Egal nesperat al echipei de tineret FC Viitorul

Campioana României la Under 19, FC Viitorul, a susținut, ieri seară, meciul de debut în Liga Campionilor pentru Tineret, competiție cunoscută sub denumirea de Youth League.

Jucătorii antrenați de Vasile Mănăilă au evoluat pe terenul campioanei Belarusului la U19, FC Minsk, în prima manșă a turului inaugural al competiției, potrivit academiahagi.tv.

Gazdele au început în forță și după doar 19 minute au reușit să se desprindă la două goluri: mai întâi Dzmitry Bessmartny (min.6) a reluat în poartă din jumătate de metru, iar mai apoi Ivan Bakhar (min.19) a reluat în plasă tot din careul mic o centrare venită din partea stângă (min.19), 2-0. Constănțenii nu au acuzat șocul și în min.25 au redus din handicap prin Răzvan Marin (min.25), care a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Cicâldău, 2-1. Același Cicâldău a fost la un pas de egalare în min.43, când a reluat spectaculos pe spate din interiorul careului, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Ultima ocazie a primei părți i-a aparținut lui Ciobanu în min.44: atacantul oaspeților a scăpat singur cu portarul, ușor în unghi, însă bara s-a opus egalării și, astfel, FC Minsk intra la cabine cu avantaj minim.

Prima ocazie a părții secunde au avut-o constănțenii prin Coman (min.59), a cărui finalizare din careu a fost anticipată de goalkeeper-ul gazdelor. Inevitabilul s-a produs în min.67, când Andrei Ciobanu l-a surprins cu o finalizare la colțul scurt pe goalkeeper-ul gazdelor, 2-2. FC Viitorul a avut șansa de a pleca învingătoare de la Minsk, însă șutul puternic al lui Marin (min.84) a fost respins în corner de portarul gazdelor. A rămas 2-2, un rezultat care conferă formației noastre prima șansă la calificare. Returul este programat pe 21 octombrie, la Ovidiu, de la ora 18.00.
 
FC Minsk Youth - FC Viitorul Youth 2-2 (2-1)
Au marcat: Dzmitry Bessmartny 6, Ivan Bakhar 19 / Răzvan Marin 25-pen., Andrei Ciobanu 67
Cartonașe galbene: Kapskii 24 / Kilyen 37, Marin 59.

Au evoluat formațiile:

FC Minsk Youth (antrenor Alexander Lukvich): Kurshubadze – Ivanov, Dylevski, Kapskii, Nikulin – Lavets, Tarakanov (69 Nikolaevich) – Bakhar (82 Filatov), Gromyko, Bessmartny (66 Vasilyev) – Shevcenko,
Rezerve neutilizate: Halavenka – Makarav, Mikulski, Kontsedaylov.
FC Viitorul Youth (antrenor Vasile Mănăilă): Tordai – Rogoza (88 Căpușă), Ghiță, Kilyen, Panait – Marin, Nedelcu, Casap – Ciobanu, Coman (67 C. Ene), Cicâldău (75 Grecu).
Rezerve neutilizate: Dur-Bozoancă – Dumitrescu, Șandru, Trancă.
Au arbitrat: Kristo Tohver – Dmitri Vinogradov, Jaan Roos (toți din Estonia).
 
Sursa text și foto: academiahagi.tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.