După șapte ani, FC Farul e din nou în „16”-imile Cupei României, contra unei echipe de Liga 1. Goluri multe în 2013!

  • Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța găzduiește sâmbătă meciul FC Farul - Academica Clinceni.
  • În 2013, „marinarii”, care jucau atunci tot în Liga a 2-a, au întâlnit în „16”-imile Cupei vicecampioana României.
  • În acea partidă, echipa de pe litoral a deplasat un lot tânăr, oprind la Constanţa 13 dintre componenţii echipei mari.
 

FC Farul Constanța susține sâmbătă, 28 noiembrie, meciul din „16”-imile de finală ale Cupei României, întâlnind pe teren propriu formația de Liga 1 Academica Clinceni.

Aflată în lupta pentru calificarea în turneul play-off al Ligii a 2-a, FC Farul Constanța ocupă în prezent locul opt în clasament, la două puncte de poziția a șasea (ultima care duce în play-off). De cealaltă parte, Academica (una dintre revelațiile de până acum ale Ligii 1), se află pe locul cinci în clasamentul primei divizii, iar în ultima etapă a învins pe teren propriu FC Viitorul, punând astfel capăt unei serii de șapte partide la rând fără eșec ale trupei constănțene. Meciul FC Farul - Academica Clinceni este găzduit, de la ora 13.30, de stadionul „Gheorghe Hagi”.
 

Contra vicecampioanei

Echipa de pe litoral va reveni cu această ocazie în „16”-imile Cupei României după o pauză de șapte ani. Ultima dată când „marinarii” au evoluat în această etapă a competiției a fost pe 25 septembrie 2013. Farul, care juca atunci tot în divizia secundă, s-a duelat, la Tg. Jiu, cu Pandurii (vicecampioana de atunci a României şi echipă care evolua în grupele Europa League). „După 7 ani de pauză, ne întoarcem în "șaisprezecimile" Cupei României și jucăm din nou un meci oficial împotriva unei formații din Liga 1”, este mesajul de pe pagina de Facebook a FC Farul. Pandurii s-au impus atunci cu 4-0 (2-0), însă niciuna dintre cele două formaţii nu a folosit echipa de bază.


Gică Mina, deplasare cu tinerii

În ceea ce o privește pe Farul, dată find distanţa mare de parcurs până la Tg. Jiu şi înapoi, oboseala din sânul lotului şi meciul important care urma în campionat, pe terenul lui FC Clinceni, liderul Ligii a 2-a, echipa de pe litoral a luat decizia de a deplasa în Cupă un lot tânăr, oprind la Constanţa 13 dintre componenţii echipei mari. În plus, la Tg. Jiu, „marinarii” au fost conduşi de pe banca tehnică de secundul Gică Mina, antrenorul principal Ion Răuţă rămânând la Constanţa cu restul jucătorilor şi conducând pregătirea în continuare.
 

Din minutul 76, au evoluat în zece jucători

În aceste condiții, lotul pentru meciul cu Pandurii a fost format din: Vl. Neagu, Dragnea - portari; Niţescu, Cl. Popa, E. Năstase, Romaşcanu, Bădaşcă, Irimia - fundaşi; Pâslaru, Tudor, Anton, Ianuşi, Ghenciu, B. Nicola, Tothăzan, Coteanu - mijlocaşi; Butoi, Muscă - atacanţi. Cele patru goluri au fost înscrise de Alex Dos Santos (2) și Shamsin (27, 70, 74).

Pandurii Tg. Jiu (antrenor, Cristi Pustai) a jucat cu: Lazar - Pleaşcă (cpt.), Mamele, Rada, Sipo - Paulinho, P. Anton, C. Cristea (46 Adrovici), Di Stefano (46 Rubio) - Shamsin, Dos Santos (66 Matulevicius). Farul (antrenor, Gică Mina) i-a avut în teren pe: Vl. Neagu (cpt.) - Niţescu, E. Năstase, Romaşcanu, Bădaşcă - Tothăzan (56 Irimia), B. Nicola - Pâslaru (46 G. Anton), Ghenciu (70 A. Tudor), Coteanu - Butoi. Din minutul 76, Pandurii au evoluat în zece jucători, întrucât s-a accidentat Matulevicius şi toate schimbările fuseseră epuizate.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța


Citește și:

FC Farul, meci, sâmbătă, în Cupa României. Când a fost reprogramată restanța cu Ripensia Timișoara

„Marinarii” au părăsit Cupa României Goluri multe la Tg. Jiu, puştii Farului nu le-au ţinut piept Pandurilor



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 393

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 580

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 450

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 347

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 483

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2164

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1136

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1676

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 925

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 650

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1120

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 587

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 788

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 848