Echipa lui Hagi a urcat pe locul trei Ianis Hagi, decisiv din nou pentru FC Viitorul. Victorie venită pe final cu Poli Iași

FC Viitorul a câștigat cu 1-0 (0-0) meciul de pe teren propriu din această seară cu Poli Iași, din etapa a noua (penultima) din turneul play-off al Ligii 1.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 84 de Ianis Hagi, cu un șut din afara careului.

Poli Iași a jucat în zece oameni încă din minutul 9, după ce Mihăescu a primit roșu pentru un fault dur la Ianis.

Viitorul s-a instalat din start la cârma jocului, cu același joc de posesie care i-a obligat pe adversari să se retragă în preajma propriului careu. Gavra, în minutul 20 - şut din careu deviat de portar în bară, iar apoi Voduț în minutul 33 - reluare cu capul pe lângă poartă din 6 metri, au avut cele mai bune situații de a înscrie.

Viitorul şi-a creat ocazii importante şi în repriza secundă, iar scorul a fost deschis în minutul 84 de Ianis Hagi, cu un şut de la 20 de metri, care a stabilit şi scorul final, 1-0.

Înaintea meciului, la ieșirea echipelor pe teren, jucătorii de la FC Viitorul au afișat un banner umanitar, în sprijinul unei fetițe în vârstă de doar 4 ani, diagnosticată cu amiotrofie spinală musculară de tip 3. 

În urma acestei victorii, FC Viitorul a urcat pe locul trei în clasamentul intermediar.

FC Viitorul (manager tehnic, Gică Hagi) a jucat cu: Buzbuchi - Hodorogea (79 Casap), Mladen, De Nooijer - Lima (62 A. Ciobanu), Cicâldău, Vână, Cr. Ganea - Gavra (80 D. Dumitrescu), Voduţ, I. Hagi.

Echipa lui Poli Iași (antrenor, Flavius Stoican) a fost: Koșelev - Bosoi, Jagodinskis, Frăsinescu, Panţîru – Danale (57 Chelaru), Cioinac, Mihăescu, Ştefănescu (57 An. Cristea) - Zaharia (84 Vlădeanu), Kizito.

Celelalte meciuri ale etapei se joacă astfel: Astra Giurgiu - CFR Cluj (duminică, 13 mai, de la ora 21.30) și CSU Craiova - FCSB (luni, 14 mai, de la ora 20.45).


Clasament: 1. CFR Cluj - 44p, 2. FCSB - 43p, 3. FC Viitorul - 35p (13-10), 4. CSU Craiova - 35p (8-8), 5. Astra - 33p, 6. Poli Iași - 24p.
În etapa viitoare, ultima din campionat, FC Viitorul va evolua în deplasare cu CFR Cluj, duminică, 20 mai, de la ora 20.45.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ianis Hagi i-a dedicat golul contra Columbiei surorii sale, Kira, de ziua ei de naștere

27 Mar 2024 537

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 908

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 959

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 812

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1214

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 816

Gheorghe Hagi a vorbit despre fiul său, Ianis „Ce au scris unii în ziare au fost doar răutăți, prostii și minciuni“ (VIDEO)

06 Mar 2024 923

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 decembrie 2023

03 Jan 2024 950

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12510

Ianis Hagi și Maria Popescu au pus bazele unei firme de comerț online. Unde este sediul

27 Dec 2023 1766

Gigi Becali a făcut spectacol la cununia civilă a lui Ianis Hagi și Elena Tănase (VIDEO)

26 Dec 2023 3320

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3117

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1477

La cinci ani de la debutul sub tricolor, Ianis Hagi și-a îndeplinit visul cel mare. „Mergem la Euro, România!“

20 Nov 2023 984

România, la Euro 2024 Ianis Hagi - „Cred în destin. Suntem fericiți“. O nouă poveste de familie Iordănescu - Hagi!

19 Nov 2023 979