Driblingul ce încânta suporterii A marcat golul victoriei Farului contra Rapidului și s-a bucurat dansând ca Hagi (GALERIE FOTO)


 
  • Format în centrul de copii și juniori al Farului, Georges Mihai a fost promovat la echipa mare în anul 1988.
  • Jocul său spectaculos a cules aplauzele tribune. Pentru un an, mijlocașul a jucat și la Rapid.
  • În prezent, Georges Mihai (52 de ani) pregătește grupa 2016 a clubului de pe litoral.
 
Fost mijlocaș rafinat al Farului Constanța în anii 90, Georges Mihai a revenit la clubul constănțean, de data aceasta din postura de antrenor. De două luni, el îi pregătește pe copiii grupei 2016 și le dezvăluie picilor tainele fotbalului, așa cum i le-au dezvăluit și lui, în trecut, tehnicienii cu care a lucrat.
 
La „Față în față cu istoria“ de la Farul TV, Georges Mihai a rememorat bornele carierei sale. „Crescut și format la juniorii Farului Constanța, Mihai Georges a fost unul dintre mijlocașii importanți ai clubului nostru în anii '90. Mijlocaș coordonator, înzestrat cu un dribling ce încânta mereu suporterii, Mihai Georges a mai evoluat în carieră și pentru Rapid București“, se arată la Farul TV.
 
Nu luai testele, nu jucai în campionat
 
Micul Georges a ajuns la piticii Farului la vârsta de opt ani. „Locuiam lângă stadion, pe strada Toamnei, și era imposibil să nu ajung la grupele de copii și juniori ale clubului Farul. Întâi am fost însă la Corneliu Bădilă, la Parcul Pionierilor, la șase ani, iar, după doi ani, am ajuns la Farul, la antrenorul Iosif Bukkosi. Am avut la juniori colegi extraordinari, printre care Stere, Tufan, Dula, Mangri, care au jucat la Liga 1, dar și alții, care au jucat la Liga a 2-a și a 3-a. precum Asman Mitel, Fotu, o generație foarte bună. Se făcea pregătire foarte grea, în primul rând dădeam teste, iar, dacă nu treceam de ele, nu puteam juca în campionat. Era foarte greu. Acum e puțin mai lejer. Dar trebuie să faci tot timpul ambele faze“, a menționat Georges Mihai, acum în vârstă de 52 de ani.
 
Un antrenor extraordinar de copii și juniori
 
Fostul fotbalist se bucură că este din nou la Farul. „Le mulțumesc lui nea Paul Peniu și lui Cristi Cămui că au avut încredere în mine. S-au bazat pe mine și mi-au dat grupa 2016. Am învățat multe de la nea Ioji, care era un antrenor extraordinar de copii și juniori. Știa să lucreze, nu țipa la la jucător, ceea ce contează enorm. În primul rând, trebuie să-l încurajezi pe copil. Trecerea de la juniori la seniori e foarte importantă. Foarte mulți nu pot trece acest test. Dar au fost și jucători care s-au apucat târziu de fotbal și au jucat apoi la Liga 1. Am avut și eu un astfel de coleg, Ciucă“, a punctat Georges Mihai la Farul TV.  
 
I-a luat ochii lui Willem van Hanegem
 

Dând anii înapoi, antrenorul se oprește asupra perioadei 1984 - 1985, când a stârnit interesul unui tehnician olandez, fost celebru jucător, Willem van Hanegem, care a ținut cu tot dinadinsul să-l trasfere în Olanda, dar nu a reușit. Georges le-a luat ochii batavilor la o partidă amicală, jucată în anul 1984 la Constanţa, între o grupă de juniori a Farului şi echipa naţională a Olandei de la aceeaşi categorie de vârstă.
 
Pleca în Spania doar dacă lătra câinele când intra el pe poartă

 
„Eu atunci eram la dom profesor Șovăilă, aveam o grupă foarte bună, iar cu Naționala Olandei a fost invitat și un fost mare fotbalist, Van Hanegem. La acel meci, am jucat extraordinar, am dat gol și pasă decisivă. Dânsului, care jucase și el mijlocaș, i-a plăcut foarte mult de mine și a încercat prin toate modalitățile să mă ia în Olanda. Însă era foarte greu de plecat în acei ani din România. Au venit și la mine acasă, dar nu s-a putut. După un an, ne-au invitat pe mine și pe Iosif Bukkossi în Olanda. Am fost la echipa lui, era antrenor secund la Feyenoord, club la care a jucat mulți ani. Mi-a povestit că, la un moment dat, trebuia să se transfere în Spania și și-a spus că va merge acolo doar dacă, atunci când intră pe poartă, acasă, va lătra câinele. Cum nu s-a întâmplat aceasta, a rămas la Feyenoord. În Olanda, am făcut antrenament cu echipa mare a lui Feyenoord. Lui Van Hanegem i-au organizat o retragere, au fost invitați Johan Cruyff, dar și Gullit și van Basten, doi jucători de care nu se știa încă. Gullit era la Eindhoven, van Basten la Ajax. Van Hanegem tot timpul îmi spunea: «Vei auzi de ei în curând». Avea ochi de antrenor“, spune Georges Mihai.
 
Translatorul era securist
 
Van Hanegem a încercat și atunci, în 1985, să-l oprească pe talentul jucător. Fără folos însă. „Van Hanegem a vorbit și la Ambasadă, dar nu s-a putut. Noi eram urmăriți, translatorul fiind securist. N-am încercat să plec, întrucât îmi dădeam seama că ai mei vor avea de suferit acasă. Tata, care avea și o funcție de conducere, putea fi arestat. Eu am spus că nu am cum să rămân altfel decât în condiții legale. Astfel că m-am întors în țară și asta a fost. Am petrecut însă o perioadă extraordinară în Olanda“, a povestit Georges Mihai. 

„În Olanda, pentru noi era rai, ceva de vis“
 
Venit dintr-o țară comunistă, tânărului de 16 ani i se părea că trăiește un vis în „Țara Lalelelor“. „Diferență ca de la cer la pământ între România acelor ani și Olanda. Condiții extraordinare, mall-uri, cum era îmbrăcată lumea… Cu Gullit ne-am întâlnit apoi într-un mall. Habar nu aveam ce înseamnă un mall. Am călătorit și cu o decapotabilă. Ce era acolo era rai pentru noi, ceva de vis. La 16 ani, aveam emoții să fiu lângă atâtea valori fotbalistice“, menționează fostul fotbalist.
 
Copilul stadionului
 
Revenit la Constanța, pentru tânărul Georges Mihai cariera fotbalistică și-a urmat cursul firesc. În 1987, a terminat junioratul, iar în 1988 a fost promovat la echipa mare. „De mic copil, am avut ambiția să joc la seniorii Farului. Eram copilul stadionului, am crescut lângă nea Fane Petcu, nea Paul Peniu, nea Petre Buduru, domnul Constantinescu, nea Titi Mareș, domn profesor Șovăilă, nea Costică Tâlvescu, Dumnezeu să-l ierte, care tot timpul m-au susținut. Au fost oameni extraordinari. La echipa mare erau jucători formidabili, de la care aveai ce să înveți. La prima echipă m-a promovar nea Lache Hașoti, Dumnezeu să-l ierte. Farul era în Divizia B, iar Fane Petcu încă juca la Farul. Am debutat într-un meci cu Botoșani. Am fost apoi la Metalul Mangalia, făcând armata, după care m-am întors la Farul“, a mai spus Georges Mihai.
 
„Farul era totul“
 
Pentru acesta, să joace la Farul a fost o onoare. „Ca fotbalist, pentru mine Farul era totul. În primul rând, jucai cu tribunele pline. Lumea te respecta pe stradă când te vedea. Era altfel față de acum“, spune fostul jucător. Acesta are aproape de suflet un meci cu Timișoara, jucat la Constanța și câștigat de Farul cu 3-2, după ce „marinarii“ aveau la pauză 3-0. Primele două goluri ale gazdelor au fost marcate de tânărul Georges Mihai!
 
Golul pe care-l ține minte toată viața
 
„Mi-a dat Bănică pas la mijlocul terenului, iar eu, având nebunia aceea de copil, am luat-o singur, am driblat, am driblat și portarul. Stadionul era arhiplin, nea Gicu pe bancă tremura, dacă nu dădeam gol, vă dați sema ce pățeam. Eram un copil. M-am făcut că dau, i-am întors pe Varga și pe încă unul, care s-au dus cu crampoanele în poartă, iar eu am dat cu latul ușor la poartă. Acela a fost un gol pe care-l pot ține minte toată viața“, rememorează Georges.
 
Pase către Marian Popa și Zahiu    
 
Mijlocaș care livra pase la atacanți, Georges Mihai spune că s-a înțeles foarte bine în teren și cu Marian Popa, și cu Gabi Zahiu, doi celebri înaintași ai Farului. Ambii voiau însă cu prioritate pasele lui Georges. „Îi dădeai pas lui Zahiu, se supăra Marian și invers. La un moment dat însă, când, venea la învăluire Cămui, îi dădeam lui și el veneau cu centrare și se rezolva totul“, arată fostul mijlocaș ofensiv.
 
Bucuria imensă din Giulești
 
Georges Mihai a trăit patima duelurilor Farul - Rapid din ambele tabere, după ce a jucat un sezon și la echipa din Giulești. Pe când era farist, echipa de pe litoral a câștigat un meci de Cupă cu Rapid cu golul său, partida jucându-se în fieful giuleștenilor!
 
„Trebuia să jucăm pe teren neutru, iar nea Gicu a fost rugat de președintele Zaharia, care era atunci la Rapid, să jucăm în Giulești. Nea Gicu a fost de acord: «Mergem, îi batem și acolo fără probleme». Meciul era televizat, comentator domnul Pelican, eu am dat golul victoriei, s-a terminat 1-0. Am avut o bucurie imensă, mai ales că în Giulești e o atmosferă extraordinară. După ce am marcat, am dansat și eu ca Hagi, eram la început, am învățat și eu de la el, era normal. Când am ajuns apoi la Rapid, am întâlnit niște jucători de valoare, Rodin Voinea, Țâră, Caciureac. Comănescu, Dumnezeu să-l ierte, Toader, Vameșu. Inima mea bătea tot pentru Farul, astfel că, după an an, am revenit. Nea Gicu Constantin e printre cei mai mare antrenori cu care am lucrat“, mai spune Georges Mihai, care, după ce a agățat gretele în cui, a continuat să joace, la old-boys.
 
Atmosferă incendiară și pe noul stadion
 
Actualul antrenor al grupei 2016 a Farului a remarcat profesionalismul cu care se lucrează la gruparea constănțeană. „De la echipa mare sper să prindă turneul play-off. Evoluția formației e foarte bună, se joacă tinerește. Se fac ambele faze, atacanții participă și la faza defensivă, fundașii - și la atac. Sper ca pe noul stadion să fie aceeași atmosferă ca înainte. Și ar fi imposibil să nu fie. Gică Hagi și toată lumea își doresc reveniera Farului în top. La toate grupele de copii și juniori profesionalismul e total. Nu «s-a terminat antrenamentul și hai să mergem acasă». Nu. Se lucrează în continuare. La tablă, chemi jucătorii, discuți cu ei tot timpul…“, încheie Mihai Georges.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: capturi Farul TV

 
Citește și:

De la Farul, lângă Gullit şi van Basten
Un star olandez a vrut să-l înfieze pe juniorul constănţean Georges Mihai (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință foto specială la FC Farul Constanța. S-a realizat fotografia oficială a echipei (galerie foto + video)

23 Oct 2019 7587

Fotbalul judeţului Constanţa Ce meciuri se joacă în weekend în Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a. FC Farul a învins Voința Valu lui Traian

04 May 2019 2012

Ion Constantinescu - „Au venit cu sufletul“ AS CS Farul Constanţa debutează în Liga a 4-a. Ce jucători fac parte din echipa lui Marica

25 Aug 2018 4633

De la Georges Mihai la Teodor Andrei. Aniversări, astăzi, în sportul constănţean (galerie foto)

26 Jan 2017 3865

UPDATE 3. Legenda FC Farul Dumitru Antonescu a fost condus astăzi pe ultimul drum (galerie foto+video)

28 Apr 2016 6705

Ce spectacole vor avea loc, în weekend, la Teatrul de Stat Constanţa

11 Feb 2016 2875

Piese spectaculoase, în acest weekend, la Teatrul de Stat Constanţa

21 Oct 2015 2081

De la Farul, lângă Gullit şi van Basten Un star olandez a vrut să-l înfieze pe juniorul constănţean Georges Mihai (galerie foto)

19 Sep 2015 8614

Weekend cultural Ce spectacole se joacă la Teatrul de Stat Constanţa

23 May 2015 2360

PROGRAM SPECTACOLE

15 May 2015 1594

Constănţenii, invitaţi la spectacolele „Scaiul” şi „Gaiţele”

16 Mar 2015 2141

Comunicat - Teatrul de Stat Constanţa - Program spectacole - 9 martie 2015

09 Mar 2015 1917

Comunicat Treatrul de Stat Constanța - PROGRAM SPECTACOLE - 6.02.2015

06 Feb 2015 1779

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

30 Apr 2014 2621