Echipa Under-17 a BC Athletic Constanța, din nou pe podiumul național. A doua medalie la această categorie de vârstă (GALERIE FOTO)


 
  • În primul meci, semifinala, BC Athletic (antrenori, Bogdan Ivanovici și Mario Takacs-Sixt) a întâlnit Steaua București (clubul organizator), care s-a impus cu 82-69.
  • În finala mică, BC Athletic a învins CN „Aurel Vlaicu“ București, scor 78-72, astfel că echipa de la țărmul mării s-a clasat pe locul trei la nivel național.
  • În sezonul recent încheiat, această generație a obținut prima medalie pentru BC Athletic la nivel juvenil, bronz la Campionatul Național de Baschet 3x3.
 
Formația Under-17 a BC Athletic Constanța a cucerit a doua medalie, tot bronz, într-un Campionat Național, cu ocazia participării la Turneul Final de la București.
 
A fost prima participare a formației de pe litoral în Campionatul Național U-17, iar misiunea „Gladiatorilor din Tomis“ nu a fost deloc ușoară, la un turneu Final Four la care au mai participat clubul organizator, Steaua București, dar și Leii București și CN Aurel Vlaicu București.
 
Înfrângere în semifinală
 
În primul meci, semifinala, BC Athletic (antrenori, Bogdan Ivanovici și Mario Takacs-Sixt) a întâlnit Steaua București, echipă care s-a impus cu 82-69 (38-33 la pauză). În urma acestui rezultat, echipa de pe litoral a disputat finala mică, împotriva CN Aurel Vlaicu București, care a cedat în cealaltă semifinală, cu Leii București. Finala mică s-a încheiat cu victoria BC Athletic, scor 78-72 (39-24), astfel că echipa de la țărmul mării s-a clasat pe locul trei la nivel național.

La turneul final, MVP a fost desemnat Andrei Călințaru, care a fost și cel mai bun marcator al întrecerii. Distincții și pentru Mihai Călințaru (fratele geamăn al lui Andrei) - pasatorul turneului și component al echipei ideale.  
 
„Un joc de echipă exemplar“
 
„BC Athletic Constanța U17 face un joc senzațional și cucerește medalia de bronz la Turneul Final al Campionatului Național Masculin U17. În al doilea meci al Turneului Final Four de la București, băieții antrenați de Bogdan Ivanovici și Mario Takacs-Sixt s-au impus cu CN Aurel Vlaicu București și aduc a doua medalie pentru Constanța la această categorie de vârstă după cea cucerită în Campionatul Național 3x3. Cu un joc de echipă exemplar, băieții au intrat motivați în meci și nu și-au permis foarte multe greșeli. Adversarii au redus din diferența de la pauză și cu foarte puțin timp înainte de final au egalat și au trecut la conducere, moment în care banca Gladiatorilor din Tomis a cerut time out. A fost momentul în care băieții au întors decisiv meciul în favoarea lor, prin coșurile marcate de Cezar Unitu și Andrei Călințaru. BC Athletic Constanța a avut patru guri de foc pe atac, susținuți în apărare de Luca Preda, Andrei Constantin și Robert Cosmeanu, astfel că Cezar Unitu, Andrei și Mihai Călințaru, Mario Ignat încheie meciul în double digits, lor alăturându-se și Vlad Ichim cu puncte importante. Mulțumim tuturor pentru atmosfera de la sală, mulțumim pentru toate mesajele de încurajare de acasă și de departe!“, este mesajul BC Athletic.
 

Lotul cu care BC Athletic Constanța a participat la acest turneu final a fost format din: George Marinescu, Cezar Unitu, Vlad Ichim, Luca Preda, Andrei Călințaru, Mihai Călințaru, Andrei Constantin, Rareș Moise, Robert Cosmeanu, Denis Pață și Mario Ignat. Din grupul Gladiatorilor din Tomis au mai făcut parte în sezon: Tudor Gorgovan, Daniel Guțan, Matei Enciu, Mihai Avram, Gavriz Alexandru, Șerban Rareș și Miloș Alexandru.
 
Primul succes, la Izvorani

 
În sezonul recent încheiat, această generație a obținut prima medalie pentru BC Athletic la nivel juvenil, bronz la Campionatul Național de Baschet 3x3, organizat la finalul lunii decembrie, la Izvorani. Echipa de pe litoral a participat apoi în premieră la un Turneu Final Național, în urma rezultatelor (șase victorii în nouă meciuri) obținute în trei turnee organizate în Campionatul Național U-17, la Constanța, București și Voluntari.  

„Constanța poate construi un viitor frumos în baschet“
 
„BC Athletic Constanța U17 încheie acest sezon pe podium, între primele trei echipe ale României. O generație care a muncit ani la rând să ajungă între cele mai bune și a reușit, cu tot sprijinul nostru de care am dispus, al părinților și al autorităților. O generație care s-a bucurat de o emulație care și pe noi ne-a surprins, atât în turneele 3x3, cât și în cele din Campionatul Național. O generație care a strâns, peste tot unde a jucat, fani în tribune, care ne-au făcut să simțim ca și cum am fi jucat acasă. O generație de băieți care au înțeles că școala poate face parte din jocul de baschet fără a sacrifica timpul uneia în detrimentul celeilalte. Băieți care au fost sprijiniți și încurajați de colegi și profesori din licee, persoane care au fost alături de Athletic de la primele generații ce participau la turnee finale, îndrumându-i atât pe băncile școlii cât și pe terenul de sport: D-na Prof. Mariana Bulac (Liceul Teoretic Traian), ne-a făcut o deosebită plăcere să vă revedem alături ei și de încă o generație de campioni. O generație crescută sub îndrumarea antrenorilor Bogdan Ivanovici și Mario Takacs-Sixt, o generație care obține încă o medalie în acest an, o generație de care Constanța poate fi mândră. A fost un sezon frumos la capătul căreia am obținut o performanță muncită, un sezon în care am întâlnit echipe atât din țară, cât și din județ la fel de competitive și cu care Constanța poate construi un viitor frumos în baschet la nivel mult mai înalt. Mulțumim că ați crezut ei, a fost munca lor, bucuria lor de a obține un rezultat notabil, și sprijinul vostru, al tuturor“, se arată pe pagina de Facebook a BC Athletic.

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (BC Athletic Neptun)
 
Citește și:
 
Doi jucători, frați gemeni, de la BC Athletic Constanța, au participat la pregătirea centralizată a lotului național U-17 de baschet 3x3 (GALERIE FOTO)
  
Gladiatorii din Tomis, duel special cu Leii București
„Respectul față de competiție, mult mai important decât rezultatul de pe tabelă“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanca Alina Șerban, pas important în cariera de antrenor. Aleasă pentru un important program european

27 Jul 2022 955

Athletic Constanța Gemenii Mihai și Andrei Călințaru, medalie cu echipa și premii individuale la turneul final. „Ne-am dorit mult să câștigăm“

03 Jun 2022 1411

Alexey și Yarik, „doi pitici uriași de 8 și 9 ani“ Copii din Ucraina, oaspeți ai BC Athletic Neptun Constanța. „Au trăit fiecare secundă din meci“ (GALERIE FOTO)

19 May 2022 1221

Gladiatorii din Tomis „Un sezon în care am produs surprize plăcute în Liga Națională, iar lumea a revenit la sală, fără restricții“ (GALERIE FOTO)

02 May 2022 1361

Baschet Campionatele Naționale indoor 3X3, seniori și Under-23, ediția 2022, se vor disputa la Constanța

29 Apr 2022 1460

BC Athletic Neptun Constanța a cedat în duelul cu CSM CSU Oradea

22 Apr 2022 1505

Final dramatic În Campionatul Național Under-18, CSS1 Athletic Constanța a învins BC Athletic în ultima secundă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2022 1440

BC Athletic Neptun Constanța Andrei Talpeș - „Faptul că tribunele sunt pline din nou, o mare victorie“

21 Apr 2022 1284

BC Athletic Neptun Constanța Premieră fericită pentru Jakob Lowrance în ultimul meci. A primit cel mai dorit cadou! (GALERIE FOTO)

08 Apr 2022 1386

BC Athletic Neptun Constanța, victorie mare cu CSO Voluntari, care a condus la pauză (GALERIE FOTO)

02 Apr 2022 1497

Phoenix CSU Simona Halep Constanța, al doilea meci în play-off „Cu fruntea sus și cu mândria că am făcut performanță“ (GALERIE FOTO)

31 Mar 2022 1227

Liga Națională BC Athletic Neptun Constanța primește vizita echipei de pe locul doi

31 Mar 2022 1449

Proiecte de hotărâre Suplimentare a fondurilor de la bugetul local pentru HC Dobrogea Sud, Academia CS Phoenix Constanța și BC Athletic. Din ce motive (DOCUMENTE)

31 Mar 2022 2456

BC Athletic Neptun Constanța, învinsă de SCM U Craiova (GALERIE FOTO)

23 Mar 2022 1213

La partida BC Athletic Neptun Constanța - SCM U Craiova, se strâng din nou produse pentru persoanele aflate în nevoie

23 Mar 2022 1358