dar şi o minge oficială de joc, cea cu care am susţinut finala de la Under-17, cu semnăturile jucătorilor. Primarul ne-a promis că ne va oferi sprijinul şi în continuare”, a declarat Cristian Cojocaru.

Campionii de la Tomitanii au ajuns cu colindul şi la Murfatlar, de unde sunt cinci rugbyşti: Robert Băbănău, George Petiu, Marian Drăguţ, Bogdan Necoară şi Dragoş Burlacu. Iar pe 29 decembrie este prevăzută vizita la Nicolae Bălcescu, de unde clubul Tomitanii are şapte copii (câte trei născuţi în anii 2000 şi 1997 şi unul născut în 1999).
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 467

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 406

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 309

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 328

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 703

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 433

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 455

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 502

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 706

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 352

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 406