După disputa cu CFR Cluj, un nou meci de foc pentru Farul Constanța, cu FCSB. „Trebuie să ne autodepășim. În fotbal, totul durează o zi“


 
  • Înainte de disputa de duminică, din etapa a 23-a a Superligii, Farul și FCSB sunt despărțite în clasament de patru puncte.
 
Farul Constanța dispută duminică, 29 ianuarie, meciul din etapa a 23-a a Superligii, întâlnind în deplasare FCSB. Cele două formații sunt despărțite de patru puncte, Farul, a doua clasată, având 45 de puncte, iar FCSB (locul 4) acumulând până acum 41 de puncte.
 
După ce a debutat cu stângul în noul an, în meciurile oficiale, cedând pe teren propriu cu CFR Cluj (scor 0-3), înfrângere care i-a adus și pierderea locului întâi în clasament, echipa de pe litoral are parte de un nou meci dificil. Confruntarea începe la ora 19.00. De cealaltă parte, FCSB vine după o victorie, 1-0 în deplasare cu FC Hermannstadt. 
 
„După meciul cu CFR, disputăm o nouă partidă mare, contra unui adversar foarte bun, aflat într-o formă deosebită. Trebuie să ne autodepășim, să facem bine ambele faze. Să dăm tot ce avem mai bun, pentru a spera la un rezultat favorabil, cum ne dorim tot timpul. Vrem să creăm la Constanța o mentalitate de învingător. E un meci dificil, dar și noi suntem buni, așa cum am demonstrat în turul campionatului. Totul în fotbal durează o zi, apoi o iei de la capăt. Cu CFR mici detalii au făcut să pierdem meciul. Duminică, putem spera la cele trei puncte. Cu acest gând mergem. Încercăm să ne impunem presiunea și posesia, principiile noastre. Astfel de meciuri sunt deschise oricărui rezultat. Mergem încrezători, să fim noi“, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului. 
 
Vezi oferta Superbet pentru derbiul cu FCSB!

Pentru meciul din București, la Farul revine fundașul Mihai Popescu, a cărui suspendare a expirat, în schimb un al apărător, Kevin Boli, se confruntă cu probleme medicale și e incert la confruntarea de duminică.
 
„Ne concentrăm pe meciul de duminică. Evident că ne-am fi dorit să facem o partidă mai bună și un rezultat mai bun cu CFR, dar a trecut, ne gândim la partida care urmează. Avem tot ce ne trebuie pentru a merge să luăm cele trei puncte. La fiecare meci ne propunem să câștigăm, nu ne gândim să recuperăm acum acum ce am pierdut cu CFR, nu ne facem asemenea calcule, vrem doar victoria. Aceasta e mentalitatea la fiecare partidă și așa va fi și acum. Cu toții am fost dezamăgiți după meciul cu CFR, puteam face lucrurile mai bine. Muncim zi de zi la antrenamente să reglăm aceste probleme. Rezultatul cu CFR a fost totuși puțin prea dur față de cum s-a desfășurat partida. Au fost câteva momente cheie în care am luat golurile, niște detalii mici care au făcut diferența, erori ale noastre“, a menționat mijlocașul farist Tudor Băluță. 
 
„Noi încercăm la fiecare meci să luăm cele trei puncte, însă nu poți câștiga mereu. Și celelalte echipe joacă fotbal. Ne dorim să câștigăm duminică. În ultimele trei meciuri de campionat am primit opt meciuri, e foarte mult, dar nu mai avem ce să facem acum, trebuie doar să privim înainte și să câștigăm cu FCSB. Îmi e indiferent cine va fi în atacul FCSB la meciul cu noi. Toți jucătorii de acolo au calitate. Cel mai important e să fim noi bine ca echipă și să reușim să-i anihilăm“, a punctat și portarul Marian Aioani.
 

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!
 
În meciul de la Ovidiu, din tur, jucat pe 31 august 2022, Farul a învins cu 3-1 (2-0), în etapa a opta a Superligii. Au marcat: Alibec 23 (din penalty), Doukoure 45+2, Grameni 77 / Compagno 70. Prin acest succes, „marinarii“ rămâneau invincibili în campionat (cu cinci victorii și trei remize) și urcau pe locul întâi în clasament (de pe doi), la egalitate de puncte, 18, cu Rapid, a doua clasată, în fața cărora „marinarii“ aveau avantajul golaverajului.

 
Au evoluat atunci:
 
Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Aioani - Sîrbu (75 Corinus), Larie, M. Popescu, Kiki - Doukoure, Nedelcu (43 Artean), Băluță (56 Borza) - Casap (56 Grameni), Alibec, L. Munteanu (75 Pitu).
 
FCSB (antrenor, Nicolae Dică): Târnovanu - Boboc (59 Miculescu), Dawa, Tamm, Radunovic - Olaru (67 Radaslavescu), Dulca (46 Oaidă) - Cordea, Ov. Popescu, Coman - Compagno.
 
Fanii Farului se pregătesc pentreu deplasarea cu FCSB, iar vineri, pe pagina de Facebook „Tribuna B“ s-au dat mai multe detalii. Astfel, plecarea este duminică, 29 ianuarie, la ora 14:00, din parcarea de la Brick (din Inel 2). Costul deplasării este de 100 lei, sumă care include transportul cu autocarul si biletul la meci. „Suplimentăm numărul de autocare și continuăm înscrierile până sâmbătă dimineața. Intră în legătură cu unul dintre băieții care se ocupă de organizare și hai în deplasare! Căpitanul Ion Barbu și portarul Gică Mina vor fi cu noi în autocare. Sună adunarea în grupul tău de prieteni și veniți la meci! Să fim cât mai mulți! Farul suntem toți!“, se arată, printre altele, în mesajul de pe pagină.  
 
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
 
Deschisă, vineri, de meciul Universitatea Cluj - Rapid București 0-0, etapa continuă în următoarele trei zile, după programul:
 
Sâmbătă, 28 ianuarie
UTA - CS Mioveni (ora 14.30)
Petrolul Ploiești - Chindia Târgoviște (ora 17.00)
Universitatea Craiova - FC Hermannstadt (ora 20.00)
 
Duminică, 29 ianuarie
FC Argeș - FC Botoșani (ora 13.30)
Sepsi OSK - FCU 1948 Craiova (ora 16.00)
FCSB - Farul (ora 19.00)
 
Luni, 30 ianuarie
FC Voluntari - CFR Cluj (ora 20.00).
 
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Clasament: 1. CFR Cluj - 47p, 2. Farul - 45p, 3. Rapid - 42p, 4. FCSB - 41p,  5. Universitatea Craiova - 38p, 6. Sepsi - 32p, 7. Petrolul - 30p, 8. FC Voluntari - 26p, 9. FC Hermannstadt - 24p, 10. U Craiova 1948 - 24p, 11. FC Argeș - 24p, 12. FC Botoșani - 24p, 13. U Cluj - 23p, 14. Chindia - 22p,  15. UTA - 20p, 16. CS Mioveni - 12p.
 
  • Echipale clasate pe locurile 1-6 la finele sezonului regular intră în play-off (în care se joacă tur-retur, în total zece etape).
  • Formațiile de pe locurile 7-16 vor continua în play-out (în care va fi manșă unică, în total 9 etape).
  • Cine se clasează pe locul 1 în play-off, campioana României, participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Conference League.
  • Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Conference League.
  • Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:

FCSB - Farul Constanța, în Superligă
Gheorghe Hagi - „E un meci dificil, dar suntem încrezători“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

 
Farul Constanța și Bordeaux au semnat transferul lui Alexi Pitu la formația franceză (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante

16 Apr 2024 116

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 474

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 669

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 583

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 786

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 998

Farul Constanța Ionuț Cojocaru - două goluri, iar „marinarii“ câștigă la Craiova și urcă în clasament

12 Apr 2024 1298

Superliga 2023/2024. Duminică, 14 aprilie 2024 Liderul FCSB vrea să scape și de CFR Cluj din bătălia pentru titlu

12 Apr 2024 744

Superliga 2023/2024 Cine va da lovitura simbolică de start la meciul Universitatea Craiova - Farul Constanța. Duel pentru Europa

11 Apr 2024 1599

Gheorghe Hagi - „În România s-a pierdut noțiunea de profesor, de antrenor, de manager“

10 Apr 2024 638

Superliga 2023/2024. Universitatea Craiova - Farul Constanța Hagi - „Un alt meci greu, dar suntem încrezători“ (VIDEO)

10 Apr 2024 1765

Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, la butoane! „DJ Budi! Hai că sună bine de tot numele ăsta de scenă“ (VIDEO)

09 Apr 2024 908

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1032

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1782

Hagi, după Sepsi OSK - Farul Constanța 1-1 „O primă repriză - zero, după a doua parte meritam să câștigăm“

05 Apr 2024 1076