E fiul poliţistului erou Aurelian Coliş Tânărul Petre Coliş concurează la Campionatul Mondial de Karate Kyokushin din Japonia (galerie foto + document)


Tânărul luptător Petre Coliş, de la Oyama Karate Constanţa, unde este pregătit de Marius Burlacu şi Lidia Dobrin, va participa la ediţia a 12-a a Campionatul Mondial de Karate Kyokushin, întrecere rezervată seniorilor, care se va desfăşura în Japonia, la Tokyo, între 22 şi 24 noiembrie.


Campionatul, la care vor concura 166 de luptători din întreaga lume, este Open, neexistând categorii de greutate. În vârstă de numai 18 ani, Petre se află în faţa celei mai importante competiţii a carierei sale de până acum. El a mai concurat la întreceri internaţionale, inclusiv la Campionatul European, însă niciodată la Campionatul Mondial.


Petre Coliş are 1,93 m şi 97 kilograme, iar în primul tur la Tokyo va lupta contra unui neozeelandez de 35 de ani, Lucas McKinnon (1,88 m / 145 kg)! Cine câştigă această partidă va întâlni în runda următoare învingătorul partidei Rusia / Norvegia - Brazilia. România are doi reprezentanţi la Campionatul Mondial din Japonia, Petre Coliş şi Rereş Nicolae Popa, din Bucureşti.
 

„Avem speranţe că Petre va face o figură frumoasă“



„Campionatul Mondial se dispută o dată la patru ani şi e o competiţie extrem de dificilă, cu atât mai mult cu cât e Open, nu pe categorii. Nu-i de colo să participi la un asemenea eveniment. Deşi are numai 18 ani, avem speranţe că Petre va face o figură frumoasă. E un sportiv dornic de afirmare. Are calităţi fizice şi tehnice şi e în formă. Este al treilea sportiv al clubului nostru care participă la un Campionat Mondial, după Marius Gabriel Stochiţoiu şi Alex Filip“, a declarat Marius Burlacu.


Face Karate Kyokushin de 12 ani



Petre Coliş face Karate Kyokushin la Oyama Karate din anul 2007, încă de la înfiinţarea clubului. De atunci şi până în prezent, Petre s-a pregătit doar sub îndrumarea lui Marius Burlacu şi a Lidiei Dobrin, cucerind numeroase medalii. Este campion naţional, iar în iulie 2017 a ocupat locul întâi la Cupa Mondială de la Braşov. Ulterior, în noiembrie 2017, a devenit vicecampion la Cupa Europei de la Bucureşti. Dintre sportivii care se pregătesc în prezent la Oyama Karate el e cel mai titrat. „Petre e un copil foarte bun, serios şi muncitor. E un sportiv tehnic şi are un spirit de luptător“, a spus Lidia Dobrin.


A intervenit pentru salvarea a trei persoane



De loc din Cumpăna, Petre Coliş este fiul poliţistului erou Aurelian Coliş, din cadrul Serviciului Rutier Constanţa, cel care, pe 3 august 2017, a intervenit pentru salvarea a trei persoane, victime ale unui grav accident rutier petrecut pe Autostrada A4 (sensul Ovidiu spre Agigea, în dreptul localităţii Cumpăna). Un autoturism cu numere de înmatriculare de Braşov a intrat atunci într-un parapet, iar acesta a străpuns caroseria maşinii.


Cele două persoane care se aflau pe locurile din faţă (şoferul, antrenorul de fotbal de la CS Junior Braşov Imre Janko, şi soţia sa, Elena Janko) au fost rănite grav, iar ulterior femeia (care a ajuns la spital cu ambele picioare amputate) a decedat. În maşină era şi copilul celor doi, Luca, în vârstă de şase ani atunci, care a avut însă noroc, scăpând cu răni uşoare şi fiind externat la câteva zile după accident.


Sursa foto: Facebook (Petre Coliș)


Citeşte şi:

Noi medalii pentru Oyama Karate Constanţa La primul meci la seniori, Petre Coliş s-a impus printr-un KO de senzaţie la Craiova (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noi medalii pentru Oyama Karate Constanţa La primul meci la seniori, Petre Coliş s-a impus printr-un KO de senzaţie la Craiova (galerie foto)

11 Apr 2019 3408

Reprezentanţi ai Oyama Karate Constanţa Petre Coliş, fiul poliţistului erou Aurelian Coliş, şi Ruxandra Cristea, medalii la Cupa Europeană (galerie foto)

20 Nov 2018 5156

Petre Coliş, de la Oyama Karate Constanţa Fiul poliţistului erou Aurelian Coliş face Karate Kyokushin şi a ieşit campion balcanic (galerie foto)

21 Mar 2018 11045

Shihan Hitoshi Kiyama, invitat special la Eforie Sud Petre Coliş, de la Oyama Karate Constanţa, pe locul întâi la Cupa Mondială (galerie foto)

07 Jul 2017 4492

Centură neagră pentru Alex Filip, din Constanţa Legendarul Francisco Filho şi-a antrenat luptătorii pe malul mării (galerie foto)

01 Sep 2014 9265