Sport

Drame familiale la Deleni şi Pietreni Reprezentanţi ai echipelor Farul şi suporteri au adus căldură în suflete chinuite (galerie foto)

Reprezentanţi ai FC Farul, HC Farul şi RCJ Farul Constanţa, alături de suporteri constănţeni, au dus cadouri la opt familii cu posibilităţi materiale reduse din localităţile Deleni şi Pietreni, în cadrul acţiunii caritabile „Să facem un Crăciun mai frumos pentru copiii nevoiaşi!“.
 
Ajutoarele (alimente, haine, rechizite ori produse de uz casnic şi de strictă necesitate) au fost strânse în ultima perioadă, de la diferite persoane, sportivi sau fani, care le-au adus la stadionul „Farul“, în urma apelului celor trei echipe şi al suporterilor. Caravana oamenilor cu suflet mare, formată din cinci maşini, a pornit apoi către Deleni şi Pietreni. Pe lângă suporteri FC Farul de la Tribuna B şi din grupul Aria Ultra, au făcut deplasarea şi Florin Pătraşcu (căpitanul FC Farul), Adrian TucanuCătălin Ion (reprezentanţii HC Farul) şi Răzvan Bota (de la RCJ Farul).

Cel mai frumos meci, cu juniorii de la Deleni

În periplul lor umanitar, sportivii şi suporterii au întâlnit suflete nefericite, cazuri şi poveşti tulburătoare, cărora s-au bucurat să le aducă o rază de soare în case şi în inimi.
 
„Am râs, am plâns şi am şi jucat puţin fotbal alături de copii, într-o zi perfectă. Suporterii Farului au avut cel mai frumos meci, cu juniorii de la Deleni. Le mulţumim în mod special jucătorilor şi conducătorilor echipelor de fotbal, handbal şi rugby pentru implicarea lor şi pentru ajutorul oferit. Le mulţumim şi celor care au donat alimente şi haine, care cu greu au încăput în cinci maşini. Recunoştinţa noastră şi celor care nu ne-au putut însoţi în această primă acţiune, dar care au participat la sortarea hăinuţelor şi la pregătirea sacoşelor cu alimente”, au spus iniţiatorii acţiunii.

„Nu vom uita prea curând această deplasare”

Cei care au mers la Deleni şi Pietreni au rămas impresionaţi de cele întâlnite. „Ne bucurăm că prin această acţiune am putut aduce o rază de fericire în sufletele unor oameni care, deşi aveau destul de puţin, ne-au primit în casele lor şi ne-au invitat şi la masă. Ceea ce am trăit şi am văzut aproape că nu poate fi descris în cuvinte. E suficient să spunem că nu vom uita prea curând această deplasare. În plină iarnă, am văzut copii în pantaloni scurţi şi în papuci, care, prin intermediul celor cu inimă mare, au putut să se îmbrace! Şi aceşti micuţi ar trebui să simtă bucuria sărbătorilor“, mai spun membrii caravanei.
 
Aceştia se vor întoarce, miercuri, 23 decembrie, cu noi ajutoare, la Deleni şi Pietreni, dar şi pentru a face bradul de Crăciun cu micuţii lor prieteni. Până atunci, la stadionul „Farul“ din Constanţa (strada Primăverii numărul 2) sunt aşteptaţi noi oameni cu donaţii. Pot aduce ce le prisoseşte în intervalul orar 9.30 - 18.30 sau pot suna la numărul de telefon 0727.056562.
 
„Acţiunea continuă. După tot ceea ce am văzut şi am trăit acolo, noi, cei din marea familie a Farului, strângem mai departe lucruşoare, jucării, încălţăminte etc. Tot ceea ce aveţi este mai mult decât bine primit! Bucuria acestor copii este o răsplată sufletească, pe care trebuie să o trăieşti ca să o poţi înţelege“, spun iniţiatorii campaniei.

Înghesuiţi într-o cameră mică, în care plouă!

După ce, la Pietreni, reprezentanţii sportului constănţean s-au întâlnit cu cinci fraţi orfani, la Deleni, au întâlnit un alt caz zguduitor. O mamă, Narcisa, locuind cu cinci copii într-o cameră mică, în care plouă! Copiii au vârste de 13 ani, opt ani, şapte ani şi un an, iar un altul, de opt ani, este internat în spital. În plus, un alt copil a murit anul trecut, la şase ani, din pricina traiului greu. În familie sunt, de fapt, şase copii, dar o fată de 14 ani este la şcoală la Constanţa, mama făcând eforturi supraomeneşti să o trimită la oraş. Aflând de acest lucru, suporterii Farului au decis să suporte ei cheltuielile de şcolarizare, de cazare şi de transport ale fetei.   
 
„Ceea ce am văzut la aceste familii întrece închipuirea noastră, a celor de la oraş. Noi considerăm că ne trebuie lucruri care sunt mofturi! Ceea ce ne-a spus mama copiilor, când am întrebat-o ce îşi mai doreşte, a fost grăitor de simplu: «Vă mulţumesc din suflet, dar nu mai avem nevoie de nimic, acum avem mai mult decât visăm!». Mama stă cu toţi copiii într-o singură cameră. Unul dintre micuţi doarme pe jos, pe un covoraş, că nu au loc toţi în pat. Tulburător! Această familie ne dă un exemplu uimitor“, povestesc sportivii şi suporterii.

„Nu au masă, scaune şi nici dulap. Nu au nimic!”

Iar neajunsurile acestei familii oropsite continuă. Nu au apă trasă, iar pentru a mai strânge bani, mama lucrează cu ziua pe la Constanţa. Intrarea în casă nu are uşă sau geamuri. Fanii şi sportivii vor să ajute aceste suflete chinuite să-şi renoveze casa, dar, până atunci, să îngrijesc să le facă rost de obiecte de primă necesitate. „Nu au masă pe care să mănânce şi nici scaune. Nu au un dulap în care să pună hainele. Nu au nimic. Într-o cameră de 3 m / 3,5 m locuiesc şase suflete“, sunt alte imagini ale dramei de la Deleni.
 
Cu ajutorul lui Florin Pătraşcu, s-a făcut rost de un aragaz şi de o butelie, iar Sorin Mihăilescu, cel mai cunoscut suporter constănţean, va dona o saltea şi un cărucior pentru copii. La această casă va mai ajunge un dulap, iar cei de la Constanţa vor să facă rost şi de un televizor, de pături, covoraşe, veselă şi tacâmuri. „Fiecare să aducă exact ce şi cât poate. Cu ajutorul vostru, suntem convinşi că vom reuşi!“, se face un nou apel în cadrul acţiunii caritabile „Să facem un Crăciun mai frumos pentru copiii nevoiaşi!“.

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa 1920)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medalii în familie Atleta Coculeana Oltean, de la Constanţa, triplă campioană a României la masters, cu două recorduri naţionale (galerie foto)

22 Feb 2019 674

Marco Ehmann, de la Dinamo la SSC Farul Constanța

21 Feb 2019 652

Daniel Toma, un alt fotbalist transferat de SSC Farul Constanţa

21 Feb 2019 763

SSC Farul Constanţa, succes la scor în amicalul cu CS Medgidia (galerie foto)

20 Feb 2019 1203

SSC Farul Constanţa susţine astăzi ultimul amical înaintea reluării campionatului (galerie foto)

20 Feb 2019 883

SSC Farul Constanța l-a înregimentat și pe Tudor Moldovan

19 Feb 2019 857

Încă două transferuri Pedro Celestino şi Adrian Juncu, la SSC Farul Constanţa

19 Feb 2019 857

I se spunea „Jair“ Marinarul român care a murit lângă Dana Militară a Portului Constanţa a jucat fotbal la Farul Tuzla

19 Feb 2019 4900

SSC Farul Constanţa l-a achiziţionat şi pe Diogo Rosado

18 Feb 2019 779

Sondaj de opinie Credeţi că SSC Farul Constanţa va avea un 2019 de succes, în care îşi va atinge obiectivele?

18 Feb 2019 972

SSC Farul Constanţa a intrat în linie dreaptă. Amicale şi achiziţii Petre Grigoraş - „Sunt convins că echipa va arăta altfel în joc“

18 Feb 2019 1951

SSC Farul Constanța l-a achiziționat și pe Arif Demir

16 Feb 2019 1332

SSC Farul Constanța a anunțat încă trei transferuri. Miercuri, ultimul amical înaintea începerii campionatului (galerie foto)

16 Feb 2019 1159

SSC Farul Constanța a anunțat transferul lui Joao Diogo și al lui Rafael Miranda

14 Feb 2019 1184

Cristi Boboc şi Cristina Bujin vor concura la Campionatul Balcanic de atletism pentru seniori

14 Feb 2019 466