Emoţii mari pentru tatăl Simonei Halep după ce aceasta a devenit numărul 1 WTA. Ce a declarat Stere Halep (video)

Tatăl Simonei Halep a oferit jurnaliştilor declaraţii după ce Simona s-a calificat în finala turneului de la Beijing şi a reuşit performanţa de a urca pe locul 1 în clasamentul WTA.

"După ce a câștigat Simona m-a sunat și mi-a spus: "Tata am ajuns nr 1 mondial". Apoi a început să plângă și am întrerupt legătură că să treacă puțin emoțiile. Am plâns cu toții. N-am numărat lacrimile că să vedem cine a fost pe locul unu și cine pe doi, dar au curs din belșug. Înseamnă că toată familia a fost pe locul unu și la acest capitol. Am avut emoții la meci că la oricare competiție mare la care participă Simona, mai ales că acum era și presiunea locului întâi mondial. Aseară era hotărâtă să câștige și să facă pasul către postura de lider mondial" - a declarat Stere Halep. 


Acesta a ţinut să le mulţumească spectatorilor din China care au susținut-o pe Simona Halep.

"Când i-au oferit acel aranjament floral cu numărul unu parcă a fost ceva divin, ca și cum toți credeau că se va intanpla să ajungă pe locul unu. A municit extraordinar de mult, de 20 de ani așteptăm acest moment. Nu e ușor, trebuie multă muncă și răbdare. Am primit felicitări de la toți românii, și din țară și de afară. Gică Hagi ne-a felicitat și ne-a urat să rămânem cât mai mult pe locul întâi  Locul unu mondial al Simonei e ca și cum echipa de fotbal a României ar câștiga campionatul mondial" - a mai adăugat Stere Halep.  

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 753

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 540

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1130

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 885

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1227

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 864

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 749

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1608

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 837

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4367

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 718

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 975

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1562

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 741

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 716